Prins de trei ori băut la volan, a scăpat basma curată de tot atâtea ori

sâmbătă, 03 decembrie 2022, 02:50
2 MIN
 Prins de trei ori băut la volan, a scăpat basma curată de tot atâtea ori

Un șofer se poate lăuda prietenilor de pahar cu norocul său. Prins de trei ori băut la volan, a scăpat basma curată de tot atâtea ori. L-au ajutat mila judecătorilor și lenea procurorilor.

Primul conflict cu legea al lui Augustin Vasilachi s-a petrecut la începutul lui 2010. Aflat la volanul unui Ford Mondeo, cu o alcoolemie de 2,05‰, s-a răsturnat pe capotă la Vânători, pe DN 24. A scăpat cu o pedeapsă de doar 6 luni de închisoare, cu suspendare. În noiembrie 2011, a fost oprit de polițiști pe un drum comunal din județul Neamț. Avea o alcoolemie de 1,6‰ în sânge. Judecătorii ar fi putut să-i revoce suspendarea primei pedepse, dar Vasilachi a scăpat din nou: 1 an și 2 luni de închisoare, tot cu suspendare. A rămas fără permis, dar în 2014 obținea unul nou.

În septembrie 2016, a călcat din nou strâmb. Mersese la țară cu autobuzul, iar acolo băuse doi litri de vin. Întors în Iași, a vrut să mute autoturismul Renault Clio pe care îl folosea la acea dată în altă parcare. S-a urcat la volan și a demarat în trombă. Din cauza vitezei și a alcoolului, a pierdut controlul volanului și a lovit un alt Renault Clio. De această dată, avea o alcoolemie de 2,8‰ în sânge, ceea ce i-a adus un nou dosar penal. Din nou, magistrații Judecătoriei au fost indulgenți. Ei au remarcat că pentru primele două fapte intervenise reabilitarea judecătorească, iar Vasilachi nu avea alte antecedente. Bărbatul a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare, tot cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Sentința nu a rămas însă definitivă. Ea a fost contestată de Vasilachi, acesta invocând prescrierea răspunderii penale. Într-adevăr, așa și era. Procurorii terminaseră rechizitoriul abia pe 4 noiembrie 2021, la mai bine de 5 ani de la comiterea faptei. Or, pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, termenul general de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani.

Două decizii ale Curții Constituționale au statutat că pentru faptele comise în perioada 2018-2022 prescripția specială nu operează. Cu alte cuvinte, termenul general de prescriere a faptei nu poate fi prelungit, indiferent ce acțiuni întreprind procurorii. Vasilachi ar fi trebuit judecat și condamnat până în septembrie 2021. Or, judecătorii văzuseră dosarul abia în noiembrie. Magistrații Curții de Apel au dispus încetarea procesului penal ca urmare a prescrierii. Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Sentința Curții de Apel este definitivă. 

 

 

Comentarii