Paradoxurile campaniei lui Theodor Paleologu

Dacă ne-am călăuzi după enunţurile făcute în Bunul simţ ca paradox de Al. Paleologu, volum de eseuri apărut la Ed. Cartea Românească la începutul anilor şaptezeci, atunci am putea emite următoarea afirmaţie referitoare la şansele lui Theodor Paleologu, la alegerile prezidenţiale organizate la sfârşitul toamnei acestui an: şansa lui Theodor Paleologu este aceea că nu are nici o şansă. Acesta e principalul său atu, de aceea Theodor Paleologu are toate şansele de-a ieşi învingător în cursa prezidenţială. ..

La bursa pariurilor, dacă nu mă înşală memoria, poetul Florin Iaru îl plasa pe Theodor Paleologu sub procentele obţinute de candidatul ALDE & Pro România, Mircea Diaconu. Chiar dacă poetul Florin Iaru are fler, în politică previziunile sale nu se îndeplinesc întotdeauna. Asta o ştie şi domnia sa foarte bine, căci, din câte îmi dau seama, atitudinea sa în viaţa publică e astăzi mult mai nuanţată decât ieşirile de frondă de altădată.

Stelian Tănase, în intervenţia sa de la DIGI 24, a spus, printre altele, că Theodor Paleologu este departe cel mai credibil candidat, şi cel mai bine pregătit, emiţând ipoteza că dacă ar avea loc o confruntare dintre Paleologu şi Iohannis, Iohannis ar fi subclasat. Dar asta nu înseamnă, lăsa să se înţeleagă Stelian Tănase, că Paleologu ar şi câştiga alegerile. În cazul lui Iohannis e vorba de maşinăria electorală a PNL-ului, probabil şi a serviciilor, care îl pot menţine pe Iohannis la suprafaţă în sondaje chiar şi atunci când preşedintele iese şifonat din confruntări. Iohannis însă, spunea Stelian Tănase, poate face gafe. Gafe mari care pot schimba soarta alegerilor. Unul dintre beneficiarii acestor gafe ar putea fi Theodor Paleologu. Ţin să precizez aici, tocmai pentru a fi mai bine înţeles, că Stelian Tănase este un susţinător al PNL-ului lui Ludovic Orban, implicit al lui Iohannis. De aceea cuvintele referitoare la candidatura lui Paleologu par să aibă oareşicare greutate.

"Tatal meu, dar şi mama – afirma Theodor Paleologu într-un interviu mai vechi referindu-se la cariera sa politică – sunt două repere foarte puternice în viaţa mea. În câteva flash-uri, văd cum mergeam cu tata în parc şi mă purta pe umeri, cum ne duelam cu săbii de lemn şi mă învăţa anumite poziţii si lovituri, pentru că el făcuse scrimă în tinereţe, cum ne uitam împreună la cărţi, de care am fost fascinat de cum am deschis ochii pe ele, şi îl rugam să-mi citească."

Duelul cu săbii de lemn purtat pe aleile parcului i-au creat tânărului Paleologu sprinteneală şi reflexe sănătoase în viaţa cea de toate zilele. Chiar şi azi, intervenţiile sale verbale ascuţite din viaţa publică poartă amprenta unor lecţii de scrimă bine însuşite în copilărie. Tot de la tatăl său, Theodor Paleologu a învăţat să judece omenii după gesturi şi după priviri, aşezându-i într-un fel de tabel al lui Mendeleev în funcţie de inteligenţă, dar şi de comportament.

Iată cum caracteriza prostia Al. Paleologu: "Prostul modest (căci există şi specia aceasta, dar din cauze obiective se împuţinează văzând cu ochii) poate că nu e vătămător, dar nici aura aceea straşnică nu o are, a prostului trufaş şi încântat de sine. O vorbă românească spune că prostul dacă nu-i şi fudul n-are haz. Ne amuzăm pe seama lui, dar asta nu răscumpără decât destul de platonic faptul că e de obicei agresiv şi setos de întâietate. Apariţia lui, jovială uneori, de regulă solemnă, emană o autoritate care impute multora: un sot trouve toujours un plus sot qui l’admire". Lecţia despre înfumurare şi prostie emisă de tatăl, fiul o foloseşte în campania sa electorală. În această cheie cred ar trebui citite afirmaţiile sale referitoare la Dan Barna şi Klaus Iohannis care "sunt aproape traşi la indigo". Klaus Iohannis fiind "o lipeală la PNL". Singura lui calitate fiind aceea că "e înalt şi dă bine în poză". Cât despre Viorica Dăncilă, aceasta seamănă, în viziunea sa, cu Elena Ceauşescu. O confruntare dintre ea şi Klaus Iohannis ar fi o pată "ruşinoasă" pusă pe obrazul României.

Întrebat dacă nu-i este greu să rabde impostura şi incultura, "extracţia joasă a mediului politic de la noi", felul în care sunt văzuţi intelectualii în propriul partid, indiferent care, Theodor Paleologu a răspuns: "Sunt ca nuca-n perete şi ştiu asta. Dar eu tot mai mizez pe această latură atipică a mea. Ea poate fi un handicap, dar poate fi şi un atu. La noi există doar poza seriozităţii, a continuat el. Sunt oameni politici care doar iau un aer îmbufnat şi nu zâmbesc, nu glumesc niciodată, şi în felul acesta se impun în opinia publică. Nu vedeţi că oamenii politici care stau cel mai bine în sondaje sunt oamenii care nu zâmbesc niciodată, nu sunt niciodată amabili, sunt la limita politeţii, sunt acri, râncezi, neplăcuţi? Iar când ajung să li se urce puterea la cap, îi apucă fandaxia, ca-n Caragiale, i-am văzut pe mulţi, credeţi-mă, loviţi de asta, ca de o boală!… Iar poza seriozităţii lor plebiscitează opinia publica, pentru că alegatorii sunt, şi ei, din nefericire şi din cauza vremurilor pe care le trăim, oameni foarte crispaţi si nevrotici".

Tot referitor la metehnele clasei politice autohtone, în cadrul aceluiaşi interviu, Theodor Paleologu afirmă: "În treacăt fie spus, recent, am făcut o mică remarcă absolut tangenţială, despre semnătura preşedintelui Băsescu, şi au fost unii deştepţi care au înţeles altceva decât ce am vrut eu să spun. Invitat de curând într-o emisiune la televiziunea naţională, am fost poftit şi eu să semnez în cartea de aur a instituţiei, unde, printre nenumărate alte autografe, am văzut că semnăturile campioane la mărimea literelor sunt (deşi pare ciudată alăturarea, pentru că sunt personalităţi total diferite): Traian Băsescu, Gigi Becali şi soprana Angela Gheorghiu. Ce ne spune asta? Că sunt oameni cu o părere foarte bună despre ei înşişi, cu o imagine de sine considerabilă. Eu am o semnătură destul de mică, nu chiar minusculă, în orice caz, nu grandioasă precum a altora".

Cineva îmi spune că lumea teatrului, dar mai ales a operei e dominată de orgolii. Acolo fiecare se crede, ca şi în lumea politică, de altfel, personaj providenţial. Fiecare vrea să-l interpreteze pe Don Juan atunci când îl joacă pe Othello sau să cânte aria Julietei atunci când interpretează Desdemona. În acest sens, comparaţia cu lumea politică e binevenită. Pesemne Theodor Paleologu cunoaşte foarte bine din culise mentalităţile şi tarele mediului artistic din România, nu trebuie să uităm că a fost la un moment dat ministru al Culturii, unde a văzut multe şi a aflat şi mai multe, ca să facă această paralelă dintre lumea noastră politică atât de vocală şi cea a operei…

Dar să revenim la contracandidaţii săi. Lansându-şi (probabil nu întâmplător!) campania prezidenţială pe scena Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi, Theodor Paleologu a caracterizat cât se poate de succint atmosfera politică din România, sfâşiată de războiul permanent dintre palate: "Asistăm la o discordie, la o dihonie care din păcate riscă să dureze trei luni de zile, or aşa ceva este extrem de păgubos pentru România. Ambâţul actorilor implicaţi în această poveste este absolut dezastruos, iar voinţa de putere a doamnei Dăncilă este foarte păguboasă pentru ţară". După care Theodor Paleologu a concluzionat în stilul său caracteristic, punctat cu umor. Dintr-un calcul pe cât de cinic şi "meschin", "domnul Iohannis e foarte încântat să o aibă pe doamna Dăncilă în turul 2 şi face toate eforturile posibile să o ridice, să o bage în turul 2". Calculul preşedintelui "are efect de bumerang", astfel încât el poate fi scos din cursă tocmai din pricina tacticii sale electorale, caracterizate prin rigiditate şi insuficienţă emoţională.

Iohannis, a mai spus Paleologu, se crede a fi un fel de Zeus. Istoria însă ne arată că din pricina orgoliului şi a orbirii, Zeus devine vulnerabil.

În ce priveşte şansa lui Paleologu, consider că el are un as ascuns în mânecă. De aceea prestaţia sa trebuie să ţină mai mult de magie, decât de oratorie. Mesajul său electoral ar trebui să aibă efectul pe care-l are tăciunele încins atunci când îl presari într-un lighean de apă pus deasupra creştetului unui bolnav aflat în criză de epilepsie, rostind o rugăciune sau un descântec pentru a-l tămădui.

"Adevărata putere de abstracţie, implicând totodată simţul realului şi pe cel al absolutului, e propulsată de un irezistibil resort pasional", scria Al. Paleologu. "Pasiunea, preciza el, dă viaţă raţiunii, iar raţiunea, la rândul ei, călăuzeşte pasiunea, împlinind-o." Plecând de la această aserţiune, Theodor Paleologu trebuie să găsească acel resort emoţional care să contamineze masele.

Pe scurt: prestaţia lui trebuie să inoculeze electoratului dorinţa de a avea un altfel de preşedinte decât Iohannis şi predecesorii săi.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist