Nu-i de glumit cu Sepsi

luni, 14 decembrie 2020, 02:43
2 MIN
 Nu-i de glumit cu Sepsi

 

Formaţia lui Leo Grozavu a ajuns în zona europeană a clasamentului Ligii I. Meci la cravaşă disputat la Sibiu

*FCBotoşani – Astra Giurgiu 1-1 (0-0). Keita ('69- penalty)/ Montini ('55). După ce a fost „călărită” o repriză întreagă de formaţia moldoveană, Astra deschide scorul prin Mario Montini la prima atingere de balon. Oaspeţii au prins curaj, dar ofensiva a aparţinut tot elevilor lui Marius Croitoru.

*Gaz Metan Mediaş – Sepsi Sfântu Gheorghe 0-3 (0-2). Vaşvari ('26), Petrila ('29), Aganovic ('82). Gabi Vaşvari, cel pentru care e o sărbătoare când înscrie din acţiune, a realizat o minunăţie de la mare distanţă. Apoi a fost imitat de puştiul de la Cluj, Claudiu Petrila şi Aganovic a completat tabloul. Scorul e un pic sever pentru medieşeni, dar Dumitru şi Valente s-au întrecut în rarări.

*Chindia Târgovişte – FC Viitorul 1-1 (0-1). Florea ('63) / Iancu ('14). Debutul lui Mircea Rednic pe banca Viitorului a fost „stricat” pe jumătate de propriul portar, Cojocaru, care l-a faultat în postură de ultim apărător pe Daniel Popa şi a lăsat echipa gazdă în inferioritate când conducea. „Pe jumătate”, pentru că Chindia a reuşit să egaleze. Şi atât!

*Academica Clinceni – FC Argeş 1-0 (0-0). Andronic ('88). Amânat cu o zi din cauza terenului îmbibat cu apă, meciul s-a jucat a doua zi pe un teren semipracticabil, echipele chinuindu-se să arate o leacă de fotbal. Rămasă în zece după eliminarea lui Matei ('79), Academica a reuşit un gol dintr-o centrare a lui „Dodel” Tănase pentru „Pufulete” Rusescu la care s-a nimerit Andronic! Din cauza întârzierii meciului, partida Politehnica Iaşi – Academica a fost amânată şi ea cu o zi.

*FC Hermannstadt – FC Voluntari 3-2 (1-2).Sintean ('4), Mailat ('61), Dâlbea ('89-penalty)/ Ad. Popa ('39), Mailat ('41). Cele două echipe, greu încercate în ultima vreme de COVID -19, au făcut un meci atât de angajat de parcă năbădăiosul virus pândea pe jucători la fiecare brazsă de teren. Echipa din Voluntari a fost mai tăioasă pe contraatac, dar golurile sibiene au fost superbe. Cu excepţia ultimului, înscris dintr-un penalty ciudat

*CFR Cluj – FCSB 2-0 (1-0). Deac ('35 – penalty), Costache ('73). În min. 4, arbitrul Istvan Kovacs a refuzat un penalty

Aseară s-a disput at meciul CFR Cluj – FCSB. Etapa se încheie astăzi cu partida UTA – CSU Craiova (ora 19:00).

Etapa viitoare (15-18 decembrie): Astra Giurgiu – Gaz Metan Mediaş, FC Viitorul – FC Botoşani (marţi), Politehnica Iaşi – Academica Clinceni, FC Argeş – FC Hermannstadt, FC Voluntari – Chindia Târgovişte (miercuri), Sepsi Sfântu Gheorghe – UTA, Dinamo – CFR Cluj (joi),CSU Craiova – FCSB (vineri),

Comentarii