Pace în vreme de război

*

Întorc adevăratul pe faţă şi pe dos, încercând să aflu ce se ascunde în spatele lui. Dându-i un bobârnac, îl fac să se rotească pe o muchie de cuţit, făcând echilibristică precum un dansator pe sârmă. Ca să scot din el toate ideile ce se învârt în capul meu, îl reduc la absurd, încercând să-l dezechilibrez şi să-l fac să se prăbuşească în gol. Adevărul însă are punctul de greutate atât de agil, încât fiecare încercare a mea se soldează cu eşec. Nu-l pot dezechilibra nici apelând la logică, nici la ştiinţă, nici la sofistică, nici la magie, astfel că îl văd rotindu-se mereu şi evitând căderea. Iar atunci când evoc numele lui Dumnezeu şi ordinea divină ce domneşte în univers, adevărul meu face o adâncă reverenţă în faţa mea, se dezechilibrează, dar nu cade, cade însă golul, golul dinlăuntrul lui, confundându-se cu golul din afară.

Oare câte reverenţe trebuie să fac în faţa lumii şi lumea să facă în faţa mea ca să pot înţelege mai bine timpul în care îmi e dat să trăiesc?

*

Războiul a inflamat nu atât inimile şi minţile oamenilor obişnuiţi, cât mai cu seamă minţile liderilor de pe mapamond, care văd acum roşu în faţa ochilor, mărind cheltuielile pentru înarmare, ce au atins în contextul actual o cotă astronomică.

Cine va câştiga de pe urma conflagraţiilor nu e greu de ghicit.

Problema care se ridică e însă alta: dacă marii magnaţi care conduc din umbră lumea şi-au dublat sau triplat veniturile în această perioadă profitând de pe urma războiului, dar şi a pandemiei, în timp ce marea masă a populaţiei a sărăcit, cum credeţi că ei – căci în mare parte ei fac toate jocurile, manevrând în funcţie de interesele lor, pe liderii aflaţi la putere -, vor dori să reinstaureze pacea în lume?!

Vor instaura pacea doar dacă undeva la orizont va apărea oportunitatea deschiderii unei noi conflagraţii, aici sau în altă parte a lumii.

*

Atent la mişcările care se fac pe mapamond, Papa Francisc a ieşit şi de data aceasta la rampă, calificând creşterea cheltuielilor pentru înarmare drept o nebunie, o crimă împotriva umanităţii, o tendinţă aberantă care nu va aduce nimic bun. Sfântul Părinte a optat pentru găsirea unei alte căi în vederea echilibrării liniilor de forţă ale „puterea mondială” şi a aduce omului prosperitatea, liniştea sufletească şi pacea mult visată.

Dar cine mai ascultă azi glasul Sfântului Pontif? Acoperită de zdrăngănit de arme, vocea sa se pierde în deşert.

*

Păi, dacă se anunţă pe toate canalele de ştiri că lumea urmează să treacă printr-o criză alimentară fără precedent, când vom ajunge să ne mâncăm unii pe alţii, atunci de ce liderii lumii care se întâlnesc zilele acestea în inima Europei, la Bruxelles, nu iau decizia să pună capăt războiului şi să dirijeze toate resursele pentru prevenirea crizei alimentare?!

Răspunsul e unul simplu: ei nu se întâlnesc pentru a instaura pacea, ci pentru a continua războiul, iar noi, oamenii simpli, vom suporta toate consecinţele.

*

Conform propriilor sale declaraţii, premierul Marii Britanii Boris Johnson discută zilnic la telefon cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski. Până aici toate bune şi fumuroase, numai că nici unul dintre ei nu pun problema refugiaţilor ucraineni pe care Marea Britanie i-ar putea primi pe teritoriul său.

Premierul Boris Johnson nu se oferă să-şi deschidă ţara, cel puţin aşa arată datele de pe teren, oamenilor plecaţi în pribegie, iar preşedintele Zelenski nu pune imperativ această problemă în discuţiile purtate cu dl. Boris, deşi, pentru domnia sa, problema refugiaţilor e una acută.

Ar fi foarte simplu pentru Anglia, de pildă, să se ofere să preia din Republica Moldova un număr, să zicem, de 100 000 de refugiaţi, din circa 250 000 câţi se află acolo.

Oare cum face faţă Basarabia, o ţară săracă şi aflată sub presiunea războiului, să asigure adăpost şi hrană unui număr atât de mare de refugiaţi, iar Anglia, care e extrem de bogată, a dat până în prezent viza doar la circa 4000 de ucraineni?

Sigur, Anglia oferă armament Ucrainei, dar refugiaţii nu au nevoie de arme, ci de un acoperiş deasupra capului… Desigur, dl. Boris Johnson e preocupat mai mult de problemele globale, de sancţiuni, de oligarhi, şi mai puţin de oameni simpli, ce şi-au părăsit rudele, casele şi ţara şi au plecat cu sufletul sfâşiat, plângând şi blestemând, în pribegie în urma unui război care abia a început, dar nu se ştie când o să se termine.

Dacă numărul de refugiaţi se va dubla sau se va tripla, dl. Boris Johnson se va spăla pe mâini oferindu-le sărmanilor ucraineni doar arme?!

E dureros ceea ce spun, dar dincolo de retorică beligerantă oamenii mai au nevoie şi de altceva.

Abia după aproape 3 săptămâni de la declanşarea războiului, guvernul britanic a prezentat publicului un program denumit „Homes for Ukraine”, care le va permite cetăţenilor englezi să găzduiască persoane refugiate din Ucraina, chiar dacă acestea nu au legături familiale cu Marea Britanie.

Conform datelor furnizate de guvernul Boris Jonson, până în prezent au fost eliberate 3000 de vize pentru ucraineni.

E mult, e puţin?!

Câţi sunt în România? Câţi sunt în Polonia? Câţi sunt în Germania, în Italia, în Spania, în Franţa?

SUA a anunţa că va primi circa 100 000 de refugiaţi ucraineni.

Marea Britanie îi încurajează pe ucraineni să lupte pe front, nu să fugă din calea invadatorilor. De aceea le oferă cât mai mult armament. După cum ne oferă şi nouă. Dar oare – ferească Dumnezeu – în caz de război, ne-ar oferi şi loc de adăpost sau ar proceda la fel cum procedează cu ucrainenii?!

Situată izolat faţă de continent, Maria Britanie nu se confruntă în prezent cu problemele cu care se confruntă Europa. E independentă faţă de gazul rusesc, de petrolul rusesc şi de sursele de energie. Dacă Europa are probleme, să şi le rezolve singură. Iar dacă nu şi le va rezolva, asta e problema ei. Marea Britanie priveşte cu detaşare criza prin care trece Uniunea Europeană; această criză o redresează atât din punct de vedere psihologic, cât şi din punct de vedere militar şi economic.

*

De pe urma invaziei Ucrainei şi a sancţiunilor impuse Rusiei cel mai mult va avea de câştigat China. În primul rând China va căuta să se poziţioneze în postura de factor de echilibru dintre Est şi Vest. Chiar dacă nu va mişca un deget în favoarea vreunei părţi aflate în conflict, jucând, cum se spune, la ambele capete, simpla ei prezenţă în peisaj va menţine conflictul la o cotă ce nu va depăşi graniţele NATO. Dar dacă China va dori ca războiul să se extindă, atunci va arunca din când în când gaz pe foc şi conflictul va căpăta proporţii colosale. Oricum, la ora actuală China poate anexa Taiwanul fără nici o problemă. Dar nu cred că o va face. America şi NATO n-ar reacţiona decât formal.

China poate câştiga mai mult prin pace decât prin război. Inclusiv poate câştiga Taiwanul fără să tragă nici un foc de armă. Civilizaţia sa milenară a învăţat-o să aibă răbdarea de care dă dovadă un şarpe boa atunci când atacă prada. E suficient ca şarpele să ţină gura deschisă pentru ca prada fascinată de nemişcarea reptilei să se arunce singură în gura ei. Aşa se va întâmpla, probabil, acum şi cu Rusia. Împinsă în afara Europei, izolată din punct de vedere economic şi diplomatic, Rusia se va arunca singură, cu tot arsenalul ei atomic şi toate resursele de care dispune, în gura Chinei. Astfel se va spulbera visul lui Putin, pe care l-a agreat, pare-se, şi Sarkozy, de-a face ca Europa să se întindă de la Atlantic la Vladivostok.

În loc să se învecineze cu Rusia, Europa se va învecina cu un colos mult mai periculos alcătuit din Rusia şi China, iar Ucraina va deveni o zonă tampon.

Desigur, China va fi vioara întâi, iar Rusia îi va cânta în strună, transformându-se din când în când, când situaţia o va cere, în buzdugan.

Dispunând de gazul şi petrolul rusesc obţinut la un preţ preferenţial, dar şi de alte materii prime, economia Chinei va deveni mult mai competitivă decât e în prezent. În timp ce Occidentul va plăti tot mai mult metrul cub de gaz, barilul de petrol sau kilowattul oră pentru consumul său industrial şi casnic, China se va dezvolta, devansând economia Statelor Unite. Şi poate nu doar economia, ci şi puterea militară.

Desigur, acesta e unul dintre scenariile posibile care ar putea prinde contur în urma evenimentelor de acum. Scenariul nu e prea vesel, dar asta-i realitatea ce se conturează la orizont.

Lumea a devenit din ce în ce mai imprevizibilă, astfel că s-ar putea desfăşura şi alte scenarii.

Eu nu cred că SUA şi Occidentul sunt atât de robiţi încât nu se gândesc la pericolul pe care îl poate reprezenta ieşirea Rusiei din sfera de influenţă europeană. Probabil că ştiu şi au pus la cale un alt plan.

*

În ultima vreme sunt bântuit de un coşmar cumplit ce se repetă aproape noapte de noapte. În vis îmi apare că s-a produs extincţia şi că pe pământ a rămas un singur om. O entitate ciudată, un hermafrodit, jumătate bărbat, jumătate femeie eternă. O entitate care se înmulţeşte prin sciziune nucleară, umplând pământul cu o nouă lume.

Dimineaţa când mă trezesc îngrozit din vis, stau mult timp cu ochii închişi şi mă întreb dacă fiinţa mea a rămas aceeaşi sau a fost contaminată de teamă, suferind mutaţii genetice din pricina radioactivităţii substanţelor nocive ce plutesc în aerul epocii.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist