Nevoia de echilibru

Să rememorăm politice dure, absurde de restrângere a intravilanelor localităţilor pe timpul comuniştilor. Scopul declarat era mărirea suprafeţelor agricole productive concomitent cu creşterea densităţii populaţiei în intravilane. Ne place sau nu, trebuie să recunoaştem obiectivele lor clare în privinţa amenajării teritoriului. Ele sunt, până la un punct, valabile, în ciuda simplismului lor rudimentar. În felul acesta, chiar şi în dispreţul comuniştilor faţă de valorile tradiţiei, s-a putut prezerva caracterul specific al peisajului împrejurimilor Iaşului (fig. 1) cu specificaţia că creşterea densităţii în intravilanul oraşului s-a realizat prin mari cartiere de locuinţe colective cu regim înalt de înălţime, în contrazicere destructurantă cu ţesutul urban tradiţional (fig. 2).

Fig. 1

Fig. 2

Eroarea fatală, care a sugrumat administratorii locali în încercarea de a controla urbanistic întregul teritoriu de administrat, a fost legea fondului funciar promulgată prin 1991. Ea a declanşat un flux de împroprietăriri nefinalizat, nici până în ziua de astăzi. Eroarea nu este retrocedarea terenurilor celor în drept, ci declanşarea acestei operaţiuni fără aprofundarea problemelor posibile. Pe de o parte iniţierea ei în pripă politicianistă au făcut necesare completări şi reluări succesive astfel încât nici după 30 de ani nu s-a finalizat, ori dezvoltare durabilă fără terenuri clare juridic nu există. Pe de altă parte punerile în posesie în spaţiul urban au developat structuri de loturi, cu forme şi mărimi diversificate, haotice, în totală contradicţie cu noile structuri urbane dezvoltate în comunism. Ori structura haotică de proprietăţi este premisa structurii  haotice a creşterii oraşului. În acelaşi timp legea a permis, ca o încoronare a întâmplării, extinderea intravilanelor prin planuri urbanistice zonale limitate, inclusiv planuri urbanistice zonale pentru un singur lot de teren! (deşi acestea sunt în modul cel mai evident, o absurditate).

Este straniu că din mulţimea de oameni politici perindaţi prin parlament şi pe la guvernare, nimeni nu a conştientizat efectul devastator al acestui fel de legislaţie pentru frumuseţea peisajelor româneşti. Oare ce să fie, lipsă totală de cultură, dezinteres inconştient pentru calitatea spaţiului de viaţă al comunităţii sau ambele?

Astăzi expansiunea localităţilor continuă în acelaşi mod. Fiecare dezvoltator cu proiectul lui limitat strict la interesele financiare, fiecare persoană cu proiectul ei de casă limitat strict la propria viziune şi posibilitate economică şi toate, în năvală, desfăşurate pe structura întâmplătoare de terenuri… Ce se poate naşte din acest fenomen necontrolabil? Exact ce se vede pe întreg teritoriul ţării: o imensă reţea de aşa-zise străzi fără geometrie legală, reţele sincopate de utilităţi, o imagine de ansamblu fără caracter. Prin urmare asistăm neputincioşi la degradarea frumoaselor plaiuri româneşti, la risipă inutilă, la extinderi foarte mari de intravilan care vor greva permanent administraţiile locale în imposibila lor încercare de a le ridica la standarde urbane.

Disfuncţionalităţile funciare ale sistemului nostru administrativ, amintite deja, au fost şi sunt amplificate de inexistenţa corelării, coordonării dezvoltării între localităţile aşa-zisei zone metropolitane. Fiecare administraţie se ocupă exclusiv de problemele mărunte din propria curte, deşi sunt nevoite să funcţioneze într-un conglomerat invalid aflat astăzi în mare suferinţă. Suntem în plină campanie electorală pentru alegerile locale şi nimeni nu pomeneşte, cu pertinenţă, de problemele structurale grave ale zonei metropolitane Iaşi! Înseamnă că putem avea certitudinea că aceste probleme identificate succint aici se vor agrava în continuare.

Ca să poată funcţiona eficient o zonă metropolitană are nevoie de administraţie autonomă, cu buget şi proiecte proprii, în raport cu localităţile componente. Cum sunt organizate, de exemplu, aglomeraţiile urbane în Franţa. Numai aşa se poate asigura controlul dezvoltării în teritoriu, echilibrul, armonia dintre localităţile componente fără ca vreuna dintre ele să-şi piardă identitatea. Proiectele comune majore, la nivelul zonei metropolitane, susţin dezvoltarea mult mai eficient ca suma de proiecte individuale nu doar nepotrivite între ele, dar deseori contradictorii, cu efect de anulare reciprocă. În realitate conlucrarea eficientă este uşor abandonată conflictelor de interese. Rezultatul este vizibil, întregul teritoriu al zonei metropolitane se „dezvoltă” dizgraţios, păgubos, redundant în dauna calităţii spaţiului de viaţă pentru majoritatea locuitorilor judeţului Iaşi.

În concluzie, problemele sunt atât de grave încât pot fi rezolvate numai pe cale legislativă în contextul unei strategii de amenajare a teritoriului naţional adecvate noilor realităţi. Teoretic rezolvările pot veni şi prin buna înţelegere a administraţiilor localităţilor componente ale zonei metropolitane, aşa cum parţial se întâmplă la Oradea. Dar buna înţelegere susţinută de o reală cultură urbană este totuşi peste posibilităţile majorităţii competitorilor politici fără nici un fel de pregătire în domeniu. Adevărul este că suntem despărţiţi până la nivel de individ, de o reţea indestructibilă de ziduri invizibile funcţie de interese mai mult sau mai puţin discrete. Platon, acum vreo 2700 de ani, spunea că nu zidurile fac oraşul, ci oamenii. Oare de ce suntem noi atât de absorbiţi astăzi de exacerbarea fără limite a individualismului?

Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de soluţii arhitecturale; a fost arhitect-şef al Iaşului