Minunile Sfintei Parascheva, povestite de pelerini: vindecări miraculoase şi ajutor dumnezeiesc dat medicilor

luni, 16 octombrie 2023, 01:50
7 MIN
 Minunile Sfintei Parascheva, povestite de pelerini: vindecări miraculoase şi ajutor dumnezeiesc dat medicilor

Pelerinajul din 2023 la moaştele Sfintei Parascheva se apropie de sfârşit: peste 330.000 de persoane s-au închinat până la închiderea ediţiei, iar la rând mai erau alţi 25.000 de oameni. Reporterii „Ziarul de Iaşi” au discutat cu pelerinii care s-au aşezat în rând să se închine la moaştele Sfintei Parascheva, să se roage pentru sănătatea lor şi a familiei, dar şi pentru lucruri lumeşti, legate de serviciu, bani sau educaţie.

Oamenii vorbesc de faptul că simt ajutorul Sfintei Parascheva în toate lucrurile pe care le fac şi în toate momentele de greutate. O femeie de 54 de ani din Voluntari povesteşte că a venit cu toate cele trei surori ale ei, pentru a se ruga la Dumnezeu, cu ajutorul Sfintei Parascheva, pentru fratele acestora care era în comă.

În momentul în care s-a trezit, ea s-a decis să vină în fiecare an la Iaşi, în semn de mulţumire, dar şi de rugăciune. Cu ea, l-a adus anul acesta şi pe soţul ei, şi îşi propun să facă din asta un obicei an de an.

Doamna Valentina din Vaslui spune că ajutorul Sfintei Parascheva este cât se poate de vizibil, în opinia ei: nu ar fi prins 82 de ani şi nu ar fi putut să stea la vârsta asta 15 ore la rând ca să se poată închina.

Dar ajutorul nemijlocit al Sfintei Parascheva s-a regăsit, spun oamenii, şi în situaţii mult mai concrete. O serie de cazuri aproape incredibile au fost colectate în volumul „Binefacerile Sfintei Parascheva”, publicat la Editura Doxologia sub coordonarea preotului Valerian Radu, care slujeşte la Catedrala Mitropolitană. Credincioşii au fost rugaţi să lase scris, într-un mesaj, care putea fi şi anonim, minunile pe care le-a adus, în opinia lor, Sfânta în vieţile de zi cu zi. „Ziarul de Iaşi” a consultat volumul, care a avut trei alte continuări, şi vă prezintă o parte dintre cazurile cele mai interesante.

Un nou născut, îmbrăcat cu haine atinse de racla Sfintei

Gabriela, o femeie de 33 de ani, povesteşte prin ce a trecut cu fiul său născut prematur, la 8 luni, care suferea şi de hipoxie, detresă respiratorie, având plămânii dezvoltaţi prea puţin, tahicardie şi suflu sistolic. Medicii erau reticenţi, spune femeia, de şansele de supravieţuire a copilului şi i-au îndemnat pe părinţi să se roage.

„Mama mea care are foarte mare evlavie la Cuvioasa Parascheva (în familia noastră acest nume este o tradiţie, numele mamei şi al uneia dintre surorile mele fiind Parascheva), a luat hăinuţele cumpărate din timp pentru noul-născut şi a mers cu ele la Mitropolie. S-a rugat la Cuvioasa Parascheva cu lacrimi pentru însănătoşirea pruncului şi a pus hăinuţele pe racla cu moaştele Sfintei. Apoi s-a grăbit cu ele la spital şi a îmbrăcat copilul muribund cu ele. A treia zi de la naştere, copilul a început să-şi revină”, a scris femeia în mesajul ei publicat în carte.

Vindecări miraculoase, inclusiv de cancer ce părea în stadiu terminal

Multe dintre cazurile din volumul amintit vorbesc de vindecări miraculoase. Un profesor pensionar povesteşte cum tatăl său, pe care se pregăteau să îl ia acasă, să moară înconjurat de familie, ce suferea de cancer la ficat, s-a vindecat după ce i-a aşezat cineva în buzunarul de la pijama vată care a fost atinsă de moaştele Sfintei Parascheva. A murit 22 de ani mai târziu, scrie bărbatul, înconjurat de familie, acasă, iar medici din toate centrele mari universitare i-au urmărit cazul, fiind surprinşi de evoluţia sa.

Ana-Maria şi Simona Geneş scriu despre drama tatălui lor, care a căzut din căruţă după ce s-a speriat calul şi a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul de Neurochirurgie. Cu crize frecvente şi un prognostic extrem de rezervat, medicii au spus într-o primă fază că nu îl pot ajuta, dar familia spune că prin insistenţe şi rugăciune, a reuşit să treacă peste prima perioadă, mai grea, a bolii.

„Zilnic mergeam să-i cerem ajutorul mângâietoarei noastre în suferinţă lângă sfânta raclă. Mama a cunoscut un părinte care a sfătuit-o să citească zilnic Acatistul şi Paraclisul Sfintei şi i-a dăruit o batistă pusă pe mâinile Cuvioasei, pentru bolnav. În fiecare zi se cunoştea un mic progres, semn că Sfânta lucra cu o fineţe dumnezeiască”, scriu femeile în mesajul publicat în carte.

Într-un final, după o perioadă îndelungată petrecută la Terapie Intensivă şi o intervenţie pe creier, tatăl lor a plecat acasă cu o cicatrice şi o uşoară dificultate de vorbire.

Un „curent” vindecător şi medicamente mai ieftine

Alte mărturii din cartea respectivă vorbesc nu doar despre ajutor pentru medici, în tratament sau în urma rugăciunii, ci despre vindecare directă a celor care s-au închinat. O femeie din Galaţi povesteşte că a venit la Iaşi să se închine în 1990, iar în momentul în care a atins racla a simţit că a fost străbătută de un „curent”. Pe moment, a ignorat întâmplarea, dar ea venise la Iaşi să se roage înainte de a fi operată. Când a ajuns ulterior la spital, medicii au trimis-o acasă şi i-au spus că nu mai este nevoie de nicio intervenţie. Femeia nu povesteşte de ce boală suferea.

Un tânăr de 25 de ani spune că s-a rugat la Sfânta Parascheva, deşi se considera „foarte păcătos”, când a aflat că suferă de hepatită C. Toate şansele arătau că infecţia urma să îl doboare şi nu avea bani de tratamentul de care avea nevoie: pastile şi injecţii. Însă chiar înainte să înceapă tratamentul, medicamentele de care avea nevoie s-au ieftinit de la 2.000 de lei la 700 de lei / lună. Însă mai avea nevoie de bani pentru injecţii.

„Din suma strânsă de la rude şi prieteni, am cumpărat pastilele, dar 240 de milioane pentru injecţii, de unde să le iau? Mama a plecat în străinătate, însă nu a găsit de lucru îndată. Chiar în ziua când ea hotărî să revină în ţară, găsi de lucru ca prin minune. Insistând cu rugăciunile adresate tuturor sfinţilor, am terminat cu bine tratamentul, iar analizele efectuate după cinci săptămâni arătau că virusul nu mai este prezent în organism”, a scris tânărul în mesajul său.

Sticla fără dop, cu agheasmă, care nu se varsă

Sutele de mărturii din volum surprind şi unele momente amuzante. O femeie povesteşte cum a umplut o sticlă de agheasmă după ce s-a închinat la Catedrala Mitropolitană, dar nu avea dop la ea şi a pus-o aşa în geantă. Şi-a adus aminte abia în trenul spre casă când a găsit sticla înclinată, dar agheasma nu se vărsase deloc, şi i-a mulţumit, în scris, Sfintei Parascheva pentru asta.

Un alt mesaj vorbeşte despre o tânără care era la profilul Informatică, ce suferea de oboseală, nervozitate şi dureri de cap, care a mers la un psihiatru şi starea ei nu a fost mai bună. Când a ajuns cu salvarea la spital, se menţionează în mesajul respectiv, „nu ştiam să mai rezolv nici operaţii elementare de matematică”. Starea de rău a continuat, a reuşit să facă mai devreme decât era programată o tomografie, care a avut rezultate bune. Deşi a primit şi unele recomandări medicale, momentul care a vindecat-o a fost „schimbarea profilului urmat în liceu”.

Sunt şi mesaje ale oamenilor care spun că s-au angajat după ce s-au rugat Sfintei Parascheva, care au mers la catedrală înainte de a fi operaţi şi apoi intervenţiile au decurs bine sau care au visat-o pe Sfântă înainte de un moment greu, aceasta promiţându-le că se vor descurca. Mulţi dintre pelerini descriu un fenomen sesizat şi la oamenii care s-au închinat în acest an la Iaşi: că în semn de mulţumire pentru binele pe care simt că l-au primit, îi promit Sfintei că vor veni de hram, la pelerinaj, să se închine.

„În 2009, de ziua Cuvioasei, deşi aveam probleme de sănătate din cauza rinichilor, am suportat ploaia torenţială, fiind un pelerin răbdător, dârz şi demn. Am stat de pe data de 13 octombrie de la ora 16 până noaptea, 14 octombrie, la ora 2 numai în apă şi frig o ghetuţă cântărea, cred, 1,5-2 kg, atât de udă era. N-am putut să nu merg. Simţeam că îi sunt datoare Sfintei Parascheva. Şi dacă nici de ziua ei nu vin să o salut, atunci când?”, scrie doamna Maria, din Roman. 

Comentarii