Poker Face

Se face atât de mult tamtam în fiecare zi despre diversitate, despre cât de bine e să fii altfel, diferit, special, ajungându-se până în cele mai absurde pânze albe, în total contrast cu realitatea, încât aproape că nici nu-ţi mai trebuie imaginaţie ca să scrii o carte distopică povestind doar aventură de-a ta adevărată, neînflorată, dintr-un loc public existent, oricare ar fi acela.

Totul e făcut în serie, dar, în acelaşi timp, totul trebuie să pară diferit, vezi tu… Niciodată nu au fost atât de multe figuri identice în istoria omenirii, atâtea situaţii repetitive, atâta imitaţie deşuchiată. Totul se îndreaptă cu paşi repezi spre o singură imagine universală, spre un singur obiect repetat la infinit.

Într-una din zilele astea am crezut că mă aflu în filmul Matrix. Am văzut aceeaşi persoană de două ori traversând strada, însă nu era vorba de două gemene şi nici de o actualizare a programului ca în filmul menţionat. Pur şi simplu erau două fete care probabil nici nu se cunoşteau între ele, dar care arătau identic. Amândouă la fel de inexpresive la faţă, cu aceeaşi culoare şi formă a părului, acelaşi gen de îmbrăcăminte, acelaşi pas de mers… şi acelaşi telefon, evident. Era genul acela (deja când am spus asta e clară trimiterea, nu?) de fată care stă câte două ore dimineaţa să se machieze, care îşi modifică cu totul faţa pentru a deveni o păpuşă din reviste sau de le emisiunile de prost gust.

Trăsăturile originale se pierd sub machiajul gros şi sub zecile de accesorii. E ca şi cum ar exista un tipar pe care şi-l pune pe faţă, iar în jurul lui îşi reconturează toată structura. Părul de pe cap e tuns, colorat, aranjat, conturat şi împietrit cu mult fixativ. Sprâncenele sunt rase complet şi înlocuite cu vopsea, forma lor putând fi modificată zilnic pentru că e din pensulă (nu vreau să ştiu cum arată fata respectivă la „bază”, adică nearanjată deloc, probabil e ca un mic monstru sau un extraterestru). Buzele, nasul şi pomeţii lucraţi în prealabil la chirurgul estetician corespund cu standardul de pe site-urile porno, adică fiecare în parte este dus la câte o extremă de mărime şi/sau formă (nasul diminuat la strictul necesar supravieţuirii, buzele umflate cât a ţinut ţesutul, pomeţii, şi ei ondulaţi din cuţit). Ochii rimelaţi puternic poartă lentile de contact de diferite culori care să-i scoată în evidenţă. Buzele groase şi imobile poartă o îmbrăcăminte consistentă de ruj strident. Zâmbetul nu există pe faţă şi nici nu poate să apară din cauza fricii de riduri sau întinderii prea mari a pielii cu creme speciale, farduri sau altele asemenea. Aşa că expresia permanentă a feţei este una de jucărie sexuală: un surâs împietrit, o gură întredeschisă, ochi frumoşi, dar goi. Figura ei iniţială e pierdută demult. Sânii augmentaţi tot cât de mult a permis pielea sunt evidenţiaţi prin orice posibilitate, vestimentară, sau de poziţie. La fel şi fesele. Unghiile sunt atât de lungi încât par ale unui naufragiat pe o insulă pustie care nu a mai apucat să şi le taie, iar culorile de pe ele, precum penele unui papagal.

Pe interior corpul suferă puternic, nu are cum să nu o facă. Fata aceea îşi chinuie aproape toate oasele şi organele prin diverse metode: poartă tocuri prea lungi, se înfometează frecvent, bagă în ea o mulţime de substanţe care se o menţină în „formă”.

Cu siguranţă domnişoara respectivă a trecut de multe ori pe lângă colegi de şcoală ori rude care nu au recunoscut-o. Nici nu aveau cum, ea arată acum ca o prostituată de lux, chiar dacă nu e aşa. Ea doar speră, printr-o înşiruire „logică” numai de ea ştiută, că prin această metodă radicală, de schingiuire proprie, să atragă atenţia bărbaţilor. Şi culmea e că o face, dar habar nu are şi cauza acestei atenţii: majoritatea masculilor sunt doar curioşi, nimic mai mult, ei nu se uită neapărat din admiraţie, din plăcere, din dorinţă, ci pentru că vor să vadă în ce hal s-a torturat fata aceea pentru ei… Ea calcă mândră prin mulţime, zveltă, ca o amazoană din poveşti, plutind parcă şi emiţând parfum puternic pe o rază mare, şi se crede cu siguranţă adulată pentru că se simte privită, ştie că toţi ochii sunt pe ea, că a reuşit să capteze atenţia tuturor (confundă atenţia cu admiraţia), dar habar nu are că acea atenţie este exact aceeaşi ca atunci când trece un elefant scăpat de la circ pe stradă. Este atenţia maimuţei. Nu poţi să nu te uiţi, te macină curiozitatea, e ceva natural şi de neoprit. Dar cum Doamne iartă-mă, să îţi doreşti să atingi faţa aceea împietrită, să mângâi pielea aceea cu centimetri de fard gros pe ea, părul acela toxic rigidizat de atâta fixativ, să săruţi ochii plini de rimel ca să rămâi cu vopsea pe gură, sau buzele acelea parcă inflamate de herpes ori înţepătură de albină? E doar de spectacol, mai mult nu. Poţi să ai o fată din astea pentru plimbat pe stradă şi alta „bio” pentru o relaţie normală… Aşa da, altfel nu văd rostul…

Nici cu băieţii nu mă laud, să-mi fie iertat. Şi ei sunt luaţi de valul imitaţiei. Le recunoşti oriunde tiparele: barbă conturată la milimetru în aceeaşi formă, sprâncenele aranjate, uneori chiar genele rimelate uşor, abia sesizabil, părul din faţă lung, dar învârtit în sus ca pe un con de îngheţată, iar cel de pe ceafă tuns foarte scurt. Mâinile ca ale fetelor de altă dată, poartă accesorii strălucitoare, pantaloni mai scurţi, pantofi cu ciorap foarte scurt să se vadă glezna. Şi, evident, inevitabilul BMW sau AUDI…

Am avut preţ de câteva semafoare în spatele maşinii mele un cuplu din cel descris mai sus. La acesta se adăuga un pudel (element de decor?) care se plimba jucăuş pe bordul maşinii. Ea, încercând să zâmbească, dar neputând din cauza make-up-ului, mângâind pudelul, el, extrem de relaxat pe scaun, de parcă nu ar fi fost la volan, ci într-un salon la un ceai, cu o ţigară atârnând între degete aparent indiferent pe geam. Totul, dar absolut totul era pentru poză, de parcă la fiecare intersecţie îi aştepta un cârd de paparazzi să le imortalizeze splendoarea. Nu pot să spun că nu erau frumoşi, aş fi un idiot să nu o fac, de afară arătau ca un cuplu princiar, asta dacă nu aş fi ştiut şi adevărul, că pe dinăuntru erau de fapt nişte ţărani…

Briscan Zara este scriitor şi publicist