Noi vrem autostradă! Ce mai putem face ca să fie construit un drum modern în zonă

Premierul Viorica Dăncilă s-a plâns că a fost "izolată" la Palatul Victoria de Liviu Dragnea şi exclusă din concepţia guvernării PSD. Cu alte cuvinte, s-a încheiat perioada de figuraţie şi preia în mod real hăţurile puterii. De la condamnarea lui Dragnea, au dispărut "arhitecţii" viziunii economice şi planificatorii pe infrastructură ai lui Liviu Dragnea: penalul Darius Vâlcov, incompetentul Narcis Neaga de la CNAIR, ideologul politicilor fiscale Cristian Socol. Şi toată lumea aştepta una dintre cele mai importante semnale – renunţarea la construcţia de autostrăzi prin parteneriat public-privat (PPP).

Iar anunţul a venit. În prima şedinţă a CSAT, Dăncilă va propune scoaterea autostrăzii Ploieşti-Braşov din experimentul PPP şi finanţarea cu fonduri de la buget. De ce? Pentru că e de "importanţă naţională" şi ţine de "infrastructură critică" etc. Nici un cuvânt despre celălalt experiment PPP, Iaşi-Tg. Neamţ, la fel de eşuat. Se profilează ceea ce asociaţiile civice pro-autostradă din Moldova au suspectat de la început. PPP nu este decât o formă de tergiversare şi minciună pe faţă. Ce efecte directe ar fi? Prin taxe şi impozite, moldovenii vor contribui la finanţarea a încă unei autostrăzi din sud. Pentru moldoveni rămân valabile doar hărţile desenate cu carioca în batjocură şi noi amânări.

Indiferent de câte zile mai are acest executiv, temerea este că nu avem de-a face numai cu efectele unei guvernări vremelnice, ci cu ale unui sistem: centralismul. Şi, indiferent de culoarea politică a viitoarelor guverne, mecanica administrativă, birocratică şi constituţională face improbabilă o politică echitabilă pentru Moldova şi manifestarea unei atitudini sincere faţă de ea.

Perspectiva este următoare: nici alianţa USR- PLUS, dacă va ajunge la putere, nu va însemna schimbarea paradigmei. Prin 2016, Dacian Cioloş ne-a spus că nu-s bani pentru autostrada Iaşi-Târgu Mureş (deşi cunoştea aranjamentele posibile pe finanţări europene), iar Caramitru jr. – unul dintre consultanţii economici ai programului de guvernare -, tratează problema macro, a României în ansamblu, pentru el nu există regiuni.

De cealaltă parte, liberalii, oportunişti şi histrioni, fac şi ei genoflexiuni în faţa centralizării, incapabili să propună o viziune alternativă. Limita de înţelegere a politicienilor e de-a dreptul caricaturală. Cu toţii joacă în telenovala statului centralizat şi speră, ca într-un moment politic astral, să fure un favor pentru Moldova. Mecanismul e însă defect în ansamblu.

În rândul ONG-urilor, constatăm epuizarea formulelor de prostest, de dialog, de presiune pe care societatea civilă le are la îndemână. Cam toate formele paşnice şi raţionale au fost abordate: marşuri, campanii, conferinţe, întâlniri, dezbateri şi presiunea pentru adoptarea unei legi. Bunul simţ nu a fost suficient să mişte un muşchi pe faţa mastodontului central. De acum încolo, poate urma doar ceea ce nu e scris în cartea de bune maniere. Întrebarea directă pentru susţinătorii proiectului autostrăzii ar fi: mai e fezabil să aşteptăm ceva de la Bucureşti? Credeţi că putem obţine o atitudine sinceră şi interesată pentru Moldova? De ce infrastructura Moldovei nu poate fi de importanţă naţională? De ce nu e "critică"? De ce în afară de legi, vorbe şi zâmbete, banii nu ajung aici? De ce "autostrada unirii" nu poate intra pe finanţare de la buget? De ce nu se discută în CSAT? Există o noimă, logică, perspectivă? Pentru următorii ani? Pentru următoarele decenii?

Se adânceşte percepţia că, atât timp cât puterea va rămâne exclusiv la Bucureşti, Moldova nu va putea reintra într-un ciclu al dezvoltării şi nu va putea aspira la o infrastructură modernă. Va rămâne o regiune din ce în ce mai înapoiată, o pepinieră de baronei utili partidelor centraliste. Mai grav e că din ecuaţia în care e blocată Moldova, nici măcar regionalizarea nu o mai salvează şi, probabil, ar trebui să discutăm deschis despre o formulă de federalizare. Rămânem împreună în chestiunile de apărare naţională, politică externă, politică monetară, dar pe infrastructură şi investiţii haideţi să mergem separat, fiecare regiune pe cont propriu. În zece ani, cu banii daţi Bucureştiului, Moldova ar putea să străpungă munţii şi să se lege la infrastructura de transport central-europeană. Alături de Bucureşti, e foarte probabil să treacă încă o sută de ani şi să ne aflăm în aceeaşi situaţie, cu moldoveni obligaţi să contribuie la autostrăzile de pe Valea Prahovei şi Valea Oltului. În concepţia Bucureştiului, solidaritatea are un singur sens şi acela nu e decât sensul spre sud. Iar spre Moldova riscul e să scrie mereu "acces interzis".