Nu poţi fluiera o simfonie, este nevoie de o orchestră

Pentru omul primordial a devenit, foarte repede, letal de clar că apartenenţa la un grup cu aceleaşi scopuri şi dispus să lucreze împreună pentru atingerea lor, reprezintă cheia supravieţuirii. Omul este o fiinţă socială de la început. Atât de fundamental este acest lucru pentru supravieţuirea, succesul şi bunăstarea fiecărui individ încât creierul uman a introdus socializarea în acelaşi sistem cu alte funcţii vitale. De exemplu, procurarea şi pregătirea hranei. Foamea şi socializarea sunt egale în ochii creierului.

Până de curând o asemenea afirmaţie ar fi părut multora exagerată şi fără suport ştiinţific. Şi totuşi, un studiu foarte recent efectuat la MIT aduce primele dovezi că lucrurile stau exact aşa cum le-am enunţat. Specialiştii în neuroştiinţe cognitive au realizat un studiu în care au testat un grup de 40 de persoane care au postit timp de zece ore. La sfârşitul zilei, subiecţilor flămânzi li s-au arătat imagini cu pizza şi tort de ciocolată, în timp ce creierul lor era studiat în RMN. În a doua parte a experimentului, subiecţilor li s-a interzis interacţiunea socială – fără contact personal sau uman virtual – timp de zece ore. Ulterior, li s-au arătat imagini cu oameni care se adunau şi făceau sport, în timp ce creierul lor era din nou vizualizat în aparatul RMN. Scanările au dezvăluit că în ambele situaţii s-a activat aceeaşi parte a creierului lor atât la alimente, cât şi la imaginile sociale.

În ambele situaţii, neuronii din substanţa neagră a mezencefalului şi zona tegmentală ventrală s-au activat ca răspuns la imagini. Mezencefalul este cunoscut sub numele de „centrul motivaţiei” şi produce dopamină, substanţa chimică care este secretată în creier în circuitele recompensei. Rezultatele explorărilor RMN au fost coroborate cu senzaţiile declarative ale participanţilor la studiu. Ei au descris cum s-au simţit trecând prin aceste experienţe. După o zi de post, au observat că erau neliniştiţi şi aveau pofte alimentare intense. După izolarea socială, s-au simţit singuri şi nefericiţi şi au dorit interacţiuni (sună cunoscut?).

Interacţiunea socială nu este un moft şi nu este doar o distracţie reconfortantă. Este o nevoie umană dintre cele fundamentale, pe aceeaşi treaptă cu foamea. Este o trăsătură a fiinţei umane pe care trebuie să o înţelegem în toată greutatea ei. Pentru orice individ, apartenenţa activă şi directă la un grup este garanţia supravieţuirii şi a bunăstării. În mod logic, atunci când suntem izolaţi, creierul caută să remedieze situaţia care înseamnă vulnerabilitate şi pericol în directă legatură cu abilitatea lui de supravieţuire.

Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Creierului Iaşi