Nişte băieți teribili

Toată lumea (bună) vorbea, într-o vreme, despre filmul Wonder Boys (Băieți minune), cu Michael Douglas în partitura principală, film ieşit pe piața cinematografică de peste Ocean în urmă cu mai bine de două decenii. (Douglas, „fiara” din Basic Instinct/ Instinct primar, în rol de profesor universitar boem şi cam inadaptat, aşa cum se dezvăluie aici, i-a surprins, se pare, în mod plăcut, pe mulți.) Ceea ce ştia însă atunci mai puțin lumea (chiar şi cea bună) era că pelicula se baza pe romanul omonim al unui scriitor american contemporan, Michael Chabon pe numele lui (volumul a apărut, în limba română, încă din 2008, la Editura Humanitas). Autorul avusese deja un succes notabil cu primul său roman (scris în 1988, pe când împlinea doar douăzeci şi cinci de ani) – The Mysteries of Pittsburgh, un amestec fascinant de istorie şi detectivism, care a cucerit atât publicul, cât şi critica. În mod surprinzător totuşi, în următorii şapte ani, Chabon nu-şi mai găseşte uşurinţa scriiturii de la debut, petrecând enorm la redactarea unei alte cărţi – Fountain City (ajunsă la 627 de pagini) – care, în pofida aşteptărilor sale, este respinsă de editori. Prin urmare, prozatorului nu-i mai rămâne decât să transforme experienţa lungii creaţii (din Fountain City) într-un… nou roman. Să rescrie carevasăzică totul de la început. Aşa s-a născut Wonder Boys (Băieţi minune) în 1995. În 2000, Michael Chabon publică The Amazing Adventures of Kavalier & Clay (distins, în 2001, cu premiul Pulitzer), iar, în 2007, The Yiddish Policemen’s Union şi Gentlemen of the Road. Wonder Boys (Băieţi minune) poate fi încadrat în tradiţionala (de acum) clasă a „romanelor de campus”. Literatura temelor inspirate de lumea universitară e o falie culturală foarte apreciată în spaţiul anglofon, astfel încât popularitatea unui asemenea epic nu trebuie să mire. Elementul care atrage atenția în cazul de faţă îl constituie curajul autorului de a merge dincolo de superficialitatea monden-jucăuş-hilară a relaţiilor academice şi de a sonda personalităţile – nu o dată – complicate ale indivizilor din spatele lor.

Aşa putem intra în zona intimă a protagonistului, Grady Tripp, profesor de literatură la Universitatea din Pittsburgh. Grady – asemenea lui Chabon (şi aici se observă „convertirea” psihologică a textului din Fountain City în arhitectura narativă din Wonder Boys) – a redactat un roman de succes în urmă cu şapte ani, dar, aparent, nu a rezistat competiţiei acerbe. S-a izolat treptat şi nu a mai scos nimic semnificativ, consolându-se cu predarea lecţiilor de creative writing, cu relaţia adulteră cu nevasta şefului său de Catedră şi, totodată, cancelara Facultăţii, Dr.Gaskell, şi cu prizele de „iarbă” pe care şi le administrează zilnic. În plină criză de depersonalizare, Tripp va fi părăsit de soţie şi află că amanta sa (Dr. Gaskell) e însărcinată cu copilul lui. La o petrecere (dată de profesorul Gaskell, adică de soţul înşelat), Grady are ocazia să-l cunoască mai bine pe James, un student de la cursul său de literatură – ins straniu, dar, după toate semnele, talentat. Cei doi, dezorientaţi când de alcool, când de marijuana, când de un pitbull sinistru (pe care, de altfel, James îl şi omoară), când de o pelerină a lui Marylin Monroe (pe care, nesăbuit, tot James o fură), când de diverse personaje neobişnuite (cu care intră în contact), ajung să petreacă o noapte şi o zi împreună. Experienţa le va schimba amândurora viaţa, plasându-i într-o arie a epifaniilor absolute. James, alienat mitoman şi cu uşoare tendinţe spre sociopatie, va fi descoperit acum de Crabtree, editorul excentric al lui Tripp, care decide să-i publice primul roman, lansându-l în literatura de elită şi scoţându-l din anonimatul morbid. Grady, la rândul său, are revelaţia necesităţii unei schimbări radicale a vieţii, învingându-şi inhibiţiile şi rutina demoralizantă. Se hotărăşte abrupt să o ceară în căsătorie pe fosta amantă (soţia lui Gaskell) şi să devină tată. El reuşeşte să-şi redescopere astfel apetenţa pentru scris (după ce, în prelabil, pierde cele câteva sute de pagini, deja redactate, din noul roman – aluzie clară la Fountain City -, într-un accident stupid, produs pe fondul isteriei din noaptea epifanică). Neîndoios, Băieţi minune este un excepţional roman despre interferenţa dintre viaţă şi literatură şi felul în care ultima reuşeşte să o modifice adesea pe cea dintâi. Englezii mai întâi şi, ulterior, americanii au intuit intensitatea trăirilor din acest univers aparent imobil – e vorba de spațiul academic, desigur – şi i-au dat, iată, prin texte celebre, dimensiune estetică. Hamlet al lui Shakespeare credea că prea multa rațiune inhibă acțiunea, iar amănuntul îl tulbura profund, întrucât îşi bănuia pulsiunile conştiinței a fi sursele propriei laşități, anulându-l ca om al faptelor. Alta, evident, e opinia creatorilor „romanului de campus” şi, se observă cu ochiul liber, nu greşesc defel.

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi