OPINIE Cristian Grosu: Ușa la care bate războiul

Generalul nostru nu e singurul care atrage atenția că ”Rusia nu se va opri”: au făcut-o, în ultimele săptămâni, comandantul militar al NATO, amiralul Rob Bauer (”Avem nevoie de o transformare pentru război în NATO”), a făcut-o Grant Shapps – ministrul britanic al Apărării (”în următorii 5 ani vor ataca”), au făcut-o generali în rezervă care au comandat trupe ale SUA sau NATO în Europa și aiurea.

Acum, putem pune un filtru acestor declarații: atunci când lucrurile tind (și tind) să o ia razna politic – când extremele stânga și dreapta se îngrașă din partidele mainstream, o mică doză de frică socială ”nu strică”: presiunea fricii în societate crează mereu o nevoie de echilibru – popoarele tind să aleagă partidele pe care le cunosc și să nu se arunce într-un viitor imprevizibil cu partide imprevizibile.

Dar acest filtru prin care suntem tentati să citim declarațiile unor strategi de meserie e ușor de străpuns – ba chiar a și fost străpuns – de luminile exploziilor rachetelor rusești în Ucraina:

Sub aspectul tensiunilor geopolitice – complicate în ultimele decenii de globalizarea economică – lumea tocmai s-a reîntors în anii 30 ai secolului trecut, chiar dacă limbajul, testările adversarului și ecuațiile diplomatice sunt azi mai sofisticate:

Nu doar hegemonia SUA, ci însăși modelul de societate occidental sunt azi testate – iar acest lucru se va tranșa. Când? – abia aici începe discuția.

Să aruncăm o privire în afara societății occidentale și apoi una înăuntrul acestor popoare pentru a evalua șansele ca un război să poată fi, la un moment dat, evitat.

În afară:

În paralel cu societatea occidentală – cu puterea ei economică, militară și de libertate a cetățenilor săi – s-a creat triunghiul asiatic format din China, Rusia și Iran. Toate autocrații sângeroase, toate cu libertățile cetățenești mimate, toate forțe militare de temut.

Și toate având pe agendă rescrierea zonelor de influență; și toate cu ieșire la lumea liberă: Rusia spre Europa – China spre SUA, Japonia și Australia – Iran spre Mediterana și Israel.

Dacă Rusia s-a insinuat în ultimele decenii în economia energetică europeană, dacă Iran s-a insinuat prin proxi în Orientul Mijlociu, China – cu alonja mai mare – s-a insinuat peste tot, din Africa în Estul Europei și din America de Sud până în Indo-Pacificul de sud.

Niciuna nu stă cu mâinile în sân, lăsând Occidentul cu ale sale:

tensiunea crește de la un an la altul, maniera în care puterile citesc Carta ONU a Drepturilor Omului e diferită, incompatibilitatea sistemelor e deasupra oricărui dubiu:
iar această competiție, mai devreme sau mai târziu se va tranșa.

Culegând toate beneficiile globalizării de la finele secolului trecut, furând tehnologie și, mai ales know-how-ul economiei capitaliste liberale, China nu se va mulțumi să fie vioara a doua, ci va forța primul loc începând de la tehnologie și până la capacitățile militare – iar anexarea Taiwanului e doar o amânare.
Strategii occidentali se așteaptă la acestă acțiune în orizontul anilor 2027-2028 – când China va avea ”o oportunitate economică” (ar fi în vârful pantei economice ascendente) de a-și permite o confruntare – așa cum au avut Imperiul Austro-ungar și Germania în 1914.

Rusia își joacă ultima carte de a rămâne o putere globală și  a nu luneca în zona de putere regională nu forte diferită de Turcia. Pentru Rusia, acest deceniu e ”acum ori niciodată”, iar eșecul ei în a-și anexa Ucraina o va face imprevizibilă.

Iran – cu ambiții de-a purta flamura islamului în Orientul Mijlociu – stă cu arma la picior, și încă lucrează prin milițiile pe care le finanțează în statele din regiune: atacul Hamas din 7 octombrie a avut loc cu numai câteva săptămâni înainte de programata semnare a acordurilor de normalizare a relațiilor dintre Arabia Saudită și Israel – nomalizare care ar fi redesenat hărțile politice din zonă – acum compromisă sau amânată până cine știe când. Ceea ce vedem în Gaza e doar o luptă dintr-un război mult mai mare, al Iranului, în genul conflictelor înghețate pe care le mai încălzește din când în când Putin.

Textul integral, pe cursdeguvernare