Platini a semnat, Bîrnoi vine azi

joi, 18 iulie 2019, 01:43
2 MIN
 Platini a semnat, Bîrnoi vine azi

 

Mijlocaşul în vârstă de 33 de ani a devenit cel mai bine plătit fotbalist al echipei, cu un salariu de 6 000 de euro pe lună, şi va juca doi ani în Copou

Politehnica Iaşi a mai acoperit unul din posturile deficitare de la mijlocul terenului. Ieri, Luis Carlos Almada Soares “Platini”, fotbalistul din Insulele Capuui Verde care din 2017 e legitimat la Poli, cu o mică haltă, vara trecută, la Sanat Naft, în Iran, s-a întors în Copou. Mijlocaşul căruia i-a expirat contractul în vară şi care a avut în această vară câteva contre cu şefii clubului ieşean pe tema prelungirii înţelegerii, a participat la antrenamentul echipei, apoi a semnat un contract pe doi ani cu Poli. Platini a devenit, alături de Nicandro Breeveld, cel mai bine plătit jucător din lot în acest sezon, cu o retribuţie de 6 000 de euro pe lună. Fotbalistul care a împlinit 33 de ani pe 16 aprilie a mai fost legitimat la Sporting Praia, în ţara natală (2006-2008), la cluburile portugheze Tourizense (2008-2009), Sertanense (2009-2010), Santa Clara (2010-2013) şi apoi în Cipru, la Omonia Nicosia (2-13-2014), în Bulgaria, la ŢSKA Sofia (2014-2015), în Egipt, la Al Ittihad (2015-2016) şi în Emiratele Arabe Unite, la Diiba Al-Hisn (2016-2017). Platini a ajuns în Copou pe filiera basarabenilor de la Fotbal Hebdo, acum doi ani. Jucătorul are 22 de selecţii la naţionala Insulelor Capului Verde şi a marcat 12 goluri (câte şase în fiecare dintre cele două sezoane petrecute în Copou) în cele 61 de meciuri (33 în sezonul 2017-2018 şi 28 în stagiunea precedentă) în care a jucat la Poli.

Iaşul va continua să lucreze la definitivarea lotului în zilele următoare. Astăzi sunt aşteptaţi în Copou, pentru a da probe în zilele următoare, doi jucători, ambii mijlocaşi ofensivi: Iuliu Haţiegan (pentru care U Cluj cere 10 000 de euro şi procente la un transfer ulterior), care ar putea acoperi unul dintre posturile under 21, fiind născut pe 4 aprilie 1998 şi Cosmin Marian Bîrnoi (ACS Poli Timişoara). Născut la Hunedoara pe 17 august 1997, Bîrnoi, care ar putea veni liber de contract, este unul dintre produsele clubului bănăţean despre care acum doi ani se interesau granzii interni, alături de fostul său coechipier, Sebastian Mailat, ajuns la CFR Cluj. După cum v-am informat, şi Mailat este dorit de Iaşi, însă situaţia lui, la fel ca şi aceea a lui Robert Ion (FCSB), va fi clarificată zilele următoare. Bîrnoi s-a pregătit în această vară cu FC Botoşani, însă colaborarea nu s-a concretizat.

Politehnica nu a reuşit, în schimb, să aducă fundaşul dreapta dorit, negocierile purtate cu diferiţi străini fiind în impas.

Comentarii