Profesor de la LPS prins băut la volan, dar iertat de judecători. Motivul: a condus totuşi perfect

vineri, 17 februarie 2023, 02:50
2 MIN
 Profesor de la LPS prins băut la volan, dar iertat de judecători. Motivul: a condus totuşi perfect

Un profesor la Liceul cu Profil Sportiv din Copou a fost prins băut la volan taman pe când îşi transporta agarlâcul pentru a se muta. Magistraţii Judecătoriei au decis să amâne aplicarea vreunei pedepse, deoarece, în pofida alcoolemiei înregistrate, ieşeanul şofase perfect. Rămâne de văzut dacă şi judecătorii Curţii de Apel vor fi de acord cu aceasta, pentru că procurorii au făcut apel.

Anchetatorii au stabilit că, în iunie anul trecut, C.U. a băut acasă 6-7 beri, alături de un prieten. A doua zi, s-a trezit în jurul orei 11 şi a început să împacheteze şi să mute mobila, deoarece urma să se mute. Până spre ora 15, când a terminat de încărcat autoutilitara Mercedes ce aparţinea tatălui său, a mai băut trei sticle de bere de 750 ml.

S-a urcat apoi la volan, îndreptându-se spre capăt CUG, împreună cu cei doi care îl ajutaseră la împachetat. În dreptul restaurantului Cavalerul Medieval de pe Poitiers însă, a fost oprit în trafic de poliţie. Întrucât şoferul mirosea a alcool, poliţiştii l-au testat, rezultând o valoare de 1,33‰ alcool în aerul expirat. Testele ulterioare au stabilit o alcoolemie de 2,46‰ în sânge.

Doar 10 zile mai târziu, C.U. a fost trimis în judecată pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului. În cazul lui, magistraţii Judecătoriei au apreciat că infracţiunea comisă are doar o gravitate moderată.

„Deşi alcoolemia a fost ridicată, inculpatul a condus autovehiculul de o manieră care nu a prezentat un pericol concret, având în vedere că nu a încălcat reguli de circulaţie, nu avea mers sinuos, nu s-a produs accident de circulaţie. Inculpatul nu s-a sustras de la controlul efectuat de organele de poliţie, nu a fost recalcitrant, nu a fost violent, cum au fost alte situaţii din practică, ci a cooperat cu organele de poliţie”, au apreciat magistraţii.

Aceştia au reţinut în favoarea inculpatului şi experienţa bogată de antrenor de fotbal a acestuia, ca şi faptul că nu mai încălcase niciodată legea.

Luând în calcul şi necesitatea invocată de profesor de a nu i se suspenda dreptul de a conduce pentru a-şi putea continua activitatea de antrenor, judecătorii au optat pentru o pedeapsă de un an de închisoare, dar cu amânarea executării pe durata unui termen de încercare de doi ani.

În acest fel, cazierul şoferului va rămâne nepătat şi niciunul dintre drepturile civile nu îi va fi restricţionat. Sentinţa nu a fost însă acceptată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătorie, care au contestat-o. Curtea de Apel urmează să decidă pe 12 aprilie dacă va confirma sau nu decizia Judecătoriei.

Comentarii