Pentru ce a fost condamnat la cinci ani de închisoare fostul purtător de cuvânt de la ISU. Detalii din dosar

marți, 06 decembrie 2022, 22:59
5 MIN
 Pentru ce a fost condamnat la cinci ani de închisoare fostul purtător de cuvânt de la ISU. Detalii din dosar

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență și-a încheiat cariera într-un mod jenant, cu o condamnare. Magistrații Tribunalului au apreciat la 5 ani de închisoare comportamentul lui Gabriel Covăsneanu, care a atacat cu un gât de sticlă spartă doi tineri, la ieșirea dintr-un club central. Motivul, de-a dreptul stupid: unul îi părea gay, iar celălalt, prea tânăr. Sentința nu este definitivă, dar șansele ca apelul să mai schimbe ceva sunt practic nule.

Conflictul provocat de Covăsneanu s-a petrecut în noaptea de 14/15 iunie 2017 în clubul Coopers din Iulius Mall. Aici, Cosmin A. și Lucian G. veniseră, însoțiți de un prieten, pentru a se distra. După o vreme, de ei s-au apropiat alți doi tineri, unul dintre ei fiind Covăsneanu. Acesta l-a abordat pe Lucian G., spunându-i că are „frizură și față de gay” și că nu îi place tatuajul de pe mâna acestuia. În ce-l privește pe Cosmin A., acesta avea „frizură și față de minor” și stătea prea încordat. Tinerii nu au răspuns provocării, preferând să iasă din club pentru a fuma o țigară. Covăsneanu s-a luat după ei, trăgându-l pe Cosmin A. de tricou, înjurându-l, amenințându-l că „îl va tăia” și avertizându-l că „are funcție” și îi poate face probleme. La intervenția altor participanți la petrecere, conflictul a fost aplanat temporar. După încă o țigară, Cosmin A. și Lucian G. s-au îndreptat spre mașina prietenului lor, pentru a pleca. În aceeași direcție se deplasa și Covăsneanu. Fără vreun avertisment, acesta l-a atacat pe Lucian G. cu un gât de sticlă spartă. L-a lovit doar ușor, tăindu-l la un deget. Când Cosmin A. a încercat să intervină, a fost lovit în gât. Nu și-a dat seama inițial că este rănit. Apoi însă, s-a așezat pe o bancă, în timp ce agenții de pază ai clubului îl rețineau pe Covăsneanu, în așteptarea poliției. Gâtul de sticlă a fost recuperat de polițiști dintr-un coș de gunoi, fiind utilizat ca probă în anchetă. „Era mai agresiv, ne reproșa că ce avem cu el, aducându-ne la cunoştinţă că este cadru militar şi că este superior nouă, fără să ne spună unitatea la care activează”, a povestit unul dintre agenții de pază.

Mărturiile şi înregistrările camerelor video sunt împotriva lui Gabriel Covăsneanu

Lovitura primită de Cosmin A. i-a secționat acestuia mușchii și vena jugulară externă, punându-i viața în primejdie. După trei săptămâni, era vindecat, dar suferințele psihice erau abia la început. Timp de o săptămână, nici nu s-a mișcat din pat, de teamă ca rana să nu se deschidă. Visa că este atacat și a început să evite agomerațiile, fiindu-i imposibil și să iasă din casă până la un magazin. A declarat în instanță că dacă înainte de incident ieșea săptămânal în club, doar după un an și mai bine a avut curajul să iasă din nou. Mergea des la sală, dar după incident nu a mai făcut sport timp de 7 luni. Și-a cumpărat în cele din urmă un nou abonament, dar a renunțat după a treia ședință din cauza unui atac de panică.

Trimis în judecată pentru tentativă la omor, Gabriel Covăsneanu nu și-a recunoscut vina. Dimpotrivă, el a afirmat că cei doi tineri ar fi ieșit din club după el, cu intenția de a-l bate. Unul dintre ei ar fi avut „un ciob de sticlă în mâna stângă, învelit cu un șervețel”. S-a apărat, împingându-l, iar tânărul a scăpat ciobul, pe care Covăsneanu l-ar fi ridicat și pus în coșul de gunoi. Le-ar fi spus tinerilor că este cadru militar pentru a-i liniști, doar după ce aceștia l-ar fi amenințat că „îl taie”. Rănile celor doi ar fi fost produse prin autoaccidentare. „Precizez că eu nu am facut altceva decât să mă apăr împotriva acțiunilor agresive a celor două persoane vătămate asupra mea”, a declarat acesta. El a precizat și că ar fi o persoană calmă și temperată, doar teama făcându-l să lovească. Afirmațiile lui Covăsneanu au fost contrazise însă atât de declarațiile martorilor la incident, cât și de înregistrările camerelor video din zonă. „Instanţa nu poate avea în vedere apărările inculpatului legate de faptul că ar fi fost persoana care a fost agresată, că i s-ar fi creat o stare de temere pe fondul diferenţei de înălţime între el şi persoanele vătămate, în condiţiile în care, probele anterior menţionate şi analizate au arătat faptul că inculpatul a fost cel care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, al reprezentării pe care o avea asupra unui eventul ascendent al său asupra persoanelor din jur, ascendent determinat de calitatea sa de militar – calitate pe care a prezentat-o atât persoanelor vătămate, cât şi martorilor agenţi de pază sau poliţişti”, au precizat magistrații Tribunalului.

Ei au respins ipoteza provocării, nereținând în favoarea lui Covăsneanu nicio circumstanță atenuantă. Judecătorii par să fi luat însă în considerare tinerețea inculpatului, ca și faptul că are doi copii minori, aplicându-i pedeapsa minimă prevăzută de Codul Penal pentru tentativa la omor, respectiv 5 ani de închisoare. El va trebui și să plătească 1.000 de lei ca daune materiale și 5.000 euro ca daune morale către Cosmin A. Sentința poate fi contestată în fața Curții de Apel. 

Comentarii