Ordin de interdicţie dur pentru fostul soţ, proprietar de arme de foc: nu poate sta nici la demisol, deşi vila familiei din Copou are trei niveluri

sâmbătă, 24 septembrie 2022, 01:50
2 MIN
 Ordin de interdicţie dur pentru fostul soţ, proprietar de arme de foc: nu poate sta nici la demisol, deşi vila familiei din Copou are trei niveluri

Stătea prea puţin pe-acasă pentru a avea când să-şi bată fosta nevastă. Aceasta a fost în rezumat apărarea unui ieşean în faţa judecătorilor, chemaţi să decidă asupra emiterii unui ordin de protecţie.

 

Solicitarea a fost avansată de A.B. în urmă cu două săptămâni. Femeia a cerut evacuarea temporară a fostului soţ, G.R., din locuinţa comună aflată în Copou, interzicerea oricărui contact ori comunicare, interzicerea deplasării bărbatului la Liceul de Informatică, dar şi obligarea lui la predarea celor două pistoale cu bile deţinute. Conform plângerii depuse de A.B., se temea să nu fie urmărită de fostul soţ atunci când se ducea să-şi ia copiii de la şcoală, acesta fiind motivul menţionării liceului. Femeia s-a plâns că bărbatul a ameninţat-o cu moartea, a înjurat-o, umilit-o şi agresat-o fizic, depunând ca dovadă la dosar planşe foto.

În replică, apărătorul lui G.R. a afirmat că violenţele nu sunt dovedite. Fotografiile erau vechi, iar G.R. venea doar sporadic acasă şi îşi petrecea timpul doar cu cei doi copii. De dormit, dormea când cu unul dintre băieţi, când cu celălalt. Prin urmare, provenienţa loviturilor primite de femeie ar fi putut fi alta. Avocatul a precizat că A.B. şi G.R. locuiesc într-o casă cu trei niveluri. Demisolul fiind compartimentat ca un mic apartament, G.R. putea locui acolo, respectând totodată distanţa faţă de fosta sa soţie, dacă judecătorii apreciau aceasta ca fiind necesară.

Magistraţii Judecătoriei au apreciat ca dovedite cel puţin două agresiuni fizice ale lui G.R. împotriva fostei sale soţii, una fizică, demonstrată de fotografii, şi una psihologică, ce o făcuseră pe femeie să se adreseze poliţiei, iar apoi instanţei. Ca urmare, judecătorii au decis evacuarea lui G.R. din locuinţă timp de 3 luni şi obligarea acestuia la păstrarea unei distanţe minime de 50 de metri faţă de fosta soţie. A fost respinsă însă cererea femeii ca G.R. să nu se poată apropia de şcoala copiilor. Judecătorii au considerat că o astfel de interdicţie ar fi inutilă, câtă vreme bărbatul oricum nu avea voie să se apropie de A.B. Nu a fost acceptată nici cererea ca bărbatul să-şi predea armele, acestea nefiind folosite la vreo agresiune. Sentinţa a fost contestată de G.R., dezbaterile urmând să se reia în faţa Tribunalului.

Comentarii