Primăria şi-a respectat promisiunile

vineri, 24 decembrie 2021, 02:43
2 MIN
 Primăria şi-a respectat promisiunile

Aproape 1,2 milioane lei au fost virate în conturile Politehnicii

Politehnica Iaşi va petrece sărbătorile cu conturile pline. Conform managerului clubului ieşean, consilierul local Florin Briaur, Primăria Municipiului Iaşi a respectat promisiunile anunţate în această săptămână şi a virat ieri clubului din Copou 1 184 500 lei. Banii sunt ultimele tranşe ale contractelor de finanţare încheiate ca urmare a unor hotărâri ale Consiliului Local Iaşi luate pe 7 iunie şi 29 noiembrie.

În şedinţa de pe 7 iunie au fost aprobate trei alocări de bani către Poli. Una de 4 744 406 lei, care a fost închisă de mai mult timp, alta de 1 500 000 lei (acoperită în proporţie de 95% până ieri, când a fost aspirată ultima rată, de 75 000 de lei), iar la cei 500 000 de lei destinaţi Centrului de Copii şi Juniori s-a renunţat la finalul lunii trecute. Atunci când, la schimb, s-a aprobat o nouă hotărâre, care aducea Politehnicii 1 585 000 lei. Din aceşti ultimi bani amintiţi fusese încasată o rată de 30%, restul, de 1 109 500 lei, fiind viraţi ieri clubului. Trebuie precizat că primele două contracte din acest an au fost închise în trei rate, iar al treilea – în două. Asta pentru că finanţarea a fost făcută pe legi diferite.

În total, fotbalul masculin ieşean a beneficiat în 2021 de 7 829 046 lei de la municipalitate, circa 1,6 milioane euro, după ce în 2020, când Politehnica a jucat în Liga I, a primit aproximativ 0,9 milioane euro. După ce va cheltui ultimii bani publici primiţi în acest an, lucru care se va întâmpla săptămâna viitoare, Politehnica va rămâne cu datorii de aproximativ un milion de euro, în scădere cu circa 50 de procente faţă de vară. După cum v-am informat, o mare parte din restanţele actuale vor putea fi plătite eşalonat, în circa cinci ani. Acest lucru este posibil deoarece clubul ieşean are un acord cu instituţiile statului pentru a achita în rate anumite datorii.

Anul viitor, Poli intenţionează să ceară Consiliului Local aproximativ 2 milioane de euro, pentru a se menţine în Liga a II-a în acest sezon şi a porni în forţă în campionatul următor, când obiectivul este promovarea în eşalonul de elită. În sezonul de toamnă, Politehnica a cheltuit enorm dacă se ia în calcul situaţia din clasament (e la un punct deasupra barajului de retrogradare în Liga a III-a), circa 700 000 de euro. Cu aceşti bani alte echipe din eşalonul doi se descurcă un an întreg. Pentru menţinerea în Liga a II-a se discută despre un necesar stagional situat între 500 000 de euro şi un milion de euro. Pentru atacarea promovării, cheltuielile se dublează.

 

 

Comentarii