Prins la miezul nopţii băut la volan şi fără permis

miercuri, 25 mai 2022, 22:40
1 MIN
 Prins la miezul nopţii băut la volan şi fără permis

Un individ din Voroveşti care s-a urcat băut la volanul unui autoturism, cu toate că nu avea permis de conducere, a fost băgat după gratii. Acesta a fost oprit la miezul nopţii de către o patrulă din cadrul Secţiei 4 Rurale, iar când a suflat în etilotest, rezultatul a fost destul de mare. 

"În jurul orei 00.30, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Rurală Miroslava au oprit pentru control, pe raza localităţii Voroveşti, un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, întrucât emana halenă alcoolică, şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 24 mai, tânărul bănuit de comiterea faptelor a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore", au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Comentarii