Prima licitaţie pentru centura de la Podu Iloaiei a ajuns în faza reluării de la zero

marți, 29 noiembrie 2022, 02:50
2 MIN
 Prima licitaţie pentru centura de la Podu Iloaiei a ajuns în faza reluării de la zero

Singura ofertă depusă în prima procedură nu a fost pe placul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Cifrele de trafic de anul trecut înregistrate pe drumul european cu doar două benzi atinseseră deja 46 de mii de autovehicule pe un sens.

Regionala de drumuri naţionale a reluat procedura de achiziţie a studiului de fezabilitate pentru realizarea unei centuri la Podu Iloaiei, localitate celebră datorită ambuteiajelor de aici.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a alocat, la fel ca la prima încercare de atribuire a contractului, 822,6 mii de lei. Ofertele trebuie depuse sau anunţate până pe 16 ianuarie. Dacă va fi desemnat unul, câştigătorul va avea la dispoziţie 5 luni pentru realizarea SF.

CITESTE SI: Proiectul Centurii Podu Iloaie, preluat de la judeţ la „Drumuri Naţionale”. S-a lansat prima licitaţie. 46.000 maşini zilnic pe sens

Pentru construirea unei variante de ocolire a oraşului Podu Iloaiei, „s-au avut în vedere că, în anul 2021, s-au înregistrat valori zilnice ale traficului rutier de până la 46.000 de autovehicule/sens şi, de asemenea, necesitatea desfăşurării circulaţiei în condiţii de siguranţă şi confort şi care să corespundă din punct de vedere tehnic reglementărilor în vigoare”, se arată în Caietul de sarcini.

Cel mai probabil, traseul variantei ocolitoare va fi paralel cu calea ferată, dincolo de linie, fiind necesară astfel şi construirea a două pasaje. Capetele centurii, respectiv intersecţiile cu DN 28/ E583 vor fi prevăzute cu sensuri giratorii. Un astfel de rond va fi amenajat şi la intrarea în Tg. Frumos, la intersecţia cu DN 28B, drumul spre Botoşani a cărui modernizare ar trebui să se încheie până la mijlocul anului viitor.

Varianta de la Podu Iloaiei va avea o bandă pe sens şi lungimea între 4 şi 5 km (traseul prin oraş măsoară 3,5 km). Dacă va fi atribuit contractul pentru realizarea SF, iar câştigătorul va respecta termenul de execuţie, licitaţia pentru realizarea centurii ar putea fi lansată în toamna anului viitor.

CITESTE SI: Care va fi gata prima: autostrada A8 sau centura Podu Iloaiei? Una va trece pe la nord de oraş, cealaltă pe la sud

Mai departe, dacă nu vor fi contestaţii, breteaua ar putea să fie inaugurată un an mai târziu, în 2024, anticipa directorul DRDP Iaşi la lansarea primei licitaţii. Cât priveşte costul investiţiei, acesta va fi stabilit tot de SF-ul aflat acum în curs de atribuire, a adăugat Ovidiu Laicu. 

Comentarii