Pentru o nouă ediție a Descrierii Moldovei a lui Dimitrie Cantemir (VII)*

Înainte de a vă prezenta datele esențiale privitoare la celelalte două versiuni ale Descrierii Moldovei, cea latină originală, păstrată în manuscris, și cea românească, în traducerea tipărită la Neamț în 1825, permiteți‑mi, dragi colegi, să mai zăbovesc puțin asupra versiunii germane tipărite, așa cum se poate vedea în imagine, la Frankfurt și la Leipzig, în anul 1771, cu titlul Beschreibung der Moldau (…).

Aici avem exemplarul de la Biblioteca Universitară „Mihai Eminescu” din Iași, exemplar pe care doamna Chihaia, patroana sectorului de „rara” de la BCU, ni l-a arătat, cu generozitatea arhicunoscută și cu marea dumneaei pricepere, acum câteva minute, într‑o vitrină a expoziției. Vă mai prezint acum, și nu neapărat așa, de amorul artei, și exemplarul păstrat la Biblioteca Academiei Române, la București, pentru că, pe lângă ștampila Academiei vedem aici și o ștampilă cu ex-libris-ul lui Alexandru Papiu-Ilarian. Amănuntul nu este lipsit de semnificație, căci avem în față chiar exemplarul pe care inimosul învățat ardelean îl avea la îndemână atunci când a început travaliul său de recuperare din Rusia a originalelor manuscrise ale operelor marelui cărturar-voievod. Despre meritele de excepție în editarea operei cantemiriene ale învățatului latinist voi spune câte ceva mai târziu, atunci când mă voi referi la soarta versiunii manuscrise a Descrierii Moldovei.

Pe moment însă, întrucât consider că ediția germană ocupă un loc privilegiat în mecanismul difuzării operei lui Cantemir, sunt dator să menționez că originalul acesta german de la 1771 a mai fost publicat în România, tot cu un prilej aniversar, acum exact o jumătate de secol, cu titlul Beschreibung der Moldau, ediție anastatică, cu un Nachwort de Constantin Măciucă, Kriterion, București, 1973. Mai mult chiar, în urmă cu un deceniu, înregistrăm și reproducerea, de asemenea facsimilată, a variantei publicate, cum am arătat mai înainte, de Anton Büsching, în două tomuri succesive ale almanahului său „Magazin für die neue Historie und Geographie”; titlul acestei publicații: Ediţia princeps a cărţii lui Dimitrie Cantemir „Descrierea Moldovei” – Beschreibung der Moldau, Hamburg, 1769-1770. Studiu bibliologic şi ediţie anastatică de Florian Dudaş, Oradea, 2013.

Acestea fiind date, se pune o întrebare legitimă: Care ar mai fi atunci rostul includerii versiunii germane în ediția pe care o pregătesc? Dincolo de argumentul central, și anume punerea în paralel a celor trei „versiuni‑prototip” (latinesc, german și românesc de la 1825, cum le‑am numit), pentru a se putea urmări intuitiv și direct raporturile textuale dintre ele, mai există și un motiv particular. Atât originalele de la 1769‑1770 și, respectiv, 1771, cât și reproducerile lor anastatice, semnate de Constantin Măciucă în 1973 și Florian Dudaș în 2013, sunt tipărite toate în ortografia tradițională a limbii germane, așa‑numita Fraktur sau Frakturschrift, care a funcționat timp de peste patru secole în cultura germană. Această scriere „fracturată” mai este denumită, destul de impropriu, și scriere gotică – gotische Schrift, denumire care pune destul de multe probleme publicului nespecialist. Spun că denumirea de scriere gotică este destul de improprie, deoarece ea poate duce la confuzia cu alfabetul gotic, un alfabet special, inventat în secolul al IV‑lea de către Wulfila sau Ulfila, pornind de la alfabetul grecesc. Episcop arian al goților din Moesia Inferior, spațiu care includea și Dobrogea actuală, Wulfila și‑a creat astfel un instrument grafic adecvat transpunerii versiunii în limba gotică pe care el o dăduse Bibliei. Cer scuze colegilor care sunt la curent cu istoria limbilor germanice dacă menționez în context faptul că limba gotică este cu totul diferită de germană modernă! Or, „scrierea fracturată” a limbii germane nu este altceva decât alfabetul latin, „împodobit” cu acele „fracturi” specifice, și a fost inventat în Renaștere, pe la jumătatea secolului al XV‑lea, ca un mijloc de diferențiere, în spațiul germanic și în cel scandinav, prin raportare la aspectul „clasic” al literelor latinești (Antiqua), general acceptat în Europa. Oficial, la grafia fracturată s‑a renunțat în Germania abia în anul 1941, din motive… propagandistice. Oficialii naziști pretindeau că, în calitate de viitoare limbă universală, germana trebuia să aibă o scriere ușor de înțeles de către toată lumea, adică… latinească!

Menționez că sarcina de a transcrie în ortografia germană actuală textul original tipărit în scrierea fracturată și‑a asumat‑o, pentru ediția pe care o pregătim, tânăra noastră colegă Mariana Nastasia, cercetătoare la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iași, căreia îi mulțumesc pentru colaborare.

Nu cred că este acum cazul să intrăm în detalii fastidioase, dar sunt convins că nu ar fi inutil să menționez că germana din Beschreibung der Moldau căpătase deja, la momentul respectiv, configurația germanei clasice, în care își exprimau gândurile un Immanuel Kant, un Goethe sau un Schiller! Ceea ce particularizează stilul și expresia în germana din Beschreibung der Moldau este modul de adaptare a numeroaselor toponime, hidronime, etnonime (nume de popoare), politonime (nume de localități), a idiotismelor românești, a turcismelor și grecismelor abundent reprezentate în textul cantemiresc original. Sper să reușesc, în ediția pe care o pregătesc, să evidențiez specificul acestor fenomene din sfera contactelor interlingvistice și a traductologiei. (Va urma)

* Textul de față reprezintă transcrierea conferinței Scrisoarea Moldovei, Neamț, 1825. Preliminarii la o ediție a primei versiuni românești a Descrierii Moldovei a lui Dimitrie Cantemir, în comparație cu originalul latinesc și cu versiunea germană princeps, Frankfurt/ Leipzig, 1769 și 1771, susținută în cadrul sesiunii comemorative „Dimitrie Cantemir – 350”, sesiune organizată de Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași și de Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iași, la data de 12 iunie 2023.

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi