O tânără şantajată de doi indivizi să se prostitueze a fugit la mama sa în Italia şi a cerut ajutorul Justiţiei. Cum vi se pare sentinţa?

vineri, 18 august 2023, 01:50
3 MIN
 O tânără şantajată de doi indivizi să se prostitueze a fugit la mama sa în Italia şi a cerut ajutorul Justiţiei. Cum vi se pare sentinţa?

Un ieșean și-a șantajat iubita, determinând-o să se prostitueze în folosul său și al unui prieten. După ce a încercat în van să reziste presiunilor, fata a cedat. După o săptămână însă, a reușit să fugă, refugiindu-se la mama sa, în Italia. Nici aici însă, nu a scăpat de cei doi. Pentru magistrații Judecătoriei, cei care au transformat viața unei fetei merită o pedeapsă cu suspendare, dat fiind că sunt la prima abatere şi şi-au recunoscut faptele.

A.M.I. l-a cunoscut pe Cosmin Bodnari în octombrie 2021, în scurt timp relația lor devenind intimă. Într-o ocazie, fata a acceptat să-i facă lui Bodnari sex oral într-un parc. Fără ca fata să-și fi dat consimțământul și fără să o fi știut, tânărul a filmat-o. Fata a aflat de existența înregistrării la începutul lui ianuarie 2022, când a primit un mesaj de la Bodnari, prin care acesta îi cerea să se prostitueze pentru el. În caz contrar, urma să difuzeze înregistrarea. Fata a refuzat, dar „iubitul” ei și-a continuat presiunile. Mai mult, i-a trimis înregistrarea și unui prieten, Sorin Gearbă. Împreună, cei doi vlăjgani au reușit să o determine pe tânără să accepte.

Pe 24 ianuarie, fata a fost transportată de Bodnari într-un apartament închiriat, unde urma să se prostitueze. Bărbatul a publicat în numele fetei un anunț pe un site de profil și a început să aștepte clienții. Banii câștigați de fată erau încasați de cei doi, aceștia dându-i doar de mâncare și cumpărând prezervative, șervețele umede și alte produse necesare activității. Pe 2 februarie, tânăra a reușit să părăsească apartamentul în care era ținută de cei doi și a părăsit țara, plecând la mama sa, în Italia. Bodnari și Gearbă au continuat, până în aprilie, să-i trimită mesaje fetei, pentru a o determina să se întoarcă și să reînceapă prostituarea în folosul lor. În cele din urmă, spre sfârșitul lui martie, fata i-a povestit totul mamei sale.

Bodnari și Gearbă au fost trimiși în judecată în august anul trecut, sub acuzațiile de proxenetism și șantaj. Faptele celor doi și modul în care și-au determinat victima să cedeze presiunilor au fost detaliate de procurori în rechizitoriu, iar vinovăția inculpaților a fost stabilită dincolo de orice îndoială. „Faptele inculpaţilor prezintă un grad de pericol social ridicat, aceştia manifestând o atitudine agresivă faţă de persoana vătămată, provocându-i acesteia o stare de temere și panică, aspecte întărite de menţiunile din cuprinsul adeverinţei emise de Fundaţia Centrul de Mediere şi Securitate Comunitară potrivit căreia: «dra. A.M.I. manifestă simptomatologia specifică unei tulburări anxioase şi a unui sindrom de stres post-traumatic, ca urmare a acţiunilor de constrângere la care a fost supusă de partenerul său, pentru a întreţine relaţii sexuale contra-cost. De asemeni, la momentul evaluării, încrederea în propria persoană era semnificativ diminuată, iar imaginea de sine alterată, din cauză că a fost obligată să se prostitueze»”, au reținut judecătorii.

Aceștia nu au considerat însă necesar să aplice pedepse severe. Magistrații au luat în considerare vârsta celor doi, faptul că se aflau la primul conflict cu legea și că beneficiau de susținerea familiei, ceea ce facilita integrarea în societate. Despre fiecare dintre ei, înscrisurile de circumstanțiere depuse la dosar menționau că este „o persoană respectuoasă, cu bun simț, liniștită, implicată în activități lucrative”. Recunoașterea vinii a reprezentat un alt factor care i-a determinat pe judecători să pronunțe o sentință ușoară. Bodnari a fost condamnat la 3 ani de închisoare, iar Gearbă, la 2 ani și 10 luni de închisoare, executarea ambelor pedepse fiind însă suspendată pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani. Celor doi li s-a interzis totodată să se mai apropie de victima lor timp de 5 ani. Sentința a fost contestată de fată, dosarul intrând pe rolul Curții de Apel. La termenul de judecată de ieri s-a dispus amânarea dezbaterilor până în septembrie, pentru ca cei doi să-și poată angaja un apărător. 

Comentarii