Momentul Rishi Sunak

Rishi Sunak este noul premier al Regatului Unit, astfel că există o şansă ca guvernul să acţioneze în aşa fel încât finanţele publice să reintre pe o traiectorie raţională, după vârtejul din ultimele săptămâni. A venit momentul austerităţii, pe care toţi politicienii – nu doar conservatorii, aflaţi la guvernare – au încercat să-l evite, iar Rishi Sunak este omul momentului. Fost ministru de finanţe în cabinetul Boris Johnson, el şi-a creat reputaţia unui administrator relativ competent şi sobru, chiar dacă a fost nevoit să valideze transferuri uriaşe de la buget, pentru combaterea efectelor pandemiei.

În alte condiţii, observatorii politici ar fi zăbovit mai mult asupra semnificaţiei venirii la şefia guvernului a unui politician de origine indiană, practicant al hinduismului. În actualele condiţii, însă, prea puţin lume mai este atentă la aşa ceva. Dintre personalităţile de frunte pe plan mondial, preşedintele Biden a fost cel care a atras, pe bună dreptate, atenţia asupra caracterului „revoluţionar” al schimbării de la vârful politicii londoneze. Cu siguranţă că lucrurile ar fi stat altfel dacă noul premier ar fi provenit dintr-un mediu defavorizat, precum alţi politicieni britanici de origine non-europeană. Despre domnul Sunak, însă, nu se poate spune aşa ceva, iar faptul că este ginerele unui miliardar nu face decât să întărească ideea că, dincolo de rasă şi religie, la vârf a ajuns tot un reprezentant al elitei distante şi adesea arogante ce domină procesul de decizie politică, în cadrul partidului conservator.

Probabil că această percepţie se numără printre factorii care au determinat înfrângerea sa în faţa doamnei Elizabeth („Liz”) Truss, în precedenta cursă pentru şefia partidului şi a guvernului. Nu a fost, însă, elementul decisiv. Rezervele membrilor de rând faţă de domnul Sunak, mergând adesea pînă la ostilitate, au avut de a face şi cu modul nu tocmai elegant în care el s-a despărţit de Boris Johnson, precipitând căderea cabinetului. Oricât de bine a fost ambalat mesajul demisiei domnului Sunak, publicul a sesizat ceea ce era de sesizat: ambiţia sa de a se muta din Downing Street 11, locuinţa de serviciu a ministrului de finanţe, în Downing Street 10, cea a premierului.

Acum, însă, domnul Sunak le poate spune britanicilor – sau măcar membrilor partidului conservator – „I told you so” („V-am spus eu”). Planul economic al doamnei Truss s-a prăbuşit imediat după decolare, pentru că avea la bază o încredere oarbă, motivată ideologic, în potenţialul reducerilor de taxe. Şi, aşa cum se întâmplă frecvent cu politicienii mai puţin responsabili ai dreptei pro-piaţă, nu mai rămâne energie, interes şi responsabilitate pentru a explica cum vor fi acoperite găurile din buget, până ce şi-ar face efectul presupusele energii antreprenoriale astfel declanşate. Spre meritul său, domnul Sunak a evitat să joace pentru galerie, pierzând acea partidă, dar asigurându-şi o poziţie rezonabilă spre a o câştiga pe următoarea.

Şi, într-adevăr, a fost o bază solidă. Selectarea sa ca lider şi prim-ministru s-a produs, practic, prin aclamaţii. Probabil că mai reconfortantă decât nereuşita doamnei Penelope („Penny”) Mordaunt de a strânge suta de susţineri pentru a intra în cursă a fost decizia lui Boris Johnson de a nu şi le folosi pe ale sale, recunoscând implicit că partidul se află într-un „moment Rishi Sunak”. Desigur, fostul premier va sta ca un ghimpe în coasta actualului şi, în lipsa vreunei transformări miraculoase a stilului său politic, va începe cât de curând să-şi ascută pumnalul. Ceea ce se vede şi se simte, însă, în acest moment, este convingerea că un cabinet Sunak va putea limita daunele cvasitotale de imagine suferite de conservatori, chiar dacă nu le va putea aduce o nouă victorie la viitoarele alegeri generale.

Într-adevăr, ar fi cea mai mare surpriză din istoria ultimelor şapte-opt decenii de politică britanică dacă un premier nevoit să adopte măsuri de austeritate, într-un context naţional şi internaţional înnourat, ar ajunge să recupereze un handicap de 25-30 de puncte procentuale în raport cu principalul partid de opoziţie. Şi aceasta, după mai bine de doisprezece ani de uzură, plus crizele post-2010, plus Brexit şi plus reverberaţiile războiului din estul continentului.

Domnul Rishi Sunak nu este un magician şi nici nu pretinde a fi – acesta este mai degrabă domeniul domnului Johnson. Asemeni tuturor politicienilor de vârf din Regat, probabil că s-a visat convocat de monarh la Palatul Buckingham, pentru a i se încredinţa şefia guvernului. Aşteptata sa competenţă în administrarea economiei nu este cea a tehnocratului, ci are la bază curajul decizional pe care îl arată, uneori, politicienii care înţeleg funcţionarea economiei. Este o trăsătură necesară, dar în curând vom vedea şi ce alte calităţi mai poate etala domnul Sunak, în procesul de cârmuire a partidului şi a guvernului britanic.