Prezidenţialele, Dodon şi unioniştii

Fără nicio excepţie, alegerile din Republica Moldova – fie ele locale, parlamentare sau prezidenţiale – au fost tot timpul prezentate drept „istorice”, „cele mai importante de la Independenţă încoace” sau „cele care ne vor decide viitorul”. Aşadar nici primul tur al scrutinului prezidenţial din Basarabia, programat pentru 1 noiembrie al acestui an, nu are cum să iasă din şabloanele tradiţionale: alegătorii de peste Prut sunt din nou chemaţi la urne, în plină explozie COVID (Republica Moldova, din păcate, ocupând un loc fruntaş în Europa la rata infectărilor) pentru a-şi alege un Preşedinte care să le arate „adevărata direcţie” a ţării, calea şi lumina. Est sau Vest? Mai rău, la fel sau mai bine? Grele întrebări, mai ales dacă ne uităm că procentul celor care vor să meargă mai departe către Uniunea Europeană este doar cu puţin mai mare decât cel al căror ideal este să retrăiască himera tinereţii sovietice.

În cursa pentru fotoliul de Preşedinte al Republicii Moldova au fost validaţi doar opt candidaţi (deşi iniţial erau în jur de 20 de pretendenţi), cam cât un play-off din campionatul României la fotbal. Igor Dodon, un fel de Steaua din anii ’88-’89, este sprijinit de arbitri, Miliţie, Armată şi „presă”, având avantajul mandatului în exerciţiu. Maia Sandu şi Andrei Năstase (candidaţii pro-europeni), un fel de Ştiinţa şi Rapid de pe vremuri, îşi joacă fiecare şansele în primul tur, iar aşteptările publicului sunt ca ei să dea dovadă de maturitate în turul II şi să se sprijine unul pe celălalt în lupta contra sistemului aflat la putere. În afara acestor trei pretendenţi, pe teren mai intră un candidat de bună credinţă, dar cu şanse mai mici în acest moment (Tudor Deliu de la PLDM), doi candidaţi alunecoşi, gen Victoria Bucureşti ori Flacăra Moreni (Renato Usatîi şi Violeta Ivanov), ambii mai buni vorbitori de limbă rusă decât de română, precum şi doi candidaţi „unionişti”, Octavian Ţîcu şi Dorin Chirtoacă, asupra cărora vom reveni.

Igor Dodon (precum „Steaua” lui Ceauşescu) beneficiază deja de un avantaj mediatic major faţă de contracandidaţii săi: în ultimele două săptămâni, în 12 surse media a acumulat 740 (!) de apariţii pozitive şi 99 negative, faţă de Maia Sandu, principala sa contracandidată, care a acumulat doar 31 de apariţii pozitive şi 199 (!) de apariţii negative.

Între timp, pentru cine este curios cum decurge o bătălie electorală bazată pe fake news (ce am suportat noi acum la Iaşi, la locale, este doar o joacă de copii), vă recomand să urmăriţi un proiect de o foarte bună calitate, DEMAGOG – BULETIN DE CHIŞIN|U, unde jurnalişti de calitate (Alianţa Internaţională a Jurnaliştilor Români) vă lămuresc cine, cum şi cu ce scop spune minciuni în campania electorală de la Chişinău. De exemplu, în prima săptămână a campaniei electorale din Basarabia, am fost „informaţi” de presa lui Dodon că „Republica Moldova nu are nimic de câştigat din apropierea de UE”, „Maia Sandu vrea să umple Moldova cu migranţi şi să îngrădească libertatea presei” ori că „Andrei Năstase vrea să-i priveze pe locuitorii din Transnistria de dreptul la vot”. Fake news ca la carte, nici nu mai aveţi nevoie să urmăriţi documentare sau cursuri despre manipulare pe Netflix, aici aveţi deja seminarii aplicate.

Iar acum, pentru că am promis, să vorbim şi despre „unionişti”. 

Probabil că dacă nu am fi trecut prin nebunia asta cu COVID, Corneliu Porumboiu ar fi turnat deja un film tragicomic despre unioniştii din alegerile din Republica Moldova şi ar mai fi pus în vitrină un premiu alături de cele obţinute până acum la Cannes. Socialiştii lui Dodon au o glumă favorită la Chişinău: cum pot să se declare „unionişti” nişte politicieni care nici măcar pentru o cauză comună nu se pot uni şi, mai rău, se duşmănesc de moarte? Ce pot înţelege nişte alegători care poate chiar îşi doresc Unirea când cinci, şase partide asumat „unioniste” nu se pot uni între ele pentru a crea o mişcare politică rezonabilă?

Din păcate cea mai aşteptată dezbatere electorală a primului tur nu va fi cea dintre Maia Sandu ori Andrei Năstase contra lui Igor Dodon. Lumea va aştepta bâlciul dintre cei doi „unionişti”, ultima întâlnire publică a celor doi care candidează acum şi la prezidenţialele de peste Prut (desigur, doar pentru amorul propriu, nu pentru că vreunul dintre ei ar avea şanse de a obţine un scor rezonabil) terminându-se cu strigături la alegerile locale de anul trecut de la Chişinău. Dar să dăm cuvântul presei din Moldova: „Concurenţii electorali s-au luat la pumni ieri seara după o emisiune la TVR Moldova. Unionistul Ţîcu l-a numit pe unionistul Chirtoacă «*ulică», iar unionistul Chirtoacă l-a numit pe unionistul Ţîcu «jigodie». După acest schimb reciproc de amabilităţi, Ţîcu i-a aplicat lui Chirtoacă un pumn în spate şi un picior în fund. Octavian Ţîcu recunoaşte faptul că l-a lovit pe Dorin Chirtoacă, după o emisiune televizată în care au participat ambii. Octavian Ţîcu a confirmat acuzaţiile aduse de liberalul Chirtoacă la adresa sa: i-am dat un picior în fund, ca să se trezească”.

Şi uite aşa Igor Dodon are marfă pe tarabă pe care să o vândă ieftin alegătorilor nehotărâţi: „vreţi Unire? vreţi în Europa? ia uitaţi-vă mai bine la domnii ăştia cum se comportă!”.

Maia Sandu şi Andrei Năstase se pot lupta până în pânzele albe cu Dodon şi cu sistemul lui corupt, însă este greu să faci asta ducând în spinare şi zurbagii din ultima bancă.

Radu Popescu a fost consultant politic în Republica Moldova