Paleo Logos

Am fost surprins zilele trecute, când am invitat o serie de oameni pe care îi preţuiesc, cu acceptul şi în numele lui Toader (da, mie îmi place mai mult apelativul de boier moldovean folosit de doamna Pia Paleologu pentru fiul ei, mai ales că rădăcinile ieşene ale familiei sunt extrem de adânci!) la o întâlnire amicală, de simpatia cu care este înconjurat la Iaşi. Nu e nicio enigmă, desigur, de ce a ales să pornească escalada din cel mai persecutat mare oraş românesc, capitală azi a unei provincii grav discriminate de guvernanţi, mizând pe sprijinul intelectualilor neînregimentaţi şi pe simpatia oamenilor liberi.

De altfel, acesta pare şi punctul cel mai slab al domniei sale: că e "elitist", că e "cu capul în nori", că nu are nicio priză la gloată. S-ar zice că, în calitatea sa indiscutabilă de "boier al minţii" îl detestă solidar atât "plugarii minţii" (vorba domnului Andrei Pleşu), cât şi masa decerebrată a dependenţilor de drog televizat. Îi lipsesc deci crapul la carton al lui Ion Iliescu, hăhăiala plebeiană a lui Traian Băsescu şi mitul "neamţului salvator" care l-a adus la cârmă pe domnul Iohannis, ingrediente magice, se pare, pentru a convinge "poporul". Totuşi, Toader, în ciuda papionului lui care le intră multora în ochi, nu e deloc elitist. Are umor, e simpatic, merge cu bicicleta şi nu pare a avea deloc rictusul lui Adrian Năstase atunci când dădea populist mâna cu oamenii simpli (de aveai impresia că sepepistul din spate îi ţinea la îndemână un tifon cu spirt cu care să se şteargă discret). Dimpotrivă, e destins şi distins. Şi da, ştie să vorbească ca un retor încercat în Agora. Iar dacă îşi va strunji discursul cu abilitatea încercatului fost preşedinte care îi stă alături – singurul om de stat român care are capacitatea de a identifica rapid tema de interes politic, mediatic şi social şi de a o explica pe scurt şi pe înţelesul tuturor – astfel încât să fie simplu, clar şi expresiv nu cred că va putea fi ignorat în această bătălie.

Şi da, Băsescu, piatra de moare care (cred unii!) îi atârnă de gât. Influentul europarlamentar de azi, cu toate omeneştile lui păcate, este, totuşi, o formidabilă resursă într-o astfel de bătălie. Traian Băsescu a câştigat fără drept de apel toate războaiele în care a fost angrenat, inclusiv două monstruoase încercări de lovitură de stat date, după model sud-american, de parlamentarii corupţi, iar trădarea lui Coldea va fi, sperăm noi arhiviştii, un capitol interesant în memoriile fostului preşedinte, astfel încât înclin să cred că nu există un coach politic mai eficient decât domnia sa. O singură slăbiciune a avut domnul Băsescu: nu şi-a construit, cum ar fi făcut orice mare politician responsabil, un succesor, un om politic pe care să-l înveţe cum să zboare şi căruia, după victorie, să-i dea drumul din cuib. Iluzia cu modelul croat (cu Kalinda ajunsă la putere) i-a fost fatală şi mediatic, şi ca încredere politică. Încercarea de acum, de a aduce în fruntea unui partid de dreapta aflat în agonie, ceva sânge proaspăt nu e lipsită de interes, dar mă tem că e cam târziu pentru că testul suprem al unui lider este să fie, asemenea lui Petru, "pescar de oameni", iar domnul Băsescu doar s-a folosit, cu dibăcie şi cinism, de cei care i-au fost alături. În ce mă priveşte, l-am apreciat pe Traian Băsescu pentru curajul, pentru instinctul politic şi pentru abilităţile sale de comunicare absolut formidabile într-o lume politică dominată de gângavi puşi pe jaf şi sper să îi poată fi de folos lui Toader în bătălia cruntă care-l aşteaptă. Şi, să nu uităm, mai sunt încă destui simpatizanţi "băsişti"cu drept de vot care deocamdată tac agresaţi de javrele din curtea lui Felix.

Cea mai amuzantă formă de atac la adresa lui Toader folosită de lipitorile mediatice, de trolli şi de diverşi paraziţi ai discursului public este, de departe, formula scornită de un cartofor somnoros care a mânjit numele Partidului Naţional Liberal târându-l în mocirla USL-ului. Paleologu "cel mic" îl numea, în puţinele sale ore de trezie, politicianul caraghios care nu s-a dat în lături de la nimic pentru a se tăvăli şi el, imoral şi ilegitim, vreo două nopţi în aşternuturile de la Cotroceni şi care a dispărut rapid în neant când "i s-a arătat pisica". Numai că a fi un urmaş al unei dinastii intelectuale şi politice care a jucat un rol nu de neglijat în istoria României nu e chiar puţin lucru (ca să nu mai vorbim de faptul că "cel mic" este acum Mihai, fiul lui). Întâmplarea face că anul 2019 ar putea fi numit fără probleme anul Centenarului Paleologu având în vedere că distinsul Conu' Alecu, tatăl lui Toader, s-a născut în martie 1919, practic odată cu România întregită. Cum cititorii mei ştiu deja cine a fost Alexandru Paleologu, voi sublinia doar că familia a fost una care dat o serie de iluştri membri ai partidului liberal, cu miniştri, parlamentari şi oameni de prim rang care au dat lustru şi clasă vieţii politice interbelice şi, după puteri, chiar şi celei postcomuniste, între care Georgel Mîrzescu, primarul Iaşului în timpul refugiului regal din 1916, făcut rapid ministru al Domeniilor de către regele Ferdinand pentru exemplara sa activitate de organizare a capitalei de război. Toader însuşi a fost ministru şi parlamentar până să fie aruncat pe scări de nişte loaze corupte aburcate la ciolan. Fireşte că un om cu rădăcinile politice de o asemnea anvergură, cu studii strălucite la Paris şi Berlin, cu două mandate de ambasador şi deputat, cu o prestaţie impecabilă de Ministru al Culturii le-a stat în gât multora. Mai ales că avea şi impardonabilul defect de a fi cinstit. Când inenarabilul Pinalty i-a cerut ritos să pună banii pe masă dacă vrea să fie europarlamentar, Toader i-a răspuns scârbit: "pentru mine, spre deosebire de dumneavoastră, o sută de mii de euro e o sumă imensă pe care nu am de unde să o scot" astfel încât a fost rapid tăiat de pe locurile eligibile. În ciuda acestui fapt, candidatul de azi le-a dat pseudoliberalilor din politica românească o dublă lecţie: a candidat independent luând cel mai mare număr de voturi din ţară şi a refuzat orice sinecură de la stat construind, prin Casa Paleologu – o instituţie care formează lideri cu ajutorul cursurilor de filosofie, artă, retorică, istorie şi ştiinţe politice, care face cele mai deştepte şi interesante "excursii de studii" în Ellada şi Roma şi care exploatează drepturile de autor ale Paleologilor – un business surprinzător de profitabil, dând cu adevărat conţinut acţiunii liberale prin exemplu propriu. Poate că un pol al dreptei autentice, care să refuze obiceiurile mafiei securiste, cu tricouri de culori diferite, pentru care funcţia publică e doar o sursă de jaf şi înavuţire, creat în jurul unor astfel de oameni să recredibilizeze gentlemanul în politică, creştin şi democrat, cu iniţiativă privată, educat şi bun vorbitor. Care să ştie cu adevărat ce înseamnă şi să respecte "puterea cetăţenilor", diplomaţia şi echilibrul. Mie mi-ar plăcea un astfel de preşedinte. Care să-şi extragă înţelepciunea, cunoaşterea şi discursul (logos) din tradiţie, din rădăcinile civilizaţiei greco-romane ale Europei, din vechime (paleo).

P.S. Ah, şi nu mai am loc pentru o slăbiciune de neiertat în ochii ateilor militanţi. Da, este un creştin ortodox decent, luminat (adică cu rafinament bizantin!), fără emfază şi fără ostentaţie care nu s-a sfiit să spună politicos ceea ce era de spus atunci când biserica s-a lăsat târâtă în războaie care nu erau ale ei.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor