Primarul Bacaului, exclus din partid: In PSD, daca spui adevarul esti dat afara

miercuri, 13 noiembrie 2019, 09:16
2 MIN
 Primarul Bacaului, exclus din partid: In PSD, daca spui adevarul esti dat afara

Primarul municipiului Bacau, Cosmin Necula, exclus din PSD in sedinta Comitetului Executiv de marti seara, a precizat ca "in PSD, daca spui adevarul, esti dat afara". Edilul a adaugat ca spera ca dupa plecarea lui Liviu Dragnea sa nu mai existe "executii staliniste" in partid.

"In luna mai am cerut demisia Vioricai Dancila si a guvernului. Am explicat in repetate randuri cum acest Guvern a furat 100 de milioane de lei din banii bacauanilor si ne-a dat inapoi, foarte tarziu, doar 29 de milioane. Am spus recent ca exista pesedisti care se simt jenati de faptul ca trebuie sa o sustina pe Viorica Dancila. In aceasta seara au fost oameni din conducerea PSD care au spus si ei asta cat se poate de explicit. In PSD, daca spui adevarul esti dat afara. Fie ca deranjezi conducerea locala, fie ca deranjezi conducerea centrala. Am crezut ca dupa plecarea lui Dragnea CEx-ul PSD nu va mai face executii staliniste dar aceasta metoda continua", a scris primarul Cosmin Necula pe pagina lui de Facebook.

Necula sustine ca presedintele PSD Bacau, europarlamentarul Dragos Benea, a cerut excluderea sa din partid pentru ca si-a exprimat liber punctul de vedere.

"Din pacate, conducerea actuala a PSD pretinde supunerea fara cracnire in detrimentul demnitatii si respectului de sine. Sunt si voi ramane un om de stanga. Respect si apreciez colegii din PSD. Acest partid a facut si lucruri bune in care cred in continuare. Si stiu ca sunt oameni in PSD care nu sunt de acord cu acest tip de excluderi. Legea pumnului in gura nu este o explicatie acceptabila. Nu este niciodata o explicatie", a mai scris Cosmin Necula.

Comentarii