O aberaţie: ca să nu pierzi pensia, trebuia să dovedeşti an de an că nu ţi-a crescut la loc piciorul sau mâna lipsă

O umilinţă care afecta zeci de mii de pacienţi din Iaşi. De acum nu mai trebuie să dovedească anual că au un handicap

joi, 16 noiembrie 2023, 02:50
3 MIN
 O umilinţă care afecta zeci de mii de pacienţi din Iaşi. De acum nu mai trebuie să dovedească anual că au un handicap

O veste excelentă pentru pacienţii care suferă de un handicap fizic iremediabil sau de o boală cronică degenerativă. Nu vor mai trebui să treacă prin umilinţa de a merge an de la an la o comisie a Ministerului Sănătăţii ca să dovedească faptul că suferă de handicapul respectiv.

 

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care obligă statul să emită un certificat permanent pentru aceste persoane, care nu vor mai fi nevoie să meargă an de an la o comisie de specialitate pentru evaluare.

„Pentru persoanele cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare, Comisia de evaluare este obligată să stabilească un termen permanent de valabilitate a certificatului fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluările periodice”, se precizează în document, citat de rohealthreview.ro.

Dacă comisiile respective nu respectă legea şi obligă pacienţii să se întoarcă anual pentru evaluare, atunci vor fi sancţionate cu o amendă cuprinsă între 30.000 şi 100.000 de lei. În 90 de zile trebuie să fie actualizată metodologia de punere în practică a acestei legi, pentru a nu exista niciun conflict cu vreo altă legislaţie în vigoare.

„Era o umilinţă an de an”

„Ziarul de Iaşi” a luat legătura cu Sorin Grădinaru, vice-preşedinte al ONG-ului pentru pacienţi – Asociaţia Copilul Meu, Inima Mea, care face pate din Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România. Acesta a explicat că decizia statului nu face decât să corecteze o greşeală, nu trebuie văzut ca fiind un mare merit al statului, fiindcă în trecut pacienţii au fost umiliţi ani la rând cu aceste drumuri.

„An de an, persoanele care au un handicap permanent trebuiau să treacă prin aceste evaluări. Pur şi simplu este un lucru de bun simţ. E clar că ai o boală care nu va trece de la sine, iar statul nu a făcut un lucru fenomenal, doar a îndreptat o greşeală foarte mare. Mă bucur că s-a întâmplat asta, noi, ONG-urile, am semnalat-o de foarte multe ori: un handicap permanent nu poate fi reevaluat, este permanent şi aşa va rămâne. Este o umilinţă la care au fost supuşi an la rând pacienţii, să reconfirme că nu au un picior, o mână sau alte probleme”, a declarat Sorin Grădinaru.

Acesta a precizat că vorbim de mai multe neajunsuri principale: primul fiind cel că drumul la această comisie de specialitate nu însemna un simplu consult. Presupunea mai multe controale medicale, investigaţii, discuţii cu medicul specialist curent, apoi cu un medic validat din specialitatea respectivă, din judeţul de reşedinţă, care emitea recomandarea pentru încadrarea într-un anumit grad de handicap.

„Mai grav este că erau probleme cu probleme mari de deplasare, pe care cu atât mai mult îi umileai chemându-i la un astfel de control. Îi aduceai practic aminte în fiecare an că o persoană cu dizabilităţi are o problemă, chiar punând-o să ajungă până acolo, la control, îi demonstrai din nou cât de greu este să facă unele lucruri care pentru alte persoane par normale”, a declarat Sorin Grădinaru.

Comentarii