#rezist şi #îndrăznesc

În 2017 a început mişcarea anticorupţie din România numită #rezist care a ţinut cât nu se aştepta nimeni. Cred că şi azi mai există. Cert e că a fost un moment important care a rămas în istorie ca simbol al luptei pentru justiţie, pentru transparenţă şi împotriva corupţiei din România.

Aşa cum am învăţat de-a lungul timpului, au fost şi atunci tentative de manipulare, de influenţare a manifestanţilor, iar cu trecerea vremii unii dintre acei revoluţionari au renunţat, s-au blazat, au plecat din ţară, au murit ori chiar au devenit parte a sistemului împotriva cărora au luptat. Aşa e viaţa, aşa e omul, nu e robot, nu rezistă la infinit, dar important e că s-a mişcat ceva, iar pentru ceva timp hoţii s-au simţit vizaţi.

Între timp am revenit la „normal”. După ce nesfârşitele proteste, lozinci strigate în piaţă şi energii pe acest subiect s-au consumat, justiţia a revenit la ce era înainte, transparenţa, nu mai vorbesc, iar hoţii au rămas la putere. Ei au rezistat mai mult decât protestatarii. Ba chiar de câţiva ani încoace aceştia şi-au unit forţele, şi-au dat mâinile peste ţară şi au transformat hoţia într-o mişcare în sine, deschisă, oficială, onorabilă. E ca atunci când o minoritate îşi cere drepturile şi, pentru că e democraţie, pentru că aderăm la valorile europene, aceste drepturi îi sunt date. Nu contează ce fel de minoritate e aceasta, ea va avea drepturi. Şi atunci de ce să nu aibă şi hoţii drepturile lor, nu? Sunt şi ei oameni, aderă şi ei la aceleaşi valori, de principiu. Şi atâta timp cât nu e prins niciunul cu mâna în buzunarul cuiva la propriu, atunci sunt curaţi şi respectaţi. Ei au drept filosofie a vieţii furtul, la fel cum alţii au munca, ce e în neregulă aici? Respectăm diversitatea…

De curând chiar justiţia a deschis larg porţile acestei minorităţi prin legea prescripţiei care practic acordă oricărui sufleţel care a furat măcar o dată în viaţă lui şansa să scape basma curată după o anumită perioadă. Ce poate fi mai frumos? „E o lume minunată în care veţi găsi nuuuumai hoţii”, vorba cântecului. O lume în care toţi avem loc. Cine poate să fure e liber să o facă, cine nu, face altceva, depinde de abilităţile fiecăruia şi de cât de deschis este la nou, dacă e „open minded” sau nu.

Dar să lăsăm astea că sunt nimicuri. Să revenim în actualitate când, iată, se prevăd zorii unei noi mişcări oarecum asemănătoare cu cea #rezist. E vorba despre #îndrăznesc începută de oamenii care ar trebui să educe ţara asta, de profesori. După ani de zile în care au fost trataţi ca nişte ţărani de pe moşia unui boier, în care li s-a furat din demnitate încetul cu încetul, până au ajuns la fel de jos ca nişte iobagi, totul pe faţă, totul legal, acum iată că s-au răsculat, le-a ajuns cuţitul la os şi au ieşit în stradă.  

Îndârjirea, scânteia mişcării #îndrăznesc a pornit, ca mai întotdeauna, de la o vorbă negândită. Preşedintele nostru sas, Iohannis, aflat în Republica Moldova şi întrebat de un jurnalist despre greva dascălilor a zis exact ca un moşier către slujitorii lui: „Cum îndrăzneşte cineva să pună în dificultate examenele naţionale? După ce guvernul le-a dat tot ce au cerut, încă o dată: tot ce au cerut, acuma în ce temei să mai continue greva?”

Nu este prima oară când această atitudine a unui şef de stat scapă de sub control din prea multă încredere în sine, în puterea sa autoritară, din prea multă absenţă din lumea reală. Nicolae Ceauşescu a făcut la fel. În decembrie 1989 a zis că pune poporul întreg cu botul pe labe prin simpla sa prezenţă şi a ordonat o mare adunare populară în piaţa Universităţii din Bucureşti. Îşi plănuise să certe supuşii pentru ce se întâmplase la Timişoara, să le arate că au greşit şi să îi pună pe drumul cel bun. Mai ţineţi minte cum striga de la balcon când gloatele au început să fie obraznice: „Alo! Alo, alo!!…” La fel făcea şi cucoana lui, Elena, care ţipa ca o cretină în continuu: „Linişte, linişte, linişte! Ce e cu voi?! Linişte, n-auziţi?!” Dar totul a fost în zadar, s-a dus dracului autoritatea lor şi au fost ciuruiţi urgent pentru că poporul furios nu are milă, te calcă în picioare oricât de şmecher ai fi.

O altă situaţie asemănătoare, de dată asta fictivă, dar cât se poate de realistă, este scena din romanul Răscoala de Liviu Rebreanu în care boierul autoritar şi fără teamă, Miron Iuga, la fel ca Ceauşescu şi Iohannis, în plină răscoală, iese în faţa ţăranilor furioşi şi se răsteşte la ei că au îndrăznit să-i călce florile, crezând că toţi or să pice în fund de frică şi o să-i pupe mâinile. Textul e magistral şi îl reproduc întocmai. „Miron Iuga strigă poruncitor: Cine v-a chemat pe voi aici să îmi stricaţi straturile şi rondurile şi potecile la care am muncit din greu cu oamenii?… Cine v-a dat voie? … Adică dincolo, în curte, nu puteaţi aştepta? Acolo nu mai e bine? V-aţi boierit, ai, de când umblaţi cu revoluţia şi cu blestemăţiile?” Răspunsul poporului a fost unul cât se poate de aşteptat: „Da, ce, noi am venit să ne probozeşti matale ori să te probozim noi pe mata?” După care l-au călcat în picioare.

Evident că nu se mai pune în ziua de azi problema ciuruirii ori a călcatului în picioare, dar, cu siguranţă, toţi profesorii, în afară de doamna Carmen, soţia preşedintelui, au visat cu ochii deschişi cum îi fac felul în diverse moduri obraznicului dascăl ajuns la Cotroceni cu votul lor.

Comportamentul acesta e unul cât se poate de vechi şi de firesc, uman, oricât de aberant ar părea: un ins obişnuit, venit din popor, care ajunge la putere pierde contactul cu realitatea şi începe să se creadă stăpânul lumii, al dreptăţii şi al absolutului. El nu mai are discernământ şi nu suportă în niciun fel să nu fie ascultat, să nu i se îndeplinească poruncile imediat şi pe deplin.

După două mandate în care a fost şeful tuturor românilor şi care au coincis cu degradarea constantă şi continuă a profesorilor din rândul cărora a plecat şi el, nenea Klaus nu mai ştie cum e viaţa de cetăţean obişnuit care merge la piaţă pe jos şi cu sacoşa în mână, care doarme într-un apartament de cartier, care mănâncă doar ce are prin frigider. El chiar crede că viaţa e perfectă aşa cum o vede el între două maşini de lux sau avioane spre Sibiu şi înapoi, iar că ceea ce vor profesorii cu greva asta „puţin cam lungă” e un moft, şi că puţinul acela dat prin ordonanţa de urgenţă fără aprobarea nimănui e tot ce au cerut sărăntocii ăştia şi obraznicii, şi ar trebui să tacă şi să meargă acasă la ei imediat!…

Ei bine, se pare că „ţăranii” aceştia, la fel ca şi aceia din Răscoala, nu pleacă. Ba mai mult, sunt hotărâţi să îl înfrunte pe „boier” şi să zică precum „tâlharul şi ticălosul” de Trifon Guju, unul dintre răzvrătiţii din romanul amintit: „De ce să tac? Iaca, nu vreau să tac!… Ai să-mi porunceşti dumneata? Ce, sunt sluga dumitale?” #îndrăznesc!

Briscan Zara este scriitor şi publicist