Poli a ajuns pe zero

luni, 06 decembrie 2021, 02:43
4 MIN
 Poli  a ajuns pe zero

Comunal Şelimbăr – Politehnica Iaşi 0-0, în etapa a XVI-a a Ligii a II-a de fotbal . După a treia remiză albă consecutivă, ieşenii au încheiat anul echilibrat în clasamentul adevărului, cu un singur punct peste locul care duce la barajul de retrogradare

Şelimbăr:  Gal – Monea, Vişa, Natea, Tătar – Vecerdea (’62 – Luca),  Boboc, Cărăruş, Yameogo (’85 – Curtean) – Ciocâlteu – Cîrstean (’76 – Suciu). Antrenor: Eugen Beza.

Iaşi: Brânză – Onea, Okan (’59 – Cană), Plămadă, Serediuc (’76 – Aftanache) – Fr. Cristea – Defta (’59 – Pelivan), Chiorean (’88 – Târşa), Stoenac (’59 – Asăvoaei), A. Stan – Camara. Antrenor: Costel Enache.

Arbitri: Sorin Vadana; Vlad Bârleanu, Cristian Voicu.

Cartonaşe galbene: Boboc (’57), Monea (’75) – Okan (’30), Stan (’37), Onea (’39), Chiorean (’81).

 

Poli a încercat să dreagă busuiocul la ultima apariţie oficială din dezamăgitorul an 2021. Pe un teren pe care puţine echipe au ciupit puncte, ieşenii nu s-au mulţumit să joace apărare – contraatac, ci au încercat să construiască. Tactica nu a dat roade în primul act. Problemele etalate mai mereu în linia mediană în acest sezon, văzute şi sâmbătă, au generat o ofensivă boantă, care a bifat patru cornere, dar nici măcar vreun şut spre poarta gazdelor. Nederanjaţi în defensivă, sibienii au încercat ceva în atac, expediind un şut periculos, peste poartă (Vecerdea, în minutul 15, de la 16 metri), şi trei lovituri de cap “neutre”, una pe poartă.

Odihna l-a trezit pe Camara, care a semnat trei încercări în actul doi, una, pe poartă (’47), singura a oaspeţilor (!), modestă, celelalte două (’61, ’76), pe lângă, dar dându-i ceva emoţii lui Gal. Şi Şelimbăr a crescut însă ritmul, gazdele având şase cornere şi şapte şuturi (trei pe poartă), patru dintre acestea (Vecerdea – min. 48, din careul mic; Yameogo – min. 72, din apropiere; Tătar – min. 73, de la 8 metri; Natea – min. 78, de la 6 metri) cu grad ridicat de periculozitate. Astfel, imobilitatea tabelei până la final a generat, firesc, nemulţumiri în tabăra gazdelor în legătură cu justeţea rezultatului.

În ceea ce  priveşte  Politehnica, ea a bifat a treia remiză albă consecutivă şi a încheiat anul cu 0 în clasamentul adevărului, cu doar un punct peste locul care duce la barajul de retrogradare.

Lista neagră de la Poli

^ Partida s-a disputat la Avrig, localitate aflată la 25 de kilometri de Sibiu, unde CSC 1599 Şelimbăr joacă meciurile de acasă. 1599 este anul în care domnitorul Mihai Viteazul a câştigat bătălia de la Şelimbăr, în faţa oștirii conduse de Andrei Bathory, deschizându-se astfel calea spre prima mare unire a românilor, din 1600. Mihai Viteazul călare domină şi stema comunei ardelene şi a clubului ei de fotbal. ^ Gazdele au mai mulţi jucători experimentaţi, trecuţi pe la prima ligă, între care Vişa (35 ani), Tătar (34 ani), Ciocâlteu (31 ani), Yameogo (28 ani), Curtean (34 ani) sau portarul Vâtcă (39 ani), ultimii doi fiind rezerve. ^ Beza i-a fost asistent lui Enache pe vremea când ultimul antrena pe Hermannstadt. ^ Rezerve neutilizate la oaspeţi au fost Axinte, Ungurenaşu, Deretti şi Mărieş. ^ Poli s-a întors imediat după meci acasă şi va mai efectua câteva antrenamente în această săptămână înainte de a intra în vacanţă. ^ În perioada de întrerupere a campionatului, ieşenii vor să remanieze serios lotul. Vizaţi de a pleca sunt, după Torres, cu care s-a reziliat înţelegerea, Mihalache (aflat la final de contract), Istrate (există un acord de principiu privind reîntoarcerea lui la FCSB), L. Popescu şi Mărieş (în aceste cazuri, totul depinde de poziţia CSU Craiova, proprietarul jucătorilor), Deretti (vor fi demarate negocieri de reziliere), Târşa (şi-a dat acordul de a pleca) şi Zaharia. În cazul lui Puşcaş se va analiza situaţia lui medicală, cu Stan se va încerca reducerea salariului, iar Stoenac are şanse de a continua în Copou. ^ Celelalte rezultate ale etapei: Concordiia – Hermannstadt 0-0, C Braşov – Unirea Constanţa 4-0, Unirea Slobozia – Viitorul Târgu Jiu 2-0, Dunărea Călăraşi – Dacia Brăila 3-1, Astra – Poli Timişoara 0-2, Unirea Dej –Metaloglobus 0-2” CSA Steaua – FC Buzău 1-0. Au mai rămas de jucat: Ripensia – Csikszereda (astăzi, 15:30), Petrolul – „U” Cluj (marţi, 17:00).       

Declaraţiile tehnicienilor

Eugen Beza: “A fost o partidă dificilă, cu o echipă organizată, cu un antrenor foarte bun. Am început slăbuţ, apoi am jucat mai bine, am avut câteva ocazii. Sunt mulţumit de parcursul din acest an”.

Costel Enache: “Acest 0-0 nu e un rezultat pozitiv, ne doream mai mult. Rezultatul reflectă realitatea: teren greu, meci de luptă, puţine ocazii. E al treilea meci consecutiv în care nu primim gol, în ultimele cinci am luat doar unul. N-avem însă forţă ofensivă. Am avut un final mai bun de an, cu cinci meciuri fără înfrângere. Personal, mi-aş fi dorit două-trei puncte în plus, clubului i-ar fi trebuit cinci puncte mai mult. Am mari regrete legate de două-trei meciuri, am jucat prost unele partide de acasă”.

 

 

Comentarii