Pământul este plat

Prinşi în febra sarcinilor de zi cu zi, ori a micilor activităţi fără sens, dar consumatoare de timp, cum ar fi cele de pe reţelele de socializare sau televizor, uităm de perspectiva mai largă, mereu prezentă, dar ignorată, şi atotcuprinzătoare, cea a Universului din afara planetei noastre. Totdeauna a fost aşa, lucrurile mici din faţa ochilor noştri ne-au împiedicat să vedem pe cele mari de deasupra capului.

Sunt momente, puţine, dar relevante, în care Marele Adevăr ni se înfăţişează. Uneori acestea vin şi pleacă fără să lase nicio amintire, alteori vin şi lasă urme sau chiar cicatrici imense şi dureroase. Au existat multe astfel de momente în istoria planetei noastre, nu are rost să le amintesc acum, nici nu am cum să le ştiu pe toate, pot doar menţiona în treacăt un simplu fragment dintr-un articol apărut în luna noiembrie a acestui an care pomeneşte de unul minor: „Pompierii şi Poliţia din Strasbourg au intervenit în cazul unui autoturism în plafonul căruia au descoperit o gaură cu un diametru de 50 de centimetri, fiind luată în calcul ipoteza căderii unui meteorit”. Exact aşa, omul îşi parcase liniştit maşina în faţa casei, cum a făcut de sute de ori înainte, doar că de data asta, un fragment de rocă vechi de milioane de ani, a venit din univers, după ce a străbătut milioane şi milioane de kilometri prin spaţiu, şi a lăsat o gaură în tavanul lui prin care se vede de fapt ce este dincolo de această planetă pe care noi ne ducem existenţa: infinitul. O infinitate de posibilităţi există dincolo de pereţii casei, de orizontul din faţă, de aparenţe şi uităm mereu acest lucru. În orice clipă o rocă poate pătrunde prin acoperişul casei noastre şi doar norocul face ca niciuna să nu ne fi nimerit până acum.

Tot din coincidenţă, în luna noiembrie am fost la Observatorul Astronomic din Copou al UAIC, proaspăt renovat şi amenajat, iar acolo am avut din nou posibilitatea de a privi în ochi, printr-o mică deschizătură din acoperiş, infinitul. Oamenii au acolo un telescop ultraperformant conectat la un calculator şi prin el poţi vedea galaxii, adică alte lumi în care pot exista alte fiinţe vii ca noi.

Făcând o scurtă comparaţie, sărim doar câteva „clipe” în timp, anume în anii 1600, când Galileo Galilei, un renumit savant italian al Renaşterii, îşi confecţiona singur o lunetă cu puterea 30x cu care a reuşit să vadă suprafaţa Lunii, planeta Jupiter cu sateliţii ei şi alte „nimicuri”. Toţi oamenii din vremea lui credeau până atunci că cerul este ca un fel de perdea plată, că Luna e un disc perfect plan, că nu există alte planete şi că stelele sunt doar nişte luminiţe, unele fixe, altele mişcătoare. Teoria geocentristă era la putere: Pământul se afla în centrul Universului, iar în jurul lui se învârteau toate celelalte aşa-zise „corpuri cereşti”, absolut toate.

Galileo Galilei cu un instrument care are puterea unui simplu binoclu din ziua de azi, a putut observa exact contrariul, că de fapt Pământul este doar o planetă ca multe altele, şi că noi nu suntem buricul lumii, ci doar o infimă părticică din aceasta. Evident că a fost acuzat de erezie, judecat şi silit să tacă. Toate se repetă în istorie, totul sună ca un déjà vu, sunt multe cazuri de „erezie” în ziua de azi, dacă te gândeşti bine. El măcar a avut îndrăzneala să mai crâcnească printre dinţi spunând „Eppur si muove”, dar azi nici asta nu mai poţi face fără să fii stigmatizat.

De ceva vreme primesc pe feed-ul de la Facebook postări cu şi despre teoria Pământului plat şi rămân pur şi simplu şocat. Pentru că nu pot decât să constat că după atâţia ani de la 1600 încoace omul nu s-a schimbat absolut deloc. Şi nu mă refer aici la majoritatea celor care cred, chiar şi superficial, că Pământul este rotund, ci la posibilitatea ca aceştia să fie foarte uşor convinşi că de fapt noi nu stăm decât pe o bucată de teren întins ca un teren de fotbal.

Recomand în acest sens filmul „Don’t look up!” care arată poate prea bine în ce hal poate fi manipulată mintea umană şi cât de departe se poate ajunge cu acest lucru, mai ales în ziua de astăzi când mijloacele de comunicare în masă au devenit adevărate maşinării de manipulare.

Văzând şi auzind toate aceste inepţii nu poţi să nu realizezi că de fapt omul a văzut cerul exact la fel de la origini, din stadiul de maimuţă, şi până în prezent, în stadiul de abonat la Internet. Indiferent la tot ce îl înconjoară fizic, în mod real, el nu poate vedea decât ce apare la televizor ori pe ecranul telefonului, nu mai ridică privirea în sus, nu se mai uită la cer şi nu percepe decât o pânză neagră pe care sunt nişte luminiţe. El vede doar ce i se spune să vadă, nimic mai mult. Toată viaţa şi-o petrece privind doar în jos.

Mai primesc din când în când postări cu imagini surprinse de telescopul James Webb sau Hubble cu galaxii şi formaţiuni stelare pe care Galileo Galilei nu ar fi putut niciodată să le observe cu luneta sa rudimentară. Mă mai gândesc chiar că oricare dintre noi ar putea să vadă mai multe ca el cu un telescop achiziţionat de pe net cu doar câteva sute de lei şi care să aibă puterea de 300x. Bătrânul astronom probabil ar leşina de uimire să se afle în posesia unui asemenea aparat. Cu toate astea foarte puţini dintre noi, oamenii moderni, avem aşa ceva şi chiar şi mai puţini le folosim cu adevărat. Din această cauză, cum spuneam, omul e practic neschimbat, iar echivalentul Inchiziţiei care l-a acuzat pe marele matematician şi astronom de erezie, încă mai există, doar că sub altă formă.

Bag mâna în foc că, dacă s-ar face o campanie bine finanţată şi ca la carte, s-ar reuşi să se obţină un procentaj semnificativ din populaţie, dacă nu chiar majoritar, care să creadă exact ca în secolul XVII în argumentele citate din Biblie care spun că „Soarele răsare, apune şi aleargă din nou spre locul de unde a răsărit”. Foarte mulţi vor afirma răspicat pe toate canalele de comunicare disponibile, cu „dovezi clare”, că Soarele se învârte în jurul Pământului, nu invers, şi că toate celelalte teorii, inclusiv observaţiile de pe telescoapele performante de ultimă generaţie, nu sunt altceva decât conspiraţii menite să ne inducă în eroare şi să ne abată de la Adevăr şi Calea Dreaptă. Orice afirmaţie contrară este erezie şi de provenienţă satanică, şi ar trebui condamnată. Sunt sigur că mulţi ar fi chiar bucuroşi să asiste la o execuţie publică a unui asemenea eretic.

O mulţime de „eretici” cu diverse concepţii panteiste şi convinşi în mod „eronat” de infinitatea şi diversitatea Universului vor fi arşi pe rugul Internetului cum a fost ars Giordano Bruno pe unul real cu lemne. Heliocentrismul, care susţine poziţia centrală a Soarelui în raport cu celelalte planete, este fumat, demodat, acum avem nevoie de altceva care să ne ţină atenţia trează, ceva mai cool, mai incitant, Pământul plat e un început bun, mai daţi-ne ceva, mai încape.

Briscan Zara este scriitor şi publicist