Mitropolia transformă un conac în cămin de bătrâni

joi, 14 iunie 2018, 13:10
1 MIN
 Mitropolia transformă un conac în cămin de bătrâni

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei va transforma un conac boieresc din Botoşani într-un cămin de bătrâni, cu fonduri europene. Proiectul va fi implementat în localitatea Miorcani, comuna Rădăuţi-Prut, având ca obiectiv „consolidarea, reabilitatea şi refuncţionalizarea clădirii monument istoric-Conacul Ion Pillat, în vederea înfiinţării unui centru social de zi destinat persoanelor vârstnice din regiunea Nord-Est“. Finanţarea europeană de 1,5 milioane lei a fost obţinută prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. 

Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale, pentru reabilitarea unei clădiri monument istoric şi amenajarea acesteia în cămin de bătrâni. Prin proiect, conacul va fi restaurat, fiind vorba despre 460 de metri pătraţi şi un teren de aproximativ 30.000 de metri pătraţi. Vor fi create spaţii specifice unui centru social de zi pentru persoane vârstnice, adică spaţii destinate evenimentelor culturale – sală multifuncţională şi bibliotecă, cabinet medical, cabinet consiliere, cabinet kinetoterapie, vestiare, grupuri sanitare pentru bărbaţi şi femei, dar şi grupuri sanitare adaptate pentru persoane cu dizabilităţi. Lucrarea a fost scoasă la licitaţie, urmând ca firmele interesate să depună oferte până cel târziu pe 24 iunie, iar execuţia lucrărilor este estimată să dureze maximum 24 de luni. 

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii