Puterea magică a promisiunii

Dacă pui în cumpănă efectul pe care îl au faptele cu cel pe care îl au visele, ideile, promisiunile, cele din urmă vor avea mereu câştig de cauză. Lucrurile spirituale bat fără drept de apel faptele care sunt uitate în timp, trec foarte repede la diverse, se pierd uneori fără urmă în noianul de alte fapte care se împrospătează neîncetat. Pe când ideile plutesc precum uleiul la suprafaţă, ele nefiind ceva fizic, pot fi preluate, cosmetizate şi trimise din nou pe „piaţă” fără nicio problemă.

Să luăm exemplul unor tineri în faţa altarului. Amândoi zâmbesc fericiţi că sunt împreună, relaţia lor se bazează pe trecutul frumos şi plăcut, dar prezenţa lor acolo în faţa preotului se bazează cel mai mult pe speranţa pe care şi-au construit-o într-un viitor frumos, prosper, pe visele comune, pe nimic concret, altfel spus. Dacă nu ar fi avut acest din urmă lucru, acel nimic atât de important, nu s-ar fi întâlnit atunci în acel loc să-şi spună jurămintele, nu ar fi investit atâţia bani pentru nuntă şi nu ar fi deranjat atâtea rude şi prieteni pentru pregătiri şi petrecere… Pentru că nimeni nu-şi uneşte destinul cu cineva cu care nu poate avea nicio speranţă de mai bine în perioada ce va urma, niciun vis.

Oamenii au mereu tendinţa să genereze idei, idealuri în care să creadă şi pentru care să se lupte, chit că nu le vor îndeplini niciodată. Visează fără încetare la o viaţă mai bună, la o lume mai frumoasă, trecutul şi prezentul nu sunt niciodată suficiente.

Acum, în campanie electorală, se vede cel mai bine forţa magică a promisiunilor. Pentru că acestea pot fi „întinse” la nesfârşit, pe când faptele sunt limitate. Nu doare pe nimeni gura să promită că va face 1000 de kilometri de străzi în următorii 4 ani, începând chiar din prima zi de mandat (asta e un laitmotiv des întâlnit în ultima perioadă, pentru că dă un plus de siguranţă afirmaţiei. Una e să spui cuiva: „Am să fac asta în mandatul viitor”, şi alta când baţi cu pumnul în masă şi răcneşti: „Am să-ţi fac asta chiar de mâine!”…). Nu contează câţi kilometri se pot face fizic, ci câţi îşi imaginează unii că se pot face. Iar imaginaţia nu are limite…

Nici nu are cum să fie altfel. Mintea omului poate fi foarte uşor înşelată într-o sumedenie de moduri, cele mai frecvente fiind cel verbal, cel scriptic şi cel vizual, toate legate de cuvinte. Cuvintele au puterea de a crea imagini pe care mintea le interpretează drept reale, chiar dacă ele nu sunt şi nu vor fi niciodată astfel. Nimeni nu se poate deplasa fizic, şi nici nu îşi doreşte acest lucru, să verifice afirmaţiile cuiva care face o promisiune. Nici măcar nu are tendinţa să facă efortul de a verifica veridicitatea. Câţi au răbdarea să facă calcule, să caute informaţii? Extrem de puţini spre niciunul. Majoritatea te cred „pe cuvânt”…

Cine se bazează doar pe fapte în convingerea cuiva să-l aleagă greşeşte amarnic. Se ştie că oamenii uită foarte uşor, e o calitate pe care o au şi care îi salvează de la pierderea minţilor, nu e nici pe departe un defect. Trebuie să uiţi lucruri ca să poţi trăi liniştit până la adânci bătrâneţi. Dacă nu ai putea face acest lucru, ţi-ai pune capăt zilelor garantat până să ajungi la majorat. Când vii ca partid/ candidat şi spui „Am făcut aceste lucruri pentru voi, popor, alegători!”, toate aceste idei vor fi trecute în mod automat pe plan secund, la „diverse”. Cine va dori să îşi amintească va trebui să facă un efort mare intelectual. În schimb, acela care va constata doar situaţia din prezent, la un mod cât mai general şi uşor de înţeles, va arăta cât mai convingător situaţia efectivă de pe teren din acel moment („Iată cum arată oraşul, străzile, parcurile, industria etc.”) şi va contura în momentul imediat următor o soluţie fictivă, uneori de-a dreptul fantasmagorică, de rezolvare a insuficienţelor, acela se va bucura de întreaga atenţie a auditoriului, garantat. Ideile lui vor penetra instantaneu primul plan din mintea oamenilor. Imaginaţia acestora va fi stimulată şi va genera automat mii şi mii de proiectări ale unui viitor sublim în care situaţia precară actuală va fi înlocuită cu una ideală, mirifică!… Şi lângă aceste imagini dintr-un viitor imaginar omul entuziasmat va pune poza reală a candidatului politic din faţa lui de la pupitru. Cine poate fi mai bun decât atât? Cum să nu îl consideri un salvator pe acel om, un erou? Cum să nu îţi doreşti să faci totul ca el să câştige şi să ducă pentru tine la îndeplinire „planul”?

Nimeni nu poate scăpa de această înşelătorie perfect legală. Cum nimeni nu poate interzice promisiunile. Constituţia garantează libertatea conştiinţei (art. 29), a gândirii şi opiniilor. Eu am voie să cred şi să spun şi altora ceea ce cred, fără limită. Şi când spun „fără limită”, nu exagerez cu nimic şi am şi muuulte exemple în acest sens.

Mai ţineţi minte, de pildă, promisiunile Partidului Poporului Dan Diaconescu din 2012? Haideţi să ne amintim doar câteva puncte delicioase luate direct din programul electoral de atunci: „Câte 20 000 de euro pentru fiecare român care va deschide o afacere; Mărirea tuturor salariilor şi pensiilor; Anularea tuturor taxelor şi impozitelor actuale; Judecarea de către un Tribunal al Poporului a tuturor guvernanţilor care au jefuit România; Eliminarea salariilor pentru parlamentari, miniştri, prim-ministru şi preşedinte; Evacuarea demnitarilor din Palatul Parlamentului, Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni; Înfiinţarea Companiei Naţionale «Averea Popoului». Şeful acestei companii va fi ales direct de popor; «Averea Poporulu» va distribui dividende egale lunare către toţi cetăţenii; Statul va cumpăra pământul nelucrat şi va investi masiv în agricultură bio; Cetăţenii nu vor mai plăti rate la bănci timp de 12 luni; Statul va construi 200 000 de locuinţe care vor fi închiriate celor săraci; Interzicerea taxei radio-tv”. PPDD a fost pe locul trei în alegerile parlamentare, partid cu totul nou, câştigând 68 de mandate (21 de senatori şi 47 de deputaţi). Cred că restul acestui articol ar trebui să fie un şir lung de puncte de suspensie…

Eu aş propune înfiinţarea unei biblioteci a promisiunilor din România, iar pe primul raft să fie acestea de mai sus, drept exemplul perfect de gogoşi electorale, ca să rămână în istorie ca etalon.

Mulţi ar fi înclinaţi să creadă că e vina poporului pentru asemenea escrocherii legale electorale, şi totuşi nu e aşa. Poporul nu e de vină că se lasă păcălit. Nici măcar lipsa educaţiei nu mai contează pentru că mereu media va fi cu mult sub punctul cel mai ridicat, iar în democraţie media este cea care contează. Cum spuneam mai sus, imaginaţia nu poate fi îngrădită, iar dacă cineva are combinaţia perfectă dintre inteligenţă, creativitate, charismă şi ambiţie, el poate ajunge doar cu vorbe, nimic altceva, incredibil de sus şi de departe. Nimeni nu are dreptul să îl oprească. Cred că tocmai am făcut o scurtă descriere a politicianului, aşa este?…

Briscan Zara este scriitor şi publicist