Of, ce vremuri grele a ajuns băiatul ăla cu freză linsă de vacă!

vineri, 01 aprilie 2022, 01:50
2 MIN
 Of, ce vremuri grele a ajuns băiatul ăla cu freză linsă de vacă!

Ce înseamnă să te susţină şantajiştii cu burdihan şi gazetă pentru a te băga la înaintare ca să le faci mendrele imobiliare, mendre pe care din cauza schimbărilor politice nici să nu mai apuci să le faci, apoi să ia alţii şpagatul înaintea ta pentru angajări cu zecile, iar tu acuma să trebuiască să plăteşti oalele sparte pentru că nu ai ştiut ce să faci cu ele, deşi ai plecat acasă din post aşa cum ai venit: cu tolba goală? 

Nu vi se pare cunoscut scenariul? Ei bine, cam aşa pare s-o păţească musiu Şerbet, băiatul acela de mingi al buhailor şantajişti, ăla cu freza linsă de vacă, dacă vă mai amintiţi de el de când a stat recent câteva luni ca şef al şpitalului de veseli. Şpital care acuma are de plătit niscai milioane de lei unor oameni daţi afară de Şerbet, bani pentru care cică ar urma să fie executat chiar el, deşi şpagatul l-ar fi încasat predecesorul botoşănean.

Nu ştim acuma dacă să-l plângem au ba. Haideţi mai bine să vedem partea haioasă: cum e să ajungi să fii pus la plată taman de cea pe care acuma ceva anişori ai ajutat-o să treacă prin ce i-a fost mai greu, of…

O poveste tare, spusă de foşti subordonaţi

Şi dacă tot veni vorba de Şerbet, haideţi să vă spunem două vorbe haioase şi despre fostul menistru ieşean care l-a pus pe el în funcţie la şpitalul de veseli, împins de şantajişti, pe bază că i-a fost coleg de şcoală şi amic. După ministeriat, nu ştim dacă ştiţi, fostul menistru a ajuns important derector la o clinică privată din centru ţării, patronată tot de un ieşean la bază, dar unul ajuns mare şi tare în zona medicamentoasă la nivel naţional. În fine, spunem şi noi ce auzim că se povesteşte prin minister la Bucureşti zilele astea.

Cică la o şedinţă a patronului cu administratorii ca să vadă de ce ditamai şpitalul privat a mers cu aşa mari pierderi anul trecut, şi ca să se analizeze ce e de făcut să urce pe profit, fostul menistru ieşean, după cum zic foştii lui subordonaţi din minister, care-i plătit acolo baban, cu vreo 25.000 de coco pe lună, ar fi băgat capul în sala de şedinţă, echipat pentru plecat la schi, ca să salute lumea şi să le ureze mult succes. Iar patronul, zice-se, s-a enervat aşa de tare că l-a demis pe loc pe schior, care acuma ar fi un şef de şomer de lux.

Nu ne facem însă noi probleme, căci, din ce spun foştii subordonaţi, are oferte de unde alege. L-om vedea oare iar pe la guvern, cum şuşotesc unii?

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Comentarii