Procurorii cer conducerii județului să recupereze prejudiciul cauzat de Costel Alexe

sâmbătă, 25 iunie 2022, 01:50
3 MIN
 Procurorii cer conducerii județului să recupereze prejudiciul cauzat de Costel Alexe

Cea mai mare parte reprezintă prejudiciul din dosarul Baba-Alexe, respectiv salariile celui detaşat de la cabinetul şefului CJ la conducerea Şcolii Populare de Arte. Leafa pe un an a unei consiliere fără studii liceale a fostului preşedinte al CJ reprezintă restul pagubei pe care Consiliul Judeţean poate să o revendice în instanţă 

Ordinea de zi a şedinţei ordinare de luni a Consiliului Judeţean pare să se fi înviorat brusc, odată cu apariţia capitolului „Diverse”, după cele 31 de proiecte de hotărâre ce urmează să fie dezbătute. De regulă, această secţiune e doar una de luat în seamă – ceea ce fostul preşedinte al CJ nu prea făcea, de exemplu. De data asta, aici se regăsesc două note informative trimise de procurori în care CJ este invitat să se constituie parte civilă în cele două dosare.

O notă surpriză

Prima notă, venită de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, solicită CJ să precizeze dacă va revendica suma de 86.153 de lei, totalul remuneraţiilor încasate de Vlad Baba ca manager interimar al Şcolii Populare de Arte „Titel Popovici”, respectiv 63.577,95 de lei, în baza contractului de management încheiat după concursul din vara anului trecut. Documentul nu face diferenţa între CJ şi Şcoala Populară de Arte, ambele indicate ca fiind prejudiciate. Şcoala Populară se află în subordinea CJ.

CITIȚI și: Dosarul Alexe-Baba: unde s-a călcat pe bec? Legătura cu chelneriţa de la Ape

Preşedintele Costel Alexe, cel care a dispus detaşarea lui Vlad Baba după numai câteva ore de la angajarea acestuia drept consilier la cabinetul său de la CJ, este acuzat de abuz, pe fondul exercitării în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu. Procurorii susţin că Baba nu putea să fie detaşat, cu atât mai mult nu la conducerea unei instituţii precum Şcoala Populară de Arte. Documentul remis CJ citează Codul administrativ, unde nu este nicio referire la posibilitatea detaşării, fiind astfel încălcate „cu intenţie” prevederi din Codul muncii. Adresa Serviciului Teritorial Iaşi al DNA aminteşte că detaşarea lui Vlad Baba a fost prelungită în două rânduri, deşi acesta nu îndeplinea condiţii solicitate de autoritate, respectiv de CJ, însă nu sunt precizate clar care sunt acestea.

Alături de Alexe, sunt trimişi în judecată în acelaşi dosar şeful Serviciului Resurse Umane de la CJ. Radu Apetrei, sub acuzaţia de complicitate la abuzul în serviciu, şi Vlad Baba, de asemenea pentru complicitate la abuz în serviciu.

Fals pentru 3.200 de lei pe lună la cabinetul preşedintelui

A doua notă vine de la Secţia Penală a Judecătoriei Iaşi, care invită CJ să se constituie parte civilă în procesul în care Lăcrămioara Ursu, în prezent consilier judeţean din partea PSD, este acuzată de înşelăciune – instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Practic, ea nu poate dovedi că are diplomă de bacalaureat şi, cu atât mai mult, nu poate să explice provenienţa unei diplome de licenţă eliberată de o instituţie de învăţământ superior de peste Prut. În septembrie 2019, ea a folosit această diplomă ca să se angajeze la cabinetul preşedintelui de atunci al CJ, Maricel Popa, pentru un salariu de 3.195 de lei net (5497 brut). Prejudiciul calculat din noiembrie 2019, până în octombrie 2020 se ridică la 73.756 de lei.

CITIȚI și: Și-a falsificat diploma ca să fie consiliera președintelui CJ. Procurorii o trimit in judecată

Iniţial, Lăcrămioara Ursu a anunţat că va demisiona din PSD şi implicit va renunţa la mandatul de consilier judeţean. Între timp, ea va intra în analiza Consiliului de Etică şi Integritate al partidului. Cel mai probabil, va fi propusă excluderea ei din PSD, lucru pe care îl va putea face Biroul Politic Judeţean. 

Comentarii