De Business

Punem punctul pe știi

Poștașii vor distribui 3 milioane de carduri persoanelor vulnerabile

luni, 09 mai 2022, 20:34
2 MIN
 Poștașii vor distribui 3 milioane de carduri persoanelor vulnerabile

3 milioane de carduri cu vouchere pentru alimente și mese calde vor fi distribuite eșalonat în lunile iunie și iulie către 6 categorii de persoane în risc de deprivare materială și risc de sărăcie extremă, după ce Guvernul a adoptat luni Ordonanța de Urgență în acest sens, a anunțat ministrul Investițiilor și proiectelor Europene, Marcel Boloș.

Valoarea tichetului social este de 250 de lei și se va acorda o dată la două luni, pentru șase categorii de beneficiari care se află în risc de deprivare materială și risc de sărăcie extremă, a spus ministrul Marcel Boloș, la finalul ședinței de Guvern.

Ministrul a mai precizat că distribuția va avea loc prin Poșta Română, iar listele de beneficiari vor fi comunicate Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene de către Casa Națională de Pensii și Autoritatea Națională pentru Plăți și Incluziune Socială.

„Sunt patru tranșe care sunt avute în vedere. (…) Cardurile, respectiv tichetele sociale sunt emise de către unitățile emitente autorizate de către Ministerul Finanțelor Publice, se comunică aceste carduri către Poșta Română și apoi, prin intermediul poștașului sau poștașilor, ajung la beneficiarul final. Deci beneficiarul nu trebuie să facă nimic. Probabil, împreună cu talonul de pensie sau separat – aceasta deja este o discuție de amănunt în ceea ce privește distribuția – vor ajunge în posesia cardului”, a spus ministrul.

„Problema poate fi simplă sau complicată. Simplă dacă au telefoane mobile. Dar repet aceste detalii sunt la momentul în care se încheie contracte cu unitățile emitente. Problema poate fi rezolvată simplu cu ajutorul aplicațiilor mobile sau… aici trebuie discutat cu unitățile emitente pentru acele situații când aceste situații în care aceste mijloace de comunicare nu sunt posibile, dar cred că sunt detalii pe care ar trebui sa le discutăm cu emitenții și apoi să le comunicăm. Este prematur să discutăm acum”, a mai spus ministrul Marcel Boloș.

Aflați amănunte de pe hotnews.ro.

Comentarii