Practicile mele agricole

Cum pe vremea aia la Apold erau vii întinse, îndeobşte eram duşi la cules de struguri. O singură dată am fost la cules de porumb – lesne de înţeles că nu ne-a prea plăcut, căci, de, dintr-un ştiulete nu ai ce ciuguli!

Evident, era mai fain la struguri, dar nu şi când erau brumaţi şi dimineaţa bătea un soare cu ceva dinţişori! Altfel, îmi mai amintesc concret de cum se stabilea aiurea un fel de normă, când într-un fel, când în altul şi indiferent de felul ei, puteai să fii ghinionist sau norocos.

Când se stabilea pe rânduri, „trebuie să culegeţi” (câte doi) „trei rânduri şi gata”, căutam să prindem rânduri cu puţini struguri. Dacă aveai ghinion, dădeai peste viţe încărcate de struguri şi te uitai cum alţii defilau pe rândurile lor (a, uneori mai difereau rândurile şi în lungime…). A doua zi, apoi, se schimba norma: „Trebuie să umpleţi zece coşuri!” Coşuri mari de vie, împletite din nuiele – mai am şi acum unul, nu ştiu cum a supravieţuit, de fapt, ştiu: n-a fost folosit vreo trei decenii… Bineînţeles că în cazul ăsta căutai să prinzi şiruri cu mulţi struguri ca să umpli cât mai uşor şi repede coşurile! Dacă aveai ghinion… Aţi înţeles ideea.

În liceu, dacă nu mă înşel, eu unul am fost o singură dată cu colegii sibieni la sortat fructe (mere) într-un depozit din Turnişor. În ce mă priveşte, de la ţară fiind, trebuia să fac un fel de practică agricolă la C.A.P.-ul ori I.A.S.-ul din Amnaş şi trebuia să duci o adeverinţă cum că te-ai achitat de datoria de… utecist (să zicem). O singură dată am efectuat-o propriu-zis, când am lucrat vreo două săptămâni la făcut fân şi am câştigat (măcar atât) şi nişte bani. În rest, contabilul de la I.A.S. fiind unul din naşii mei de botez… Aţi înţeles ideea, cred.

Ca student în două rânduri, am avut parte de două rânduri de practici. Mă rog, pe când eram la Silvicultură la Braşov (trei semestre, deci două toamne), parcă doar în anul I am fost efectiv într-o practică agricolă (în anul II, practica a fost o tabără de lucrări silvice undeva la munte!) – unde altundeva decât la cartofi, căci, de Ţara Bârsei… Atât ţin minte: că n-am plecat niciodată fără să-mi aleg şi câţiva cartofi faini, iar o parte din ei am adus-o chiar la Amnaş, iar mama (era prin 1982) a păstrat din ei şi i-a plantat în anul următor – ehei, ce s-au mai făcut cartofii din noul soi! Se spune că e bine să mai schimbi soiul! Iată că îl schimbasem…

În fine, anul I de facultate (1984, an cu greutate literar-istorică) la Iaşi a debutat practic cu o practică agricolă aparte: cu un tren special am fost duşi mai toţi studenţii (apţi, destui reuşind să se aranjeze cu vreo adeverinţă-scutire medicală cum că nu sunt apţi…) de la UAIC (minus cei de anul patru, parcă – zic asta pentru că nici eu n-am mai avut parte de practică agricolă în anul IV) până hăt, în Dobrogea, la Năvodari, unde erau plantaţii întinse de legume. Casă, masă, muncă şi distracţie.

Noi, cei de la Filologie, am fost la cules roşii. Iarăşi nebunia cu norma. Pe care unii o nesocoteau dintr-un fel de frondă anti-sistem/comunistă. În ce mă priveşte, am preferat mereu să nu mă complic în situaţii de genul acesta. Hărnicuţ fiind şi crescut la ţară, muncile astea nu mă deranjau defel.
Oricum, n-o să uit cât oi trăi că în data de 10 octombrie 1984, după ce câţiva de la grupa de germană (una singură, şi aşa avea să rămână până la absolvire) ne-am făcut norma, am tăiat-o spre malul mării. Era o zi splendidă de toamnă, dar cu soare şi căldură de vară! Ei, da, evident că am profitat şi chiar am făcut baie în mare.

Apoi, a fost haios cum seara se mai organiza un fel de discotecă pe un platou din faţa… penitenciarului, iar printre melodiile care s-au pus s-a aflat şi I want to break free a celor de la Queen. Ironie istorică, ce să mai, chiar dacă textul piesei se referă la dorinţa de-a se (e)libera dintr-o relaţie.
În anul II, altă „tabără” agricolă, dar de astă dată în judeţ, la Popricani! Casă, masă, muncă şi distracţie. Dormeam într-o hală în care se improvizaseră niste priciuri din baloţi de paie, într-o cantină luam masa, au tăiat şi niscaiva oi pentru noi – iaca, nu ştiu sigur, dacă era vorba de ferma ori de colectivul din comună. Cred că era, totuşi, I.A.S.-ul. A, ce făceam?

Recoltam şi încărcam remorci cu sfeclă furajeră. Să fi fost şi de zahăr? Nu ţin minte. În anul III, am fost câteva zile la cules porumb, fără „tabără”, eram duşi şi aduşi cu autobuze.

Cam astea au fost practicile mele agricole (dacă facem abstracţie de cele de la Zalău, ca proaspăt profesor de germană, tot la struguri, tot cu aiureala de norme). Care practici, dincolo de inepţia lor economică (e aiurea să ai nevoie să scoţi an de an elevi, studenţi, soldaţi şi angajaţi din „câmpul muncii” în câmp la strâns recolta), reprezentau o excelentă ocazie de socializare benefică pentru studenţi. Căci una e să te întâlneşti la cursuri ori seminarii, alta în condiţii speciale, mai grele, îndeobşte – în astfel de situaţii cunoşti mai bine omul, nu?

Michael Astner este poet, traducător şi publicist