Operatorii au tras pe dreapta ambiţiosul program de transport județean al CJ. 92 de trasee urmau a fi atribuite. Ce a decis instanţa?

sâmbătă, 17 decembrie 2022, 02:50
2 MIN
 Operatorii au tras pe dreapta ambiţiosul program de transport județean al CJ. 92 de trasee urmau a fi atribuite. Ce a decis instanţa?

Cu două săptămâni înainte de sfârşitul anului, respectiv înainte de momentul intrării în vigoare a Programului de transport public judeţean, instanţa Curţii de Apel a suspendat aplicarea lui. Programul care cuprinde 92 de trasee şi orarul curselor fusese aprobat printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean adoptată astă-vară. Dezbaterile au fost aprinse, la şedinţă asistând şi reprezentanţi ai transportatorilor care au contestat unele prevederi ale programului.

Disputa s-a mutat în instanţă după intrarea hotărârii în vigoare: 18 operatori de transport au cerut suspendarea ei la Tribunalul Iaşi, însă fără succes. La recurs, Curtea de Apel le-a dat dreptate, dispunând „suspendarea executării HCJ Iaşi nr. 259/27 iulie 2022 până la pronunţarea instanţei de fond”. Decizia este definitivă şi executorie.

CITESTE SI: Luptă aprigă pentru transportul de pasageri în judeţ. Zeci de firme, contestaţii, sentinţe şi acuze

Cu o săptămână înainte, administraţia comunei Cozmeşti obţinuse suspendarea parţială a hotărârii, respectiv a părţii care o privea. Comuna Cozmeşti face parte din a doua grupă de trasee, din cele 11 ale programului. Inconvenientul reclamat a fost întreruperea traseului direct spre Iaşi, cei care vin din Cozmeşti, Gorban şi Grozeşti urmând să schimbe cursa la Răducăneni de la 1 ianuarie.

Practic, din licitaţia lansată pentru atribuirea celor 11 grupe de trasee, al doilea lot era suspendat de instanţă. Acum, licitaţia aflată în etapa evaluării celor 23 de oferte depuse este îngheţată cu totul.

De remarcat că 16 dintre cele 18 firme contestatoare ale hotărârii CJ se numără printre cele 39 de societăţi de transport care au depus oferte la licitaţie. Dintre cele două firme care s-au ţinut deoparte, AMI Turing a depus o sesizare şi la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, care însă nu a dat un răspuns până în acest moment.

CITESTE SI: Programul de transport judeţean, adoptat pe repede inainte. 35 de operatori susţin că sunt probleme

Aşa cum am relatat, concurenţa cea mai mare este la primul lot, care se referă la curse spre localităţi aflate la nord de municipiul Iaşi. Opt din cele nouă trasee ale acestei grupe pornesc din municipiu. Mai puţin atractive s-au dovedit trei grupe pentru care a fost depusă câte o singură ofertă.

Comentarii