Promitent

A fost şi cazul cu „mâna scriitorului”, de săptămâna trecută, este din plin cazul şi cu mostra de „legaleză”, adică de element al limbajului tehnic din domeniul juridico-administrativ de care ne ocupăm astăzi.

► Printre notari docţi şi subtili experţi în acte de vânzări, profesii exercitate şi cu eleganţă, faci figură uşor penibilă când, conjunctural legitimat ca lingvist, dovedeşti că nu ai… practicat termenul din titlu: „- Ce ar însemna, ce vrea să zică? – Păi, vedeţi că aţi venit aici, la Ploieşti, ca să promiteţi ceva…!”. Deci, poţi fi dirijat direct la semantică, dar nu ca simplu joc al posibilităţilor, deşi poate şi ca atare. Deoarece nu-ţi trebuie mult ca să afli legătura directă dintre statutul tău momentan şi semnarea actului care ţi s-a anunţat drept „ante-contract”, dar care, în scris, devine PROMISIUNE!

► Tulpini comune. Aşadar, acum, chiar fără pregătire de specialitate, faci legătura dintre promi-(siune) şi destul de ciudatul promi-(tent). Ciudat măcar pentru că nu figurează încă în dicţionarele româneşti uzuale, dar, prezent pentru internauţi, termenul este explicat de profesioniştii domeniului cu subiect şi predicat (cum se spune) când este vorba de tranzacţii comerciale, mai ales că, în chestiune, nu eşti singurul… promitent! Iată prezentarea în clar, tratându-se tema „promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare”, care este „o convenţie (antecontract) prin care ambele părţi, numite promitent-vânzător şi promitent-cumpărător, se obligă să încheie între ele, în viitor, un contract de vânzare-cumpărare, ale cărui elemente esenţiale (lucrul şi preţul) sunt deja stabilite prin promisiune” (/fiatiustitia.ro/).

► Ei, aşa da, ca de-acum să ştiţi! Căci promitentul este, de fapt, un promiţător, cuvânt utilizat doar ca adjectiv, deşi pentru noi mai clar s-ar prezenta lucrurile dacă l-am substantiva şi am spune „promiţător-vânzător”, respectiv „promiţător-cumpărător”. Dar asta, numai aşa, între noi.

► Există cadrul cultural-istoric relativ accesibil pentru a înţelege ce înseamnă (a) promite, neologism de sorginte latină şi franceză, preluat în româna literară pe la mijlocul secolului al XIX-lea, cu semnificaţiile „a-şi lua obligaţia de a face ceva” („Promisu-i-am chiar tronul…” – Alecsandri), „a avea perspective favorabile” („carieră care le promitea cel puţin un adăpost” – Negruzzi), şi puţin concurat de sensul învechit „a prevesti” (dintr-un enunţ precum „calendarul ne promite o vreme frumoasă”). O dovadă, printre altele: într-un glosar regional (Udrescu) s-a înregistrat chiar o variantă, de conjugarea a IV-a, a promiţí! (ce-aţi zice de un promiţent?).

► În româneşte, utilizarea verbului este înconjurată de biografia stilistică, tulburătoare, a modelului franţuzesc, acesta însoţit de relativizarea de neîncredere din enunţuri de tipul „promettre la lune”, „promettre des merveilles, Î monts et merveilles” (ştiţi, la noi, „a făgădui marea cu sarea”), existând amara constatare „promettre et tenir sont deux”, respectiv „promettre c'est noble, tenir c'est bourgeois” (adică „una-i a făgădui şi alta e a împlini”), formula franţuzească constituind o provocare căreia nu i-a putut rezista Topîrceanu, ce a preluat-o ca morală la o fabulă, „L’âne philosophe”.

► Departe de noi gândul că, fie noi, fie celălalt „promitent”, ne-am putea contamina de nobleţea de a nu ne respecta promisiunile (mai ales că e şi sfârşit de an) şi le-am crea complicaţii şi amabilelor noastre gazde anterior evocate. Din aventura confruntării respective sperăm să rămânem doar cu îmbogăţirea vocabularului, ca să putem mărturisi, la rându-ne, că mai avem ocazia de a învăţa câte ceva, indiferent de vârstă. Iar la învăţătura în discuţie se apelează frecvent, deşi uneori cu într-adaos fie de simplă pătrundere, ca în cazul „Omul, cât trăieşte, învaţă să trăiască”, fie de manifestare a saturaţiei la didacticism: „… şi tot prost moare”!

► Halal promitenţi. De mirare că, deşi cunoscut până la adaptarea ca variantă regională, verbul (a) promite poate fi confundat cu un vecin fonetic, ca în prezentarea-reclamă a unui produs de îngrijire a dinţilor, care, zice-se, folosit regulat, „te ajută să-ţi promiţi un zâmbet sănătos” (beneficiară!; Romtv, 26.10). La mijloc va fi fiind prezenţa, dusă la saturaţie, a compromisului, în publicitate; de pildă, „Cxpxlx, molecula care promite fericirea (atunci cand fericirea inseamna un par des, lung si sanatos)” (/plush-biocosmetics.ro/). Ori, sub titlul „Ce trebuie sa faci pentru un ten de invidiat”, citim „te asteptam in echipa noastra (!) si iti promitem ca imaginea ta este pe maini bune!”. Dar iată şi duşul cu apă rece, chiar din direcţia zâmbetului: „Reclamele la cele mai populare şi mai bine vândute produse de îngrijire promit tinereţea, perfecţiunea, ne fac să credem că acestea ar sta la baza fericirii şi succesului în viaţă”! (/zambeste.net/).

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi