Povestiri din pandemie (IV)

M-a sunat în pandemie profesorul de Psihologie Clinică Trabandon Zgîtiţă. „Domnule decan”, mi-a spus el cu precipitare în glas, nelăsându-mi timp să precizez că nu mai sunt, de câţiva ani, în funcţia respectivă, „pe parcursul pandemiei, am dezvoltat o teorie ştiinţifică. Intenţionez să o transform în carte, dar am anumite ezitări asupra titlului. Mi-aş dori ca volumul să se cheme Conversaţie la Cerebrala. O parafrază, desigur. M-a inspirat romanul lui Llosa, Conversaţie la Catedrala. Nu prea îmi dau seama dacă sună bine în limba română. Dumneavoastră, ca întâistătător al domeniului filologic (reacţia de respingere a leadership-ului atribuit de Zgîtiţă mi-a fost inhibată din nou chiar de straniul apelativ de întâistătător), mă puteţi consilia. Vă rezum filosofia cărţii, ca să înţelgeţi contextul. În deschidere însă, o observaţie de dată recentă – am primit deja confirmarea valabilităţii ipotezei mele de lucru! Mi-a oferit-o un caz interesant, petrecut nu demult. Un domn s-a vaccinat împotriva COVID-ului, şi-a făcut şi rapelul, iar apoi, cum-necum, a izbutit să-şi administreze şi a treia doză de Pfizer. L-au prins. Senin, a declarat că a acţionat cu bună ştiinţă, ba că plănuia să-şi inoculeze şi a patra injecţie, şi altele, de vreme ce platforma nu îl respingea. Motivul? S-a simţit excelent după fiecare inoculare. În plus, serul i-a readus vederea şi auzul de odinioară. L-au trimis la Psihiatrie…”

După un moment de respiro, în care eu am îngăimat – „Ştiţi, nu mai sunt de…”, Trabandon a revenit cu elan, retezându-mi orice iniţiativă: „Domnule decan, omul în cauză nu e nebun! El doar a aplicat concluziile dialogului pe care îl avusese, în prealabil, cu Creierul Independent. Vă rog să vă reprezentaţi acest Creier Independent cu majuscule, deoarece constituie conceptul central al teoriei mele! De la Freud şi Jung, până la Neurologia modernă, ne mândrim că universul nostru cerebral este mai mare decât reuşim să conştientizăm. Că am fi, cu alte cuvinte, mai sofisticaţi decât părem, că ar exista o activitate complexă a materiei cenuşii ce nu poate fi controlată de individ – autonomă, suprastructurală. S-au folosit tot felul de termeni pentru definirea segmentului psihic în chestiune – id, subconştient, inconştient, memorie colectivă etc. Idioţenii! De ce? Întrucât toate sugereză că amintitul component ar fi obscur, ascuns şi, ca atare, necunoscut. Sau ne(re)cunoscut. Eu, dimpotrivă, îl consider cunoscut şi recunoscut cu asupra de măsură! E partenerul nostru de conversaţie cel mai important. Prin El realizăm adevărata Conversaţie la Cerebrala şi, pe baza acesteia, ne manifestăm ulterior în viaţa de zi cu zi. Îi urmăm recomandările întocmai! L-am numit Creierul Independent şi L-am pus în poziţia de nucleu al existenţei. L-am absolutizat. L-am deificat.”

„În izolarea generată de pandemie, oamenii şi-au înteţit dialogurile cu Dumnealui… Să adaug un detaliu! El, Creierul Independent, ne aruncă adevărul în faţă, iar noi nu ne supărăm. E singurul din lume căruia Îi permitem o astfel de libertate. Fiindcă, vă repet, Îi acordăm încredere!… Acum să revenim la personajul hiper-vaccinat! Pentru mine rămâne evident faptul că bărbatul avusese conversaţii interminabile (la Cerebrala) cu Creierul Independent, în care Ăla s-a stropşit la el, repetându-i aspru – ’Bă orbeaţă, bă surdulică, ia măsuri, bă, fă ceva nemaipomenit, că ai să mori găină chioară şi surdă în coteţ!’ Nemaipomenitul s-a ivit din singularitatea epidemiei. Vaccinându-se, insul a urmat sfatul infailibil al Creierului Independent şi şi-a recăpătat vederea şi auzul. Să luăm şi situaţia opusă, a antivaxerului conspiraţionist! Ăstuia, Creierul Independent i-a mârâit toată viaţa – ’Bă, tu eşti prost! Au loc mişcări în lume pe care, în simplitatea ta, nu le pricepi. Fă ceva nemaipomenit ca să nu mori prostan, husene!’ Nemaipomenitul lui a fost aceeaşi pandemie. Tipul a refuzat să mai fie fraierit de şmecherii planetei. A devenit conspiraţionist, demonstrându-i lui Nea Creier Independent că s-a deşteptat, că înţelege maşinaţiunile. Să luăm şi cazul meu! Creierache mă cicăleşte, de luni bune, aşa – ’Bă, tu eşti cam agramat! Mă-ta te bătea cu dulapul când făceai analize sintactice şi morfologice în gimnaziu. Întreabă şi tu, bă, un specialist dacă titlul ăsta, Conversaţie la Cerebrala, sună normal în româneşte ori nu! Nu de alta, bă psihoterapeutule, dar Eu sunt eroul cărţii şi n-am chef, bă, să fiu asociat cu analfabetismul tău proverbial.’ Prin urmare, domnule decan, iată-mă! Vă întreb – ce credeţi?” „Domnule Zgîtiţă”, am răspuns cu voce stinsă, „vreau să vă ajut, însă s-a declanşat o conversaţie teribilă în mansardă, adică, mă scuzaţi, la Cerebrala mea, între Creierul Independent al fostului impetuos decan şi Cel al actualului simplu profesor. Aud apelative groaznice, precum ’bă prostane, bă orbeaţă, bă husene’. Au, au, au, au! Creierul Decanal tocmai i-a tras un cap în gură Creierului Profesoral.”

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi