Declaratie de presa

Monica Berescu, deputată USR: Victimele violenței domestice vor avea de acum ordine de protecție pe un an, nu doar pe șase luni ca acum, și asistență juridică gratuită și în apel (P)

joi, 29 iunie 2023, 06:15
3 MIN
 Monica Berescu, deputată USR: Victimele violenței domestice vor avea de acum ordine de protecție pe un an, nu doar pe șase luni ca acum, și asistență juridică gratuită și în apel (P)
Legea votată astăzi în Parlament, final, oferă victimelor violenței domestice dreptul de a obține ordine de protecție timp de 12 luni, putând ulterior să le prelungească, și  asistență juridică gratuită și în cazul unui apel, nu doar la prima înfățisare.
 
Legea USR, inițiată de deputații Monica Berescu, Oana Țoiu şi Beniamin Todosiu și susținută de un grup de lucru transpartinice format din doamne deputat a fost votată în unanimitate în ultima ședință de plen de la Camera Deputaților.
”Peste 270 de persoane au fost agresate zilnic în România, în propria locuință, în anul 2022. Iar în primele 4 luni ale lui 2023 s-au înregistrat peste 1.100 de cazuri în plus comparativ cu anul trecut, conform Poliției Române.
 
Acestea sunt datele statistice care ne dau fiori: trăim într-o țară unde violența domestică a devenit normalitate pentru agresori și pentru 17.000 victime; dintre care aproape 3.000 sunt copiii. Iar asta este inacceptabil! Am modificat legislația astfel încât victimele să beneficieze de asistență juridică gratuită până la emiterea unei sentințe definitive; chiar și atunci când agresorul face apel. Am dublat durata ordinelor de protecție pentru a permite victimelor să o ia de la capăt, departe de agresor și în deplină siguranță. 
 
Fenomenul violenței domestice este absolut dramatic, fiindcă se desfășoară într-un loc în care victimele ar trebui să se simtă în deplină siguranță, protejate; în schimb ele sunt lovite și abuzate acasă; de către persoane apropiate. Votul de astăzi vine și confirmă necesitatea unei astfel de legi, în condițiile în care la finalul anului trecut peste 100.000 de persoane au apelat la 112 pentru un caz de violență domestică”, declară Monica Berescu, co-iniţiatoare a legii, deputată USR de Iași, membră în Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților. 
 
Victimele violenţei domestice sunt marginalizate de societate şi de cele mai multe ori acest lucru încurajează agresorii să îşi continue şi să intensifice abuzurile. 
Societatea civilă a fost mereu implicată în ajutorarea victimelor, de aceea în redactarea proiectului de lege au existat consultări cu rețeaua pentru protecția victimelor violenței domestice şi ProTECT.
 
De multe ori, abuzurile ce îmbracă forma violenţei domestice se pot desfăşura pe săptămâni, luni sau chiar ani de zile, iar durata de 6 luni a unui ordin de protecţie este insuficientă pentru atingerea scopului şi anume cel de a oferi victimei distanţa necesară faţă de agresor care să îi poată garanta siguranţa fizică şi emoţională. 
 
Date statistice despre violența domestică înregistrate în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2023:
 
● Faptele penale în domeniul violenţei domestice au crescut cu 1.125 de cazuri în primele 4 luni din 2023, de la 16.667 la 17.792 de fapte (6,7%).
● Infracţiunile de tip  „lovire sau alte violenţe” reprezintă au cea mai mare pondere –  62% (10.894 de fapte), fiind urmate de  ,,ameninţare” – 12% (2.036 de fapte) și „abandonul de familie” – 10% (1.672 de fapte)
● 14.686 de acte de violență au fost comise la domiciliu și 3.106 în spațiul public 
● Din totalul vic!melor infracţiunilor de violenţă domestică, 3.399 sunt bărbaţi, 12.334 sunt femei, iar 2.870 sunt minori.
● În aceeaşi perioadă, instanţele  au emis 3.674 de ordine de protecţie, 1.707 fiind provenite din ordine de protecţie provizorii.
● Cele mai multe ordine ordine de protecţie au fost emise la solicitarea victimelor (4.013 ordinde), 318 la solicitarea procurorului şi 312 la solicitarea altor instituţii.
● Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie, au fost sesizate 1.304 infracţiuni, cu 31% mai multe faţă de perioada similară a anului 2022, dintre care 837 în mediul urban şi 467 în mediul rural.

Comentarii