Optimism în Copou după meciurile amicale. Mai trebuie găsit doar un portar

vineri, 15 iulie 2022, 01:50
2 MIN
 Optimism în Copou după meciurile amicale. Mai trebuie găsit doar un portar

 Poli a învins cu 4-0 ŢSKA 1948 Sofia, echipă din prima ligă bulgară n concurenţa pe mai multe posturi este o altă veste bună n singurul post rămas descoperit este cel de portar

 

Şefii Politehnicii Iaşi au luat o gură de oxigen după modul în care echipa s-a comportat în meciurile amicale disputate până acum în Bulgaria, unde se derulează al doilea cantonament al verii. În ciuda lipsei de omogenitate a unei grupări care a făcut 18 transferuri în utima perioadă, echipa s-a comportat bine atât duminică, cu Makedonija Skopje (Macedonia de Nord), cu care a remizat, 1-1 (1-0), cât mai ales cu bulgarii de la ŢSKA 1948 Sofia, care au fost învinşi miecuri seara cu 4-0 (0-0). Golurile contra bulgarilor au fost marcate de Vaşvari (‘52), Plohotniuk (’70, ‘77) şi Ciubăncan (‘87). Testele amintite dau speranţe că drumul pe care se merge este bun.

Mai mult, ţinând cont de formula de start cu ŢSKA 1948, Brînză – Martac, Lică, Plămadă, Finică – Vaşvari – Dumitru, Marchioni, Fică,  Karachanakov – Tomczyk (apoi au mai jucat Ştefanovici, Kouadio, Tincu, Anton, Fr. Cristea, Plohotniuk, Ciubăncan, Ciaun, Pelivan, Cracea, Chistol), diferită faţă de cea cu Makedonija, se conturează deja că există concurenţă. Pe dreapta, Martac are prima şansă în faţa lui Kouadio, în zona centrală a defensivei sunt trei stoperi de bază, Tincu, Lică şi Plămadă, pe două locuri, iar pe stânga se vor lupta pentru titularizare trei jucători de 20 de ani, Finică, Ştefanovici şi Ciaun. În zona centrală a liniei mediene există iarăşi concurenţă, Vaşvari, Marchioni, Fică şi Fr. Cristea luptându-se pe trei poziţii (mai mult, ar putea ca în această zonă să mai fie adus încă un jucător), pe stânga Karachanakov se luptă cu Hunte, iar pe dreapta va fi cea mai mare luptă. Asta pentru că pe lângă cei trei juniori de 18 ani cu care s-a plecat în Bulgaria, Pelivan, Dumitru şi Anton, Politehnica ar putea să mai aducă încă un fotbalist de vârsta amintită.

Şi în atac e concurenţă, chiar dacă nu va mai fi adus încă un vârf, tânărul Ciubăncan neresemnându-se să fie doar variantă de avarie în duelul pentru titularizare dintre Tomczyk şi Plohotniuk. Singurul post rămas descoperit este cel de portar, Poli căutând în continuare un titular, în condiţiile în care Brînză a fost ezitant cu gruparea din Skopje, iar tinerii Dohotariu şi Chistol nu sunt soluţii de bază.

Lucrurile se mai pot limpezi în zilele pe care trupa antrenată de Claudiu Niculescu le va mai petrece în Bulgaria, perioadă în care vor mai fi disputate încă două meciuri de verificare: duminică, cu Akritas Chlorakas (Cipru) şi pe 20 iulie cu Sabah Masazir (Azerbaijan). Iaşul va reveni acasă pe 21 iulie, Liga a II-a de fotbal urmând a avea startul pe 6 august. 

 

Comentarii