Pentru o nouă ediție a Descrierii Moldovei a lui Dimitrie Cantemir (XI)*

Parcursul sinuos, cu multe momente și episoade stranii, unele dintre acestea încă neelucidate până astăzi, a celor mai multe dintre scrierile cantemiriene se ilustrează plenar prin istoria difuzării și receptării Descrierii Moldovei. După cum am arătat pe larg în episoadele anterioare, scrisă la cererea și la îndemnul Academiei din Berlin, al cărei membru Dimitrie Cantemir devenise în anul 1714, Descrierea Moldovei a fost redactată de autor în limba latină și finalizată cel mai probabil în anul 1716. Din diferite motive, textul latinesc Descriptio Moldaviae a fost trimis Academiei din Berlin mult mai târziu, de Antioh Cantemir, după moartea în 1723 a părintelui său. Despre soarta manuscrisului și a publicării în Germania, Anglia, Franța și Rusia a unor traduceri din operele lui Cantemir, între ele și Descrierea Moldovei, am relatat de asemenea în episoadele anterioare. Fapt este că manuscrisul original latinesc nu a fost tipărit și nici cunoscut în mediile savante până în momentul despre care urmează să vorbesc mai jos. Reamintesc cititorilor doar faptul că ediția princeps a Descrierii Moldovei a apărut în limba germană, în două tipărituri succesive, abia în anii 1769-1770 și, respectiv, 1771. Pornind de la această versiune germană, Beschreibung der Moldau, cărturarul ieșean Ioan Nemișescu realizează, între anii 1806-1808, o traducere integrală în limba română, tipărită la Mănăstirea Neamț în anul 1825, cu titlul Scrisoarea Moldovei, fără menționarea numelui traducătorului, la inițiativa și cu spijinul mitropolitului Veniamin Costachi. Redactată într‑o limbă română literară matură, expresivă, precisă și pe alocuri elegantă, versiunea de la Neamț a fost retipărită la Iași de două ori. Prima dată, textul de la Neamț a fost transpus integral, inclusiv prefețele din versiunea germană, în grafia chirilică de tranziție și retipărit cu titlul complet Descrierea Moldaviei, de prințul Dimitrie Cantimir, ediția a doua, Iași, 1851, Tipografia Franțezo-Română. Îngrijitorul acestei ediții a fost Constantin Negruzzi, care semnează și o Prescurtare din viața p[rincipelui] D[imitrie] Cantimir (p. VII-XIV). A doua oară, cu titlul original de Scrisoarea Moldovei, versiunea de la Neamț a fost retipărită în 1868, tot la Iași, de cunoscutul militant anti-unionist Teodor Boldur-Lățescu (1837‑1891), care deplânge într‑o prefață „splendoarea de odinioară” a Moldovei. Ambii, atât Negruzzi, cât și Boldur‑Lățescu, reiterează informația falsă, pusă în circulație de Mihail Kogălniceanu, potrivit căreia traducătorul din limba germană în română ar fi fost banul Vasile Vârnav (vezi discuția mai amplă în episodul anterior).

Ediția din 1851, îngrijită de Costache Negruzzi

Cam aceasta era situația receptării în cultura românească a celei mai cunoscute cărți a lui Dimitirie Cantemir, până la începerea activității, în 1867, a Societății Academice Române, devenită, în 1879, Academia Română. O oarecare senzație pare să fi provocat în epocă o comunicare pe care Melchisedec Ștefănescu (1823‑1892) o susține în 1869 în cadrul Societății Academice. Devenit el însuși membru al forului academic în anul următor, învățatul episcop de Huși și de Roman afirmă că are știre despre existența în biblioteca Academiei Teologice din Moscova a manuscrisului în limba latină al Descrierii Moldovei. Știrea aceasta nu a fost confirmată câțiva ani mai târziu, în 1878, de către istoricul Grigore Tocilescu (1850‑1909), trimis în misiune în Rusia de către aceeași Societate Academică. În Raportul asupra misiunii în Rusia (publicat în Analele Academiei Române, seria I, tom. XI), Tocilescu afirmă că nu a găsit nici un manuscris cantimirian la Academia Teologică din Moscova.

Pentru moment însă, Societatea a inițiat o serie de demersuri oficiale către guvernul rus, în scopul recuperării presupuselor manuscrise cantemiriene. Răspunsul a fost favorabil, așa încât, în primăvara anului 1870, diplomații ruși de la București i‑au invitat pe învățații români să consulte la sediul consulatului rusesc două manuscrise în limba latină conținând Descriptio Moldaviae, aparținând fondului arhivistic al Muzeului Asiatic al Academiei de Științe din Petersburg. Societatea Academică desemnează dintre membrii ei pe eruditul jurist, filolog și om politic ardelean Alexandru Papiu Ilarian (1827‑1877) să studieze respectivele manuscrise în vederea unei eventuale editări. Acesta își asociază în această activitate doi dintre colegi, pe Iosif Hodoș (1829‑1880), jurist și istoric, și pe Ion C. Massim (1825‑1877), lingvist, care îi împărtășeau orientarea latinizant-etimologizantă, dominantă, de altfel, în forul academic la acea vreme. Pornind de la materialul pus la dispoziție de diplomații ruși spre consultare, Papiu‑Ilarian reușește, în timp relativ scurt, să tipărească primele două volume ale unei proiectate serii complete a scrierilor lui Dimitrie Cantemir. Deloc întâmplător, aceste două prime volume conțin textul latinesc originar și, respectiv, o primă traducere în limba română a acestuia. Transpuse în ortografia actuală, titlurile celor două volume sunt următoarele: Operele principelui Demetriu Cantemir, tipărite de Societatea Academică Română. Tomul I, Descriptio Moldaviae, cu harta geografică a Moldaviei și un facsimil, București, Tipografia Curții (…), 1872; Operele principelui Demetriu Cantemir, tipărite de Societatea Academică Română, Tomul II. Descrierea Moldaviei, tradusă din textul original latinesc aflat în Muzeul Asiatic al Academiei Imperiale Științifice de la St. Petropole, cu harta geografică a Moldaviei și un facsimil, București, Tipografia Curții, (…) 1875. (Va urma)

*Textul de față reprezintă transcrierea conferinței Scrisoarea Moldovei, Neamț, 1825.Preliminarii la o ediție a primei versiuni românești a Descrierii Moldovei a lui Dimitrie Cantemir, în comparație cu originalul latinesc și cu versiunea germană princeps, Frankfurt/ Leipzig, 1769 și 1771, susținută în cadrul sesiunii comemorative „Dimitrie Cantemir – 350”, sesiune organizată de Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași și de Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iași, la data de 12 iunie 2023.

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi