Caută 
1 MIN
E călugăros la înfăţişare, pare fioros de la distanţă cu barba sa impozantă, dar e mai abordabil decât un copil pus pe joacă. Nu este niciodată stresat, grăbit, chiar dacă se află în întârziere la câte un eveniment important. Rareori poate fi văzut îngândurat, atunci când sesizează lucruri dureroase în jurul său, în societate, în Biserică. Tinerii îi caută prezenţa, intelectualii se bucură să le fie interlocutor, oamenii simpli îi cer povaţa. Nu e iubit de toţi, dar cine este, în ziua de azi? Chiar şi aşa, nu l-am văzut vreodată reacţionând la atacuri, bârfe, răutăţi. Le ia ca pe un firesc, ca şi cum aşa se cuvine nouă să pătimim.
Pentru că „poate duce”, are responsabilităţi cât pentru mai mulţi oameni. Coordonează de mai mulţi ani activităţile cu tinerii din Arhiepiscopia Iaşilor, mai ales în calitate de consilier în cadrul Sectorului de Misiune. Este şi stareţ al Mănăstirii Bucium, poate deloc întâmplător. Ziua sa de naştere (12 iulie) o găsim în calendarul nostru drept zi de „Cinstire a Sfintei Icoane Prodromiţa de la Muntele Athos”, icoană pictată la Iaşi în 1863, care a stat mai întâi în această mănăstire înainte de a ajunge în Sfântul Munte.
Chiar în ziua în care prăznuim pe Sfântul Sofronie de la Essex, în ajunul zilei de 12 iulie, am primit primul exemplar dintr-o carte proaspăt ieşită din tipar şi care cuprinde povestiri ale Părintelui Nicodim Petre*. A fost un fel de cadou de naştere făcut de fratele său, tot stareţ de mănăstire, Părintele Iustin Petre. Am parcurs-o dintr-o suflare! Se citeşte uşor, dar se aşază adânc la inimă.
Pe manşeta unei coperte, profesorul universitar Nicu Gavriluţă surprinde esenţa acestei lucrări în câteva fraze: „Cartea de faţă conţine povestioare pline de tâlc, presărate cu umor fin şi pagini admirabile despre suferinţa tăcută a multor oameni. Cu toate acestea, părintele Nicodim Petre nu se descurajează. El ştie bine că necazurile şi încercările vieţii pot deveni, dacă ni le asumăm duhovniceşte, veritabile probe ale iniţierii. Învăţăm să facem binele din rău atunci când nu avem ceva mai bun la îndemână. Tot ceea ce ni se întâmplă în viaţă nu este zadarnic. Toate au un tâlc al lor, cu condiţia să ştim a practica o hermeneutică a facticităţii”.
Pentru mine, este izbitoare simplitatea scriiturii şi lipsa oricăror preţiozităţi sau savantlâcuri cu parfum teologic, cum se mai obişnuieşte astăzi. Doar câte o metaforă luminează precum artificiile, din când în când, paginile. Am citit-o chiar după ce am primit un mesaj din diaspora, de la un fost ucenic crescut la şcoala Talpalarilor, Părintele Ieromonah Sofian Găman, care mi-a trimis o spusă a Sfântului Sofronie Saharov: „Cu theologia abstractă este cu neputinţă a atinge desăvârşirea. În viaţa istorică, puterea în Biserică este dată nu sfinţilor, ci cărturarilor, şi în aceasta constă tragedia lumii şi a Bisericii”. Într-adevăr, avem nevoie de mai puţine cuvinte meşteşugit rostuite şi mai mult de relatări din viaţa concretă, trăită cât mai autentic în Hristos.
Cartea Părintelui Nicodim Petre e o smerită mărturie despre cum întâmplările vieţii pot ridica mintea la Dumnezeu. Iar la capătul poveştilor este Povestea fără de sfârşit a iubirii lui Dumnezeu pentru oameni. Ce am mai putea spune? Doar să ne lăsăm atinşi la inimă de gândul autorului:„Odată şi odată va sosi clipa în care nu ne vom mai putea urca în autobuzul cel grăbit şi vom rămâne şi noi în afara lui. Atunci, în afara timpului, vom avea tihna să luăm fiecare amintire-n parte, s-o scuturăm de praf, s-o privim pe îndelete. Atunci vom înţelege că ar fi fost mai bine să ne fi lucrat altfel amintirile. Ar fi trebuit să le fi împodobit mai mult, să le fi şlefuit mai atent, să fi pus în ele mai multă lumină” (pp. 166-167).
* „Fiul Meu, tu încă n-ai ajuns Acasă. Popasuri de călătorie alături de Părintele Arhimandrit Nicodim Petre”, Editor Părintele Iustin Petre, stareţul Mănăstirii „Sfântul Ioan Casian”, Editura Revistei Timpul, Iaşi, 2023.
