Neobarbaria mediatică

Prin cuvântul grecesc bárbaros (lat. barbárus) se desemna în antichitate indivizii din afara lumii civilizate (oikouméne), caracterizați prin necunoașterea limbii grecești (mai târziu și/sau) a limbii latine, rudimentari ca educație și comportament, necunoscători ai normelelor elementare ale vieții citadine, ai igienei și ai bunei-cuviințe, cu moravuri ciudate și cu ritualuri religioase adesea sângeroase, lipsiți de coduri de legi stabile și conduși de obicei de tirani nemiloși. Toate limbile moderne au moștenit acest cuvânt, termenul derivat barbarie ajungând cu timpul să desemneze orice societate sau perioadă din evoluția unei societăți dominată de asemenea defecte radicale. Împărtășesc temerea celor care cred că epoca pe care o traversăm are atributele unei neobarbarii pe care, datorită aspectului său celui mai specific, o putem numi mediatică.

***

Sunt pentru ordine și pace socială, recunosc necesitatea organizării de stat, a guvernului, a justiției, a armatei și a poliției. Fără organizare politică, societățile umane ar intra în derivă, s‑ar prăbuși în anarhie și haos. În același timp, am o neîncredere instinctivă față de tot ce înseamnă îngrădire, cenzură, supra‑reglementare. Pentru cei din generația mea, rănile lăsate de totalitarismul comunist nu se vor vindeca și vor fi un perpetuu memento despre ce înseamnă cenzura și restricțiile de orice fel. Respect întotdeauna o normă, o lege sau o cutumă de a căror necesitate sau utilitate sunt convins. Nu vreau însă să mi se prescrie sau să mi se impună reguli împotriva voinței mele, cu toate că, dacă sunt legiferate, mă supun ca un bun cetățean și le acccept ca atare. Primesc cu interes și mă folosesc fără ezitări de orice invenție sau instrument care îmi ușurează viața și munca, dar continui să cred că libertatea mea ca individ rămâne binele suprem, care nu se negociază. În școală mi s‑a inoculat ideea că progresul, mersul triumfal al omenirii către „culmile progresului și ale civilizațieiˮ este de neoprit, așa că replica unui celebru personaj caragialian („da, voi progresul, voi progresul cu orice prețˮ) mi se părea doar ridicolă, nu și pernicioasă. Aflat în ultimele decenii de viață, mă văd nevoit să îmi asum eticheta de „reacționarˮ. Fiindcă mă împotrivesc progresului cu orice preț, iar proliferarea fără limite etice a ceea ce numim „rețeaua globală de comunicare digitalăˮ o calific drept nocivă! Cu toate acestea, rămân mefient la ideea de a introduce (De către cine? De state, de organizații internaționale?) orice fel de cenzură. Cred că legile existente sunt suficiente, cu condiția de a fi aplicate cu rigoare. De aceea, nu pot formula un răspuns tranșant la tema pusă în discuție de redacția cotidianului la care colaborez. Mă voi mulțumi să prezint, cu unele sumare comentarii, o scurtă listă a viciilor postmodernității, favorizate, potențate, sau chiar produse, într‑un mod îngrijorător, de explozia necontrolată a „rețelelor socialeˮ (Facebook, Instagram, TikTok etc.):

– manipularea vicioasă a anonimității;

– transformarea dreptului legitim la opinie proprie în pretenția de a‑și impune cu forța propriul „adevărˮ, limitându‑le celorlalți dreptul la propria opinie;

– invazia sufocantă a publicității;

– dispariția instanțelor critice și, implicit, a criteriilor de judecată și de ierarhizarea valorilor (morale, politice, sociale, științifice, religioase);

– tribalizarea culturii, constituirea de clanuri închise care se folosesc fără scrupule de noile tehnici de comunicare pentru promovarea unor mediocrități sau a unor  nulități drept experți, lideri de opinie, predicatori, artiști, poeți sau prozatori „genialiˮ;

– desconsiderarea bibliotecii, a cărților tradiționale și a lecturii, cu consecințe educaționale imprevizibile pentru dezvoltarea intelectual-psihică, poate chiar neuronală, a copiilor și adolescenților;

– predispoziția spre autism și însingurare, favorizată de lipsa comunicării reale, bilaterale, substituită, paradoxal, de atotputernicia iphon‑ului și al tabletei;

– cinismul și rapiditatea în difuzarea știrilor false (fake-news);

– decredibilizarea, pervertirea sau prăbușirea rețelelorde competențe și a instituțiilor garante ale stabilității și continuității tradițiilor: școala, universitățile, presa, biserica;

– proclamarea drept obsolete și învechite a principiilor umanismului clasic;

–  declararea modelului civilizației greco-romane și a creștinismului drept instrumente de opresiune și abuzare ale omului european împotriva celorlalte culturi;

– agresivitatea verbală în promovarea „principiilor gândirii politice corecteˮ, în fapt, o reîncălzire a supei anarhisto‑marxiste, cu ingrediente libertar‑egalitariste; exemplul cel mai revoltător; saltul de la „black is beautifulˮ către „white is hatefulˮ a devenit reperul facil pentru seria nesfârșită a „răsturnărilor de paradigmăˮ;

– propagarea facilă a ideologiilor totalitare dovedite de istorie ca fiind nefaste, precum neționalismul etnocentrist, fascismul, comunismul, fundamentalismele pe baze religioase.

Lumea pluripolară, uneori confrontativă sau chiar conflictuală, a tradițiilor diverse aflate în dialog și interferențe, cu care ne‑a obișnuit istoria de câteva milenii bune, tinde să se transforme într‑una uniformă, a monologurilor precare în cadrulunor entități etanșe („buleˮ în jargonul tinerilor care își definitivează instrucția în „cluburile de fițeˮ).

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi