Caută 
3 MIN
Ne place sau nu, trăim într-o societate a spectacolului. Tocmai de aceea gândul mă duce la Shakespeare, care spunea că: “Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actorii”. Dar cred că e important ce fel de roluri interpretăm. Se ştie că personajele negative sunt mai bine conturate în literatură, teatru, film, etc. Au mai multă consistenţă, sunt mai convingătoare, mai provocatoare, pe când personajele pozitive sunt mai palide, mai volatile, părând chiar neadevărate. E ca un făcut, personajele pozitive nu prea dau bine, ca să folosesc o expresie a generaților mai tinere, nu te seduc, nu-ţi rămân întipărite în memorie, aşa cum se întâmplă cu tipii răi, mult mai reliefaţi. Există, din fericire şi excepţii. Mă gândesc, spre exemplu, la un Don Quijote, care în bunătatea lui fără de margini e socotit, de ceilalţi, pur şi simplu un idiot.
Din nefericire aceasta se întâmplă astăzi în viaţa reală. Când eşti bun, eşti categorisit drept naiv, fraier, în timp ce, „durii”, şmecherii, escrocii, ticăloşii par inteligenţi. Şi mai au şi roluri principale, în timp ce personajele pozitive duc tava!
Cei răi domină scena vieţii noastre de zi cu zi: marii corupţi, ticăloşii, sceleraţii, violatorii, perverşii care acţionează sub acoperire la adăpostul unor asociaţii, a unor instituţii, etc. Ei sunt „vedete”, despre ei se scrie la gazetă, ei apar în media în permanenţă, având parte de o publicitate de-a dreptul delirantă. Răul este în timp real la ştiri de ultima oră.
Cine este un om normal, care trăieşte firesc, modest, civilizat, şi mai face şi lucruri bune, are cele mai mici şanse de-a ajunge o persoană cunoscută. Rămâne un anonim, ba chiar poate fi considerat un fraier, un neadaptat la aceste vremuri, în care miza e pusă pe scandal, corupţie, mizerie, pornografie. Binele apare ca neinteresant, se trece peste el cu cea mai mare uşurinţă şi indiferenţă. Nu „vinde” nicio ştire, nu face atractivă nicio emisiune. Şi cel mai trist este că, în loc de acţiunea necesară de curăţire a răului, pe terenul acstuia continuă să fie date „soluţiile verbale”, ironia grosieră, băşcălia, răfuielile şi scandalurile de bodegă, jalnicul spectacol al animozităţilor personale, adică energie în gol.
Și cine este principalul perdant? Este Binele comun, care ne priveşte pe noi toţi, pentru că nu mai avem timp unii pentru alții, nu mai simțim compasiune sau măcar interes față de soarta celor din jurul nostru, nu mai observăm ce li se întâmplă. Pe vremea bunicilor mei, lumea era îngrijorată când un soț își lovea nevasta și copiii, când un bătrân se îmbolnăvea și nu se putea hrăni sau când o femeie rămânea văduvă și nu avea lemne pentru iarnă. Vecinii vorbeau cu preotul, iar preotul, învățătorul și ceilalți membri ai consiliului parohial se sfătuiau și hotărau cum trebuie ajutați. Iar aceste gesturi nu se încadrau nici “in prime time” şi nici în “breaking news”, ci reprezentau normalitatea unei lumi normale.
