No fly zone, Zelenski şi NATO

După mai bine de o săptămână de război devastator cu forţele invadatorului Putin, obosit şi exasperat, preşedintele Volodimir Zelenski s-a supărat pe NATO: „A avut loc un summit NATO astăzi, un summit slab, un summit confuz, un summit care demonstrează că nu consideră toată lumea lupta pentru libertatea Europei ca fiind obiectivul numărul unu. Ţările NATO au creat o poveste că închiderea spaţiului aerian al Ucrainei ar provoca o agresiune directă a Rusiei împotriva NATO. Aceasta este autohipnoza celor care sunt slabi, nesiguri pe plan intern, în pofida faptului că deţin arme mult mai puternice decât noi”, a declarat preşedintele ucrainean, citat de BBC News şi de CNN, preluat şi de mass media din România¹.

No fly zone/ no flight zone/ air exclusion zone înseamnă stabilirea de către un actor statal sau coaliţie de state a unui decupaj aerian peste un teritoriu (inamic) asupra căruia aeronavele de orice fel au interdicţia de a zbura, cu scopul de a preveni sau limita distrugerea de vieţi omeneşti, infrastructuri critice şi locaţii populate, în condiţiile în care sancţiunile internaţionale (economice, financiare, comerciale) nu produc efectele aşteptate, iar costurile unei intervenţii militare la sol sunt prea mari. Astfel de măsuri militare au fost luate de SUA şi coaliţia internaţională în războiul din Golf (1991-2003) împotriva Irakului lui Saddam Hussein, în Bosnia (1992), Libia (1999). Încă de atunci analiştii şi strategii americani au pus în discuţie problema eficienţei impunerii de zone de interdicţie aeriană asupra unui teritoriu inamic prin raportare la intervenţia masivă în teren a trupelor combatante². Baza legală internaţională pentru aplicarea zonelor de interdicţie aeriană este discutabilă. De cele mai multe ori au fost impuse din iniţiativa unui stat sau coaliţie de state, fără mandat din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Instituirea de zone de interdicţie aeriană vine la pachet cu măsuri de patrulare/ poliţie aeriană, avertizarea şi/ sau lovirea preventivă a forţelor inamice (preemptive attacks), măsuri de protecţie anti-aeriană (anti-aircraft defences). Până acum, niciodată nu s-a pus problema aplicării de către SUA, NATO de no-fly-zone-uri împotriva unei puteri nucleare cum este Federaţia Rusă. Perspectiva declanşării unui conflict militar extins în Europa şi a utilizării arsenalului strategic nuclear din partea Federaţiei Ruse a determinat miniştrii de externe ai statelor NATO să nu agreeze impunerea unei zone de interdicţie aeriană în Ucraina, în urma reuniunii extraordinare din Bruxelles, petrecută pe 4 martie a.c. O astfel de măsură ar înseamna ca aviaţia NATO să execute misiuni de poliţie aeriană deasupra Ucrainei şi, ineviabil, să se confrunte cu aviaţia rusă. În legătură cu acest subiect, poziţia secretarului general NATO, Jens Stoltenberg, este cât se poate de clară: „A fost evocat subiectul, iar statele aliate au convenit că nu trebuie să avem avioane NATO în spaţiul aerian ucrainean sau trupe NATO la sol, deoarece ne-am putea trezi cu un război total în Europa”³. Această poziţie este întărită şi de cea a secretarului de stat american, Antony Blinken, care consideră că instituirea unei zone de interdicţie aeriană pe teritoriul Ucrainei ar genera un „război total în Europa” (full-fledged war in Europe): „Singura modalitate de a implementa efectiv ceva de genul unei zone de excludere a zborului este trimiterea de avioane NATO în spaţiul aerian ucrainean şi doborârea avioanelor ruseşti, iar asta ar putea duce la un război total în Europa”⁴.

