Pericolul terorismului islamic văzut de la Iaşi. Ce au în comun toţi teroriştii? Analiza unui cunoscut intelectual ieşean

duminică, 22 octombrie 2023, 10:12
3 MIN
 Pericolul terorismului islamic văzut de la Iaşi. Ce au în comun toţi teroriştii? Analiza unui cunoscut intelectual ieşean

Cei care au ucis orbeşte la petrecerea (pentru pace!) din deşert, cei care au omorât la Bataclan şi la Nisa, la Bruxelles, la Londra şi la Madrid, asasinul lui Samuel Paty şi ucigaşul lui Dominique Bernard au ceva în comun: ura faţă de civilizaţia occidentală. Lor le stă democraţia în gât, refuză laicitatea, se agaţă de tradiţii prăfuite şi de prejudecăţi depăşite, abhoră gândirea liberă, folosesc obscurantismul drept pavăză împotriva dorinţei de schimbare şi de emancipare.

În definitiv, tot ideologiei „woke” îi datorăm şi acest concept: în lunga listă a minorităţilor discriminate şi oprimate nu se putea să nu apară şi comunitatea musulmană, chit că în multe state ea nu mai este o minoritate, iar în altele nu putem vorbi de o discriminare. A apărut însă termenul magic islamofobie, care vine după homofobie, transfobie, grosofobie etc. şi care închide o dezbatere în loc să o deschidă. Ideea e că minorităţile musulmane sunt în mod fatal victime, la fel cum non-albii sunt automat ţinte ale rasismului. Extrema stângă a înţeles că poate trage profit din islamofobie, prezentând-o drept o derivă a gândirii ce caracterizează forţele reacţionare şi, în genere, autorităţile care au interes să întreţină morbul divizării şi al rasismului. Este teza pe care o dezvoltă jurnalista Carine Azzopardi într-o carte proaspăt apărută, cu titlul Când frica guvernează totul. Limbajul stângii extreme e unul codificat: nu trebuie „să stigmatizăm” (â să arătăm ce urmăresc islamiştii), nu trebuie „să practicăm amalgamul” (â să denunţăm legăturile dintre islamism şi terorism), nu trebuie să vorbim despre „crime împotriva umanităţii” în cazul masacrelor comise de islamişti, ci despre „crime de război” etc. E o eroare să tot amintim de terorism islamist: pentru Judith Butler, celebră teoreticiană a feminismului şi promotoare a „studiilor de gen”, Hamas şi Hezbollah sunt „mişcări progresiste de stânga”. Partidul Franţa nesupusă condus de Jean-Luc Mélenchon exaltă cauza palestiniană şi vede în Hamas o „mişcare de rezistenţă”. În Statele Unite, mişcarea Black Lives Matter consideră că Israelul e una din ultimele ţări care au rămas „decolonizate”. Nu e de mirare că mai toate manifestaţiile pro-palestiniene, de la Sydney la Londra şi din Germania în Franţa, au transmis mesaje antisemite.

Extremele neagă evidenţele. Combătând sionismul, extrema stângă nu va accepta ideea că Israel este singurul stat democratic din regiune. Şi nici că a făcut, cu mari sacrificii şi eforturi, progrese economice extraordinare. Uciderea sălbatică a unor profesori va fi condamnată cu jumătate de gură şi, mai ales, va fi „contextualizată”. Cel mai simplu e să dai vina pe victimă şi să insinuezi că a „căutat-o cu lumânarea”. Aşa s-a spus despre Samuel Paty, profesorul decapitat în plină stradă acum trei ani, aşa s-ar fi dorit să se spună despre Dominique Bernard, profesorul de la Arras ucis în urmă cu câteva zile. Şi în acest caz cei de la Franţa nesupusă s-au dovedit de un cinism dezgustător: au dat vina pe autorităţi, care ar fi creat un „climat” propice urii şi violenţei.

Cei care au ucis orbeşte la petrecerea (pentru pace!) din deşert, cei care au omorât la Bataclan şi la Nisa, la Bruxelles, la Londra şi la Madrid, asasinul lui Samuel Paty şi ucigaşul lui Dominique Bernard au ceva în comun: ura faţă de civilizaţia occidentală. Lor le stă democraţia în gât, refuză laicitatea, se agaţă de tradiţii prăfuite şi de prejudecăţi depăşite, abhoră gândirea liberă, folosesc obscurantismul drept pavăză împotriva dorinţei de schimbare şi de emancipare. Pun în pericol însăşi existenţa civilizaţiei occidentale, adică pur şi simplu existenţa noastră.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

Text apărut în secțiunea OPINII din Ziarul de Iași

Comentarii