Caută 
1 MIN
Rezultatele în coadă de peşte de la alegerile parlamentare, în care deşi partidele s-au străduit să inducă mize majore – ba calea europeană, ba reformele, ba viitorul copiilor, ba pensiile – arată că ele nu au reuşit să scoată electoratul din lehametea faţă de clasa politică. De aceea, aceste alegeri nu au un învingător clar, întărind astfel rolul preşedintelui în configurarea coaliţiei de guvernare. Ceea ce este pe de o parte bine, întrucât va ţine PSD înafara guvernului, dar în egală măsură rău, întrucât este astfel supralicitată instituţia prezidenţiala, fapt care poate crea un precedent periculos.
Diferenţa dintre PSD şi PNL, deşi nu poate fi neglijată, nu va fi decisivă în stabilirea formulei viitorului guvern. Acest lucru ne spune că cele două partide mainstream sunt tot mai apropiate, în ciuda eforturilor lor discursive de a se separa şi a uita trecutul pătat de colaboraţionism. Până una-alta sunt singurele partide care deţin structuri teritoriale solide, iar aceasta le asigură un electorat stabil. Temeinice, cu o prestaţie convingătoare şi un discurs dezinhibat, care a mobilizat categoriile cele mai dinamice ale societăţii, USR şi PLUS au reuşit să-şi consolideze poziţia de forţă politică importantă, în ciuda faptului că rămân încă partide de opinie, care abia au intrat în administraţia locală.
Atât PSD, cât şi PNL visează la un sistem bipartid, de genul celui de la începuturile României moderne, când funcţiona rotativa guvernamentală arbitrată de energicul rege Carol I. Vremurile au trecut, dar visele au supravieţuit. Sistemul bipartid ar fi catastrofal în România de azi, în care principiile au murit, de multe ori nici macăr nu s-au iscat, iar valorile sunt aruncate sistematic peste bord, fără durere şi fără suspin. Şi pentru că le destramă visul de mărire/dominaţie şi întoarcerea la tradiţia balcanică de tipul „o mână spală pe alta…”, atât PSD, cât şi PNL detestă profund USR, fapt de natură să îngrijoreze, întrucât este posibilă întoarcerea la soluţia imorală a colaborării. Cât despre principii, să nu mai facem vorbire, deoarece se veştejesc trandafirii roşii ai pesedeului şi se îndoaie săgeata liberală!
Restul partidelor contează mai puţin, în condiţiile în care rolul de partid balama revine acum USRPLUS. Duhul PRM s-a întrupat în AUR, partid care a reuşit să speculeze atât erorile PSD, cât şi ale PNL, să exploateze pandemia şi să etaleze o agresivitate antisistem care le-a asigurat un electorat marginal, frustrat şi dezinformat. Vor conta infinit mai mult în viitorul parlament decât scorul electoral, întrucât vor face din scandal şi mascaradă calea sigură prin care vor ajunge la urechile electoratului sărac cu duhul, dar cu inimi de patrioţi de profesie.
Aceste alegeri trebuiau să aducă o majoritate menită să asigure un program autentic de reformă şi de consolidare a căii europene. România are nevoie ca de aer de o reformă administrativă şi constituţională profundă, în lipsa căreia riscăm să ne împotmolim în iţele neputinţei şi să căutăm inamici în afară. Un guvern PNL-USR-PLUS şi probabil UDMR, aşa cum arată scorul electoral şi exprimă voinţa preşedintelui Iohannis, va trebui să demareze imediat un program curajos de reforme. Probabil nu va reuşi, având în vedere majoritatea precară, fiind astfel obligat să treacă la următorul pas: alegerile anticipate. Dar vor avea curajul să-l facă? Aici e marea întrebare. USR-PLUS va presa în acest sens, dar am mari dubii că liberalii doresc cu adevărat reforme. De cealaltă parte, preşedintele ştie că va rata intrarea în istorie dacă tergiversează reformele de dragul temerilor liberalilor, care ar putea să-şi fragilizeze poziţia. Alianţa cu USRPLUS nu este dorită cu niciun preţ de liberali, dar acum a devenit singura posibilă. Va fi deci o căsătorie cu năbădăi, cu lovituri sub centură şi inevitabile pierderi de energie, care ar trebui convocate întru susţinerea unei guvernări eficiente. Vin bani grei de la Uniunea Europeană în mandatul viitorului guvern. Ei vor fi urmăriţi de privirile hulpave şi de mirosul fin al camarilei politice. Banii vor trebui investiţi responsabil în mari proiecte: autostrăzi, spitale, îmbunătăţiri funciare. Dar nu există nicio garanţie de onestitate în acest sens, dacă citim cu atenţie în istoria recentă. Este previzibil că USRPLUS va clama cinstea, din care şi-a făcut scut electoral, flagelând hoţia şi proclaimând „Patria în pericol!”. Vor rezista liberalii dedulciţi la borcanul cu miere acestei presiuni? Mai degrabă nu. Iar dacă vor obosi să colaboreze cu USRPLUS şi se vor întoarce la iubirea de anţărţ – PSD -, se vor descalifica pentru lungă vreme, poate pentru totdeauna.
De ce nu mai avem niciun partid capabil să câştige detaşat alegerile? Pentru că găştile au acaparat/ căpuşat partidele mari. Pentru că au abdicat de la orice criteriu meritocratic. Pentru că au abolit democraţia internă, luciditatea analitică şi critica. Totul se reglează pe filiera reţelelor de interese, a cumetriilor şi a decapitării oricărei manifestări a spiritului critic. Sunt partide la stăpân, construite pe principiul supunerii necondiţionate. Iar electoratul ştie deja că partidele nu mai garantează nimic. De aici dezinteresul faţă de actul politic şi neîncrederea că partidele mai pot schimba ţara în bine.
Şi tot din aceste motive, nu pandemia este de vină pentru lehamitea poporului de votanţi, atâţia câţi au mai rămas, nici pentru scorul, mult sub aşteptări al PNL, nici pentru reacreditarea PSD ca partid important, cu concursul nemijlocit al gafelor impardonabile ale guvernului, ci degradarea constantă a actului politic, de care se fac vinovate în primul rând partidele mari. Deci să nu aruncăm pandemia în ograda altuia, ci să desfidem aroganţa, prostia şi incompetenţa, oriunde se vor fi aciuat!
Mihai Dorin este istoric şi publicist