La reuniunea extraordinară a Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg a mai precizat fără echivoc că NATO nu face parte din acest conflict militar şi că are responsabilitatea de a nu escalada acest război care se poate răspândi lesne dincolo de graniţele Ucrainei, devenind unul devastator şi greu de gestionat⁵. NATO mizează în continuare pe consecinţele economice şi sociale ale sancţiunilor impuse de SUA, statele membre NATO şi alte state ale lumii pentru a înfrânge voinţa lui Vladimir Putin şi a-l determina să oprească războiul declanşat contra Ucrainei. Există un anume optimism în legătură cu aceste sancţiuni, că vor prăbuşi într-un timp relativ scurt economia Federaţiei Ruse, vor determina convulsii sociale care, în cele din urmă, vor provoca o schimbare de leadership şi/sau de politică la Kremlin.

Faţă de poziţionarea oficialilor NATO au apărut comentarii în care aceştia sunt sancţionaţi pe motive de lipsă de fermitate şi implicare directă în sprijinul ucrainenilor care efectiv sunt nenoriciţi de acest război cumplit. Ce nu a făcut SUA/ NATO/ UE sau a făcut prost în relaţia cu Putin de-a lungul timpului ştim cu toţii. Lumea civilizată a făcut afaceri cu Rusia lui Putin, a tolerat excesele acestuia în Cecenia, Georgia, Siria, Ucraina, s-a lăsat şantajată şi cumpărată prin proiecte ca Nord Streem-2 şi altele. Abia acum am văzut cât de aprofundate erau parteneriatele comerciale dintre unele state şi Rusia lui Putin, dintre companiile occidentale şi cele ruseşti. Se ştie cine s-a dedulcit la gaz furnizat ieftin de ruşi. Spaţiul nu-mi permite acum să detaliez toate aceste compromisuri dintre Occident şi Rusia din care unii au câştigat foarte mulţi bani. Problema care se pune în momentul de faţă este ce poate face Occidentul pentru ucraineni din moment ce NATO nu poate interveni cu no-fly-zone sau cu misiuni militare la sol?

În primul rând, sancţiunile economice trebuie extinse asupra Federaţiei Ruse, inclusiv prin cooptarea unor state care încă nu s-au poziţionat faţă de invazia Ucrainei. Este evident că liderii NATO pariază pe efectele devastatoare ale acestor sancţiuni asupra economiei şi populaţiei din Rusia care pot genera un seism politic la Kremlin. Depinde de gradul de suportabilitate al ruşilor, iar rusul poate să îndure mult. În al doilea rând, rezistenţa armatei ucrainene trebuie întărită permanent prin furnizarea de armament şi logistică. Populaţia trebuie ajutată, atât cea rămasă în zonele de conflict, cât şi cea supusă migraţiei interne sau externe. Românii, basarabenii, polonezii s-au mobilizat exemplar în susţinerea refugiaţilor care au venit din Ucraina. Însă, pe termen lung, mecanismele europene de cooperare şi asistenţă umanitară trebuie să preia această sarcină.

Între timp, solicitarea preşedintelui Zelenski către NATO de a institui un no fly zone deasupra Ucrainei a fost deja speculată de ministrul de externe al Federaţiei Ruse Serghei Lavrov, respectiv de către purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse Dmitri Peskov care, în declaraţiile lor, au acuzat partea ucraineană că încearcă să producă un conflict între NATO şi Rusia. În tot acest război, deocamdată, NATO este obligată să acţioneze defensiv din punct de vedere militar, dar să reacţioneze economic, informaţional, politic, diplomatic. Orice greşeală, dezechilibru, cedare nervoasă are consecinţe incalculabile.

¹ Remus Vlad, Volodimir Zelenscki critică NATO, Stiripesurse, ultima accesare 5 martie 2022.

² Long, Robert A. (June 2021). The Coercive Efficacy of Air Exclusion Zones. Mith or Reality, ultima accesare 5 martie 2022.

3 NATO, Conferinţa de presă ţinută de secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, după reuniunea miştrilor de externe ai statelor membre, Bruxelles, 4 martie a.c.

⁴ CNN, Blinken and NATO Chief warn establishing a no-fly zone over Ucraine could lead to a full-fledged war in Europe, ultima accesare 5 martie 2022.

⁵ NATO, NATO Foreign Ministers meet amidst escalating Russian aggression in Ukraine, ultima accesare 5 martie 2022.

Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi şi lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi