Poliţistul tăiat cu sabia a deschis ochii

marți, 12 decembrie 2017, 14:00
1 MIN
 Poliţistul tăiat cu sabia a deschis ochii

Poliţistul rănit în misiunea de la Rădăuţi săptămâna trecută când a fost lovit cu o sabie în cap a ieşit din comă. Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie susţin că există o uşoară ameliorare, în cursul dimineţii de luni fiind detubat.

De asemenea, acesta este conştient şi înţelege ce se întâmplă în jurul său, reuşind că comunice cu personalul medical. „În general, este uşor ameliorat, însă există în continuare progonosticul rezervat, deoarece pot să apară complicaţii. A fost detubat, s-a scos sonda nazo-gastrică ca să poată fi alimentat. Este conştient, înţelege, răspunde monosilabic, însă încercăm să nu îl suprasolicităm. Este în continuare pe secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă“, a precizat dr. Florin Grămadă, medic primar neurochirurg şi purtător de cuvânt al unităţii medicale. 

Comentarii