Minunăţii

Considerat de unii drept o lumină a social-democraţiei româneşti, Vasile Dâncu a dat cu prilejul acestor alegeri o mostră elocventă a disponibilităţii sale intelectuale. De remarcat, mai întâi, că Marcel Ciolacu a apărut duminică seara, când şi-a anunţat „victoria”, flancat de Vasile Dâncu şi de Sorin Grindeanu, ca urmare – fireşte – a rezultatelor strălucite pe care aceştia doi le obţinuseră la Cluj şi la Timişoara. Nu ştiu în ce măsură Dâncu a fost strategul campaniei pesediste, fapt este că îl vedem acum intervenind des, după ce s-au aflat rezultatele alegerilor şi după ce s-a declanşat nebunia contestărilor. Doar un vizionar ca dl Dâncu a putut să facă apropierea ameţitoare între Gabriela Firea şi Abraham Lincoln! Da, a spus Vasile Dâncu, cariera Gabrielei Firea ne poate rezerva surprize, şi Lincoln a avut eşecuri! Speram ca această atât de flatantă asociere să mai atenueze ceva din dezamăgirea Gabrielei Firea la aflarea rezultatului. Da’ de unde! După ce a declarat ritos că acceptă cu demnitate opţiunea alegătorilor, s-a lansat într-o operaţiune de contestare a votului ce duce scrutinul din Bucureşti mai jos decât nivelul unor penibile certuri de mahala. Să o fi îndârjit în aşa măsură pe Firea comparaţia cu Lincoln? Fostul primar al capitalei ţine să ne convingă că ea comunică doar cu „oamenii” (al căror reprezentant privilegiat este) şi cu Dumnezeu (care a investit-o cu o misiune sacră). Faţă cu un asemenea destin, chiar şi comparaţia cu Lincoln riscă să pară meschină.

***

Leslie Kern, o universitară americană, feministă cunoscută, scoate o carte intitulată Feminist City. Din scurta recenzie pe care am găsit-o pe site-ul Causeur rezultă că dna Kern consideră că oraşele sunt şi ele sexiste, aşa cum societatea însăşi este în cel mai înalt grad sexistă. Astfel, zgârie-norii, în erecţia lor arogantă, sunt simboluri falice ale patriarhatului. Era industrială a dus până la ultimele limite sexismul urban: totul a fost gândit în aşa fel încât femeile să fie prizoniere ale unor spaţii specifice, de la marile magazine ce oferă tot felul de produse inutile şi frivole, dar tentante până la străduţele obscure unde se practică prostituţia şi de unde nefericitele nu au şanse să evadeze. Autoarea dă ca exemple pozitive oraşul Tokyo, unde femeile au vagoane rezervate la metrou în orele de vârf, şi capitala Rwandei, Kigali, unde există pieţe agro-alimentare la care doar femeile au acces. Încurajator exemplu, nu-i aşa, de discriminare pozitivă.

Ceea ce mă duce cu gândul la primarul ecologist al oraşului Grenoble, investit la recentele alegeri locale. Una din primele măsuri pe care le-a luat domnia-sa a fost să înlăture sexismul din curţile şcolilor şi grădiniţelor. Această acţiune implica obligatoriu „debitumizarea şi vegetalizarea” curţilor. Într-adevăr, primarul a constatat că, în recreaţii, băieţii pun stăpânire pe curţile şcolilor şi grădiniţelor, joacă fotbal pe asfalt şi marginalizează fetele (împinse, la propriu, către marginile curţilor). Ideal ar fi, a spus el, ca din aceste curţi să dispară asfaltul, să se sădească flori şi arbori dar, mai ales, să se cultive legume, ceea ce ar fi folositor pentru toată lumea, în special pentru fetiţe, care se vor putea consacra grădinăritului. Bizară răsturnare de situaţie: dorind să combată cu orice preţ sexismul, primarul ecologist trimite fetiţele la munca de jos, la cules pătlăgele.

***

Un militant progresist foarte activ este şi Louis-Georges Tin, universitar francez. Tin este originar din Martinica. Pentru cine nu e prea tare în geografie, precizez că Martinica este un departament francez din Caraibe, teritoriu francez din 1635; au venit de acolo multe personalităţi politice şi culturale, printre care, iată, şi domnul Tin. Actualmente profesor universitar, el a făcut studii la celebrul liceu parizian Henri IV, liceu de elită, apoi a urmat Ecole Normale Supérieure din Paris, instituţie şi ea de elită, unde studenţii primesc, pe toată durata studiilor, o indemnizaţie lunară consistentă, echivalentă cu un salariu destul de bun. Domnul Tin este homosexual, a desfăşurat şi în această direcţie activităţi militante susţinute, a scos cărţi, a îngrijit colecţii ce tratau problemele de „gen”. Or, persoană de culoare şi homosexual, având deja – cum am văzut – o frumoasă carieră universitară, Louis-Georges Tin afirmă, insistent, că Franţa este o ţară profund rasistă (cunoaştem de acum refrenul: „rasism sistemic”), în care discriminările sunt scandaloase, în care homofobia e omniprezentă etc. Ceea ce a făcut însă din Franţa o ţară exemplară, este că acolo, din momentul în care ai cetăţenia, eşti francez, indiferent dacă la origine eşti negru, chinez, român, turc, patagonez sau mai ştiu eu ce. Este exact ceea ce nu mai acceptă dl Tin şi cei care îi împărtăşesc convingerile: ei refuză asimilarea, considerând-o – complet eronat – o consecinţă a colonialismului, deşi a fost chiar principiul fondator al naţiunii franceze (o analiză, rapidă dar percutantă, a acestei confuzii face Eric Zemmour în Le Figaro).

Un amănunt deloc neglijabil: ca un adevărat progresist ce este, Louis-Georges Tin a împiedicat, în martie 2019, reprezentarea la Sorbona a unei piese de Eschil, pe motiv că regizorul îi pusese pe actori (albi) să poate nişte măşti negre. Şi, oricât de absurd ar părea, spectacolul nu a mai putut avea loc.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor