O femeie de 42 de ani, favorită să devină șefa Parlamentului European

joi, 25 noiembrie 2021, 09:03
2 MIN
 O femeie de 42 de ani, favorită să devină șefa Parlamentului European

Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European a desemnat-o pe Roberta Metsola drept candidată în alegerile de la jumătatea mandatului din luna ianuarie, după ce a obţinut 64,4% din voturile colegilor de grup.

Manfred Weber a anunţat că votul a fost secret şi că Roberta Metsola a fost desemnată candidata grupului pentru preşedinţia Parlamentului European cu peste 64% din voturi din primul tur de scrutin, fapt confirmat de grup printr-un comunicat.

Liderul grupului PPE le-a mulţumit celor doi candidaţi, austriacul Othmar Karas şi olandeza Esther de Lange, care nu au câştigat competiţia, dar care au livrat o competiţie corectă şi foarte puternică.

„Vreau să subliniez că prezentăm o femeie candidat după peste 20 de ani pentru postul de preşedinte al PE. Dacă va fi aleasă, şi sunt sigur că va câştiga, va fi cea mai tânără preşedintă din istoria Parlamentului European”, a spus Weber.

Roberta Metsola, eurodeputată din Malta, este în vârstă de 42 de ani. În acelaşi timp, Weber a spus că a apreciat faptul că Roberta Metsola are o idee clară despre ceea ce doreşte să facă în fruntea PE.

 „Principala mea prioritate va fi să fac cum fac mereu de când am fost aleasă în PE în 2013, adică să creez alianţe şi să construiesc punţi cu forţele constructive proeuropene din această instituţie pentru a intra în a doua jumătate a acestui mandat mai puternici”, a afirmat Roberta Metsola.

Preşedinţia Parlamentului European, exercitată din vara lui 2019 de socialistul italian David Sassoli în urma unui acord al principalelor trei grupuri din PE – PPE, S&D şi Renew Europe – este pusă în joc la jumătatea legislaturii, în luna ianuarie a anului viitor, notează Agerpres.

Între timp însă, grupul S&D a lăsat să se înţeleagă că va veni cu propriul candidat la preşedinţia PE dar nu este clar cine va fi acesta, deşi colegii săi de grup şi-au exprimat sprijinul unanim pentru David Sassoli.

Comentarii