Primul avion a intrat în reparaţii în hangarul de 10 milioane euro al Aerostar de la Iaşi

miercuri, 02 septembrie 2020, 01:58
2 MIN
 Primul avion a intrat în reparaţii în hangarul de 10 milioane euro al Aerostar de la Iaşi

Uriaşa construcţie, în care pot să încapă simultan trei avioane de pasageri, a fost inaugurată ieri. „Următorul pas va fi în direcţia mentenanţei tehnicii de zbor militare“, a anunţat directorul Aerostar Bacău, cu referire la selecţia personalului din rândul Universităţii Tehnice Iaşi.

Cu o întârziere de şapte luni, provocată de lipsa unei căi de acces către pista Aeroportului, Centrul de mentenanţă pentru avioane de tip Airbus 320 şi Boeing 737 a fost inaugurat ieri. Investiţia de 10 milioane de euro a Grupului Industrial Aeronautic „Aerostar“ Bacău a început în 2017, când, după câştigarea licitaţiei de concesionare a unui teren în suprafaţă de 16 mii mp, a fost semnat contractul de concesiune pentru 49 de ani. Redevenţa plătită anual către Consiliul Judeţean, deţinătorul terenului, este de 10,5 mii euro.

Anul trecut, Primăria Iaşi a emis autorizaţia de construire, iar imensul hangar a început să fie ridicat lângă fostul sediu al Aviaţiei Utilitare. Construcţia a mers la relanti, întrucât abia la începutul acestui an regia aeroportuară a primit finanţarea europeană care acoperă aproape 40 la sută din costul extinderii platformei de staţionare a avioanelor. Lucrările au început la debutul verii, primul segment finalizat fiind cel care leagă hangarul de pistă.

Iniţial, Centrul de mentenanţă Aerostar trebuia să-şi înceapă activitatea odată cu intrarea în 2020, dar abia ieri a fost adus în hangar primul avion, un Airbus 320 al companiei turceşti Pegasus Airlines. După tăierea panglicii inaugurale şi rostirea unor scurte discursuri de către directorul general al Aerostar, Grigore Filip, şi de preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa, cele zece porţi uriaşe, înalte de 13,5 metri, s-au deschis. De altfel, hangarul este construcţia cu cea mai mare deschidere din ţară, 83 de metri, dimensiune care permite intrarea a trei avioane pentru mentenanţă şi reparaţii.

Centrul este destinat lucrărilor de reparaţii „grele“, a declarat Grigore Filip. „Clienţii noştri nu sunt din România, ci din afară, din toată lumea. Acest hangar este dimensionat astfel încât să putem lucra simultan la trei avioane“, a adăugat el.

Directorul Aerostar a mai spus că personalul, peste o sută de angajaţi, a fost pregătit la Bacău după calificarea obţinută la şcoală sau la facultate şi că durează trei ani până la obţinerea autorizaţiei de lucru pe un avi­on. Un contract în acest sens a fost înche­iat recent cu Universitatea Tehnică Iaşi, mai ales că următorul pas va fi în d­irecţia mentenanţei tehnicii militare, a în­cheiat Grigore Filip.

Comentarii